Piteșteanul Cătălin Popa a fost desemnat asistent VAR la finala UEFA Champions League, dintre Internazionale Milano și Paris Saint Germain, care s-a jucat pe 31 mai, la Munchen. Este o mare realizare pentru acesta, dar și pentru arbitrajul argeșean. Născut pe 8 noiembrie 1981, Cătălin Popa a debutat, în Liga 1, în anul 2010. Este licențiat în Administrație Publică și Drept, având și două mastere, în „Managementul Strategic al Resurselor Umane” și „Organizare și Conducere în sport”. Pentru Cătălin Popa, succesele pe care le-a avut în ultimii ani au fost rezultatul unui efort susținut, al disciplinei și al unei dorințe permanente de a se autodepăși.
„Performanța nu vine de la sine. Este important să investești în tine, să muncești continuu și să rămâi concentrat pe aspirațiile tale”, spune arbitrul care, de 25 de ani, trăiește și respiră fotbalul, fiind unul dintre cei mai apreciați cavaleri ai fluierului din țara noastră. Cătălin Popa ne-a povestit, printre altele, că decizia de a deveni arbitru a fost mai degrabă o dorință a cumnatului său decât o alegere atent gândită.
Adept al motto-ului „Competența fără autoritate este la fel de neputincioasă ca autoritatea fără competență”, pentru Cătălin Popa drumul spre performanță înseamnă muncă, disciplină și sacrificii. Dincolo de dreptunghiul verde al gazonului, arbitrul Cătălin Popa este un familist convins. Andreea, soția, și micuțul Andrei sunt „comorile” celui mai apreciat cavaler al fluierului din județul Argeș.
„Toată viața învățăm”
Când te-ai apucat de arbitraj, credeai că vei ajunge la un nivel atât de înalt?
- În niciun caz, îmi doream din tot sufletul să arbitrez măcar meciuri din liga secundă, nu gândeam chiar atât de departe… Dar am spus că voi face tot ceea ce va depinde de mine să progresez și să ajung la cel mai înalt nivel. Am fost determinat și am luptat zi de zi, m-am perfecționat, am urmat cursurile a două facultăți, am și două masterate, consider că toată viața învățăm. Niciodată nu trebuie să spunem că le știm pe toate.
Cum a început aventura ta în arbitraj? Ce te-a determinat să ajungi arbitru și de ce nu ai vrut să fii fotbalist?
- Am jucat fotbal, însă doar la nivel de copii și juniori, la FC Argeș, apoi la LPS. Antrenori mi-au fost regretatul Radu I, respectiv Laurențiu Iordache, cel poreclit ”Țânțarul”, care acum locuiește în America.
Aventura mea în arbitraj a început la insistențele unui cumnat. Acesta a fost arbitru și s-a ținut de capul meu să urmez cursurile școlii de specialitate. Un an nu am vrut să aud de așa ceva, dar în 1999, tot la îndemnul cumnatului, mi-am încercat norocul. Așa a început totul…
La nivel mondial, îl admiram foarte tare pe arbitrul german Markus Merk, care a fost un nume de referință în acest domeniu.
Până acum, ai calculat câte cartonașe roșii ai acordat? Te consideri un arbitru drastic?
- Nu am ținut vreo evidență, nici nu aveam cum și de ce. Am acordat cartonașe de orice culoare, în funcție de regulament, pentru că doar ce scrie la carte am aplicat. Da, mă consider un arbitru drastic. Chiar așa trebuie să fie orice cavaler al fluierului. La început am fost foarte exigent, este și indicat să fii, din moment ce nu ai multă experiență. De obicei, arbitrii cu experiență se impun pe teren prin personalitatea lor puternică, dar unul tânăr, nu se poate impune decât scoțând mai des cartonașele din buzunar.
De fapt, ați observat vreun arbitru care râde pe teren? Vă spun eu că nu. Noi mergem acolo ca mesageri ai dreptății, nu ne ducem la petrecere, să zâmbim cu gura până la urechi, să glumim, ne pierdem total concentrarea și asta este împotriva noastră.
Unde erai și ce-ai simțit când ai aflat că ești delegat arbitru asistent VAR la finala Champions League? Ce te-a impresionat cel mai mult acolo?
- Eram la birou, iar când s-a făcut publică delegarea de către UEFA, am rămas surprins. Am simțit o bucurie de nedescris, nu mă așteptam deloc, nu știa nimeni ce decizie va lua UEFA, având în vedere miza meciului. A picat foarte bine, a fost o încununare a muncii mele. Nu e la îndemâna oricui. Ce m-a impresionat? Totul, de la A la Z. A fost o organizare impecabilă, fiecare știa ce are de făcut, nu a fost nimic lăsat la voia întâmplării. M-au impresionat calitatea evenimentului, jucătorii, echipele, totul a fost la superlativ.
Au asistat la joc soția și fiul tău. Ce ți-a spus cel mic?
- Au ținut să urmărească finala Andreea, soția mea, și Andrei, fiul nostru, dar au venit separat, nici măcar nu ne-am întâlnit acolo. Eu am fost cu colegii mei, cu toată brigada, nu ne-am intersectat. M-am întâlnit cu familia la întoarcere, la București. Pentru Andrei, fiul meu, a fost o bucurie de nedescris. Are 11 ani și a fost foarte entuziasmat. Și el joacă fotbal, este la FC Argeș, la grupa de copii și juniori a lui Dan Lăcustă. A spus că e un vis împlinit faptul că a fost prezent la finală. Vă dați seama ce le-a povestit colegilor săi? Toți l-au ascultat cu mare atenție. Și-a cumărat doar un tricou, a ținut să aibă o amintire. N-a avut o favorită în finală, dar mi-a spus că și-ar dori și el să ajungă acolo, ca fotbalist, peste ani.
I-am spus doar atât: „Dragul meu, ca să aungi acolo, trebuie să fii foarte serios și să muncești foarte, foarte mult!”. Nu îi voi impune niciodată să ajungă fotbalist sau arbitru, îl voi susține necondiționat în tot ceea ce va dori să facă.
„Am uitat cartonașele în cabină”
Ai o amintire haioasă din timpul unui meci?
- Arbitram în Liga 5 și am uitat cartonașele în cabină, așa că nu aveam cum să-i pedepsesc pe jucători și mă limitam doar la a-i certa drastic.
Care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă un arbitru de top?
- În primul rând, pregătire fizică, teoretică și psihologică; să cunoască foarte bine legile jocului, echipele pe care le arbitrează, să-i știe și pe jucători.
Vreau să vă mai spun ceva: au fost multe faze pe care mi le-am reproșat, am făcut și greșeli, recunosc, am acordat și cartonaș roșu în loc de galben, dar mi-am asumat fiecare eroare. Asta contează foarte mult, nu numai în arbitraj, ci și în viață: să fii un om asumat. Am în spate o carieră de 25 de ani în arbitraj, am depus foarte mult efort, muncesc în continuare, pun la fel de multă pasiune în tot ceea ce fac.
Îți amintești când ai oficiat primul joc pe prima scenă a fotbalului românesc? Ai avut emoții?
- Este normal să ai emoții, dar ele nu trebuie să te copleșească. În 2010, pe 15 mai, am condus la centru confruntarea dintre Gaz Metan Mediaș și Unirea Alba Iulia, scor final 5-0. Încă nu eram arbitru de Liga 1, eram monitorizat la momentul acela. Dar CCA-ul îți mai dă meciuri pentru a te testa și a vedea dacă poți face față.
Am arbitrat și derby-uri, dar după o perioadă, nu imediat. Un derby presupune altceva, e clar că acolo sunt angrenate echipele ce se află în lupta pentru titlu și aspectul acesta face diferența; alta este încărcătura, miza e uriașă, inclusiv jucătorii depun alt efort, au alt interes și trebuie să fii cu ochii în patru.
Care a fost jucăria ta preferată în copilărie? Era un fluier?
- Nu era sigur un fluier, nici nu mă gândeam la așa ceva. Mingea a fost jucăria mea favorită, o băteam de la primele ore ale dimineții până seara.
Cum l–ai caracteriza tu pe arbitrul Cătălin Popa?
- Muncitor, serios și foarte devotat meseriei.
Cum era elevul Cătălin Popa?
- Dintotdeauna mi-au plăcut științele exacte, am fost atras de matematică, fizică, chimie, dar și de limbile străine.
O trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie îți mai maintești?
- Am plecat, într-o dimineață, cu un vecin, fără să anunț pe cineva, iar mama, care venise din schimbul 3, când a observant că lipsesc, a alarmat pe toată lumea. La ora 12, eu veneam foarte tacticos pe cărare, de parcă nimic nu se întâmplase…
Sfaturi pentru copiii care visează să ajungă cunoscuți în domeniul arbitrajului…
- Să nu creadă că totul vine dintr-o dată, să fie înarmați cu răbdare, să muncească din ce în ce mai mult, să nu sară etape. Nu poți arbitra astăzi un meci în Liga 5, iar mâine să sari la primul eșalon, este imposibil. În timp acumulezi cunoștințe și crești.
Citește și La ceasul amintirilor. Radu III: „Tănase Dima a fost adevăratul antrenor al lui FC Argeş!”
0 Comentarii