Fostul mare fotbalist Nicolae Dobrin s-a stins din viață în urmă cu 19 ani, pe 26 octombrie 2007, la doar 60 de ani, răpus rapid de o boală incurabilă.
Nicolae Dobrin, cunoscut sub numele de „Gâscanul” sau „Prințul din Trivale”, a fost o figură emblematică a fotbalului românesc, recunoscut pentru tehnica sa deosebită și pentru viziunea de joc unică. Crescut la Pitești, Dobrin a debutat la o vârstă fragedă la FC Argeș, echipă la care avea să își petreacă aproape întreaga carieră.
Talentul său a devenit rapid evident, iar Dobrin a reușit să fascineze publicul de-a lungul anilor cu driblinguri spectaculoase, pase precise și un control al balonului rar întâlnit.
Cariera sa a fost marcată de multe realizări, însă unul dintre cele mai mari succese a venit în 1972, când a ajutat echipa sa, FC Argeș, să câștige primul titlu de campioană a României.
A adunat 409 meciuri în Divizia A și a marcat 107 goluri. A fost convocat și la echipa națională, având 48 de apariții și 6 goluri pentru România, dar, din păcate, nu a avut șansa de a juca la Campionatul Mondial din Mexic, în 1970, o decizie care a stârnit numeroase controverse.
Dobrin era un simbol al loialității, rămânând fidel echipei sale de suflet, FC Argeș, chiar și atunci când mari cluburi europene i-au oferit șansa de a evolua la nivel internațional. În acea perioadă, ofertele pentru jucătorii români erau rar acceptate de regimul comunist, iar Dobrin a rămas în țară.
”Gâscanul” a fost ales cel mai bun fotbalist al României de trei ori, în anii 1966, 1967 și 1971.
Nicolae Dobrin a debutat în prima divizie de fotbal la vârsta de 14 ani şi 10 luni (devenind cel mai tânăr fotbalist care a evoluat în prima ligă).
„Fluieră sau le mai dau un gol!”
Cea mai mare satisfacţie din cariera lui Dobrin rămâne fără îndoială titlul câştigat cu FC Argeş în 1979. În ultima etapă, Piteştiul a jucat cu titlul pe masă împotriva contracandidatei Dinamo.
Argeşenii aveau un punct avans şi le era suficient şi un egal. În ciuda unui arbitraj ostil, trupa lui Dobrin a controlat jocul conducând la un moment dat chiar cu 3-1. Bucureştenii au revenit pe final, egalând la 3, iar centralul Otto Anderco a prelungit excesiv meciul, sperând într-o nouă reuşită alb-roşie. „Fluieră odată finalul sau le mai dau un gol”, l-a ameninţat Dobrin pe arbitru, dar acesta s-a făcut că nu-l aude.
„Gâscanul” a luat o minge pe cont propriu şi l-a mai învins o dată pe Anuţei, punând cireaşa pe tortul campionilor piteşteni.
24 iunie 1979 este ziua în care s-a disputat celebrul Dinamo – FC Argeş 3-4, în care Piteştiul a câştigat al doilea titlu cu „Prinţul din Trivale” (precedentul în 1972), ultimul gol fiind marcat de Dobrin. În cronica de a doua zi, Ioan Chirilă i-a acordat „Gâscanului”, în ziarul „Sportul”, nota 10!
„Am mii şi mii de amintiri frumoase cu Dobrin. Dar cea mai cea e când a bătut aproape de unul singur pe Dinamo. Ce meci a făcut atunci!” (Florin Halagian)
„La sfîrşitul meciului cu Valencia, Mario Kempes a venit la Dobrin, s-a înclinat în faţa lui şi i-a zis: ” (Andrei Speriatu)
„Am avut plăcerea să joc împotriva lui. Eu, ca fundaş, nu ştiam cum să-l atac. Cel mai bine era să te rogi să nu fie în primul 11.” (Mircea Rednic)




























Alo,gâscă de idioti de la FC ARGES,în frunte cu Gentea,în loc să jigniți suporterii,mai bine va gânditi cum salvați corabia de la scufundare,fiindcă cu aroganța lui Coman,si amatorismul lui Andone si echipa lui de analfabeti, ne ducem dracului.Azi e cea mai trista zi,pt fotbalul din ARGES.. nu stiu cat de multa pt pupincuristii lui Hagi,din țară.. Dar,ganditi-va bine,voi,jucători,antrenori,presedinte de club si CA,daca sunteti demni de a lucra aici.E nevoie de o schimbare….REPEDE !