Web Analytics

articol scris sâmbătă, 06 ianuarie 2024

Patronul de la Ferma Dacilor a depus plângere penală în urma incendiului

Avocatul Iancu Toader, care îl reprezintă pe Cornel Dinicu în dosarul în care acesta este arestat preventiv în urma incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor, soldat cu moartea a opt persoane, declară că Dinicu a formulat, în urma incendiului, plângere penală. Apărătorul susţine că între reprezentanţii pensiunii de la Tohani şi compania de electricitate a existat o corespondenţă bogată, însă documentele au dispărut în incendiu.

Citește și: Lavinia Bughiu a fost condamnată la închisoare. Daune morale de peste 12.000 euro


„Domnul Dinicu a formulat şi dânsul o plângere penală, evident, se va constitui şi parte vătămată, pentru a putea, în primul rând – şi aceasta a fost şi o strategie de-a noastră, în apărare - pentru a putea avea acces şi la materialul dosarului, pentru că nu avem nici acum acest acces, subsumat acestei credinţe legitime că este o mână criminală şi pentru a se cerceta, evident, în amănunt, toate aceste aspecte pe care dânsul le-a semnalat şi pe care nu… nu ştiu, nu s-a voit să se aducă în spaţul public”, a afirmat avocatul sâmbătă, la o televiziune de știri.
Întrebat împotriva cui se îndreaptă clientul său, în contextul în care se consideră parte vătămată, avocatul Iancu Toader a făcut referire la compania furnizoare de energie electrică. „Dânsul mai are, anterior, nişte plângeri şi nişte sesizări cărora nu li s-a dat curs. Există o corespondenţă bogată, încercăm acum să o refacem, pentru că ştiţi, acum, din cauza acestui incident, s-au pierdut foarte documente, care atestă această corespondenţă cu autorităţile făcută de domnul Dinicu şi cred că va fi relevantă prin prisma lipsei de diligenţă”, adaugă avocatul.

Citește și: Niciuna dintre cabanele Direcției Silvice Argeș introduse în circuitul turistic nu are autorizație de securitate la incendiu


Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) afirmă că a primit reclamaţii de la reprezentanţii pensiunii Ferma Dacilor, în luna mai, cu privire la existenţa unor fluctuaţii de tensiune în reţea şi a cerut distribuitorului de energie din zonă, DEER (fosta Electrica Distribuţie) să verifice situaţia. „DEER a descoperit că, de fapt, pensiunea se alimenta de la un punct de consum aflat la 650 de metri depărtare, care avea aviz pentru o pompă de apă şi certificat de racordare pentru o casă de locuit cu panouri fotovoltaice, când de fapt avea nevoie de un întreg post de transformare pentru a-şi acoperi consumul”.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Blocaje la granița dintre Turcia și Bulgaria: Protestul transportatorilor provoacă aglomerație pe ambele sensuri

Transportatorii români care tranzitează frontiera dintre Turcia și Bulgaria se pot confrunta cu întârzieri importante, după izbucnirea unui protest spontan […] Citește!

Atenție la ofertele de vacanță de pe internet! Escrocii trimit facturi false pe WhatsApp și cer bani în conturi bancare

Românii care caută oferte de vacanță pe internet sunt avertizați asupra unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute […] Citește!

Furturi de motorină din autobuzele STB. Percheziții în București și două județe

O anchetă privind dispariția unor cantități importante de combustibil din autobuzele unei societăți de transport public din București a dus […] Citește!

Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie. Avertisment pentru constructori: prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește

O nouă scumpire a motorinei ar putea pune presiune pe firmele de construcții din România chiar înainte de finalul anului. […] Citește!

Scandal uriaș la o cabană din Sibiu: Camere ascunse în prize, inclusiv în baie. Polițiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe dispozitive

Un sejur la o cabană de pe Valea Avrigului, în județul Sibiu, s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru doi soți […] Citește!

Fotbalist de 26 de ani, găsit mort după ce fusese dat dispărut

Andrei Petrache, un fotbalist în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe 2 octombrie, a fost găsit mort. Anunțul […] Citește!

gaze

Explozie a prețurilor la gaze în Europa. Pragul de 100 de euro pe MWh, depășit pentru prima dată din 2022

Piața europeană a gazelor naturale trece printr-un nou episod de scumpiri puternice, chiar înaintea sezonului rece. Miercuri, prețul de referință […] Citește!

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curții de Apel București

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor […] Citește!

Atac cu drone în Marea Neagră: O navă care venea spre Constanța, lovită în largul Bulgariei

Un nou incident grav în Marea Neagră ridică semne de întrebare privind siguranța transportului maritim în apropierea coastelor României și […] Citește!

Vin noi valuri de scumpiri! Banca Mondială anunță creșteri de 18% la alimente până în 2027

Prețurile alimentelor ar putea înregistra o nouă creștere semnificativă la nivel mondial, într-o perioadă în care conflictele armate, costurile ridicate […] Citește!

Un român, martor la tragedia feroviară din Spania. A sunat la 112 și a intervenit pentru salvarea răniților

Un român s-a numărat printre primii martori care au alertat autoritățile după gravul accident feroviar din Spania, în care zeci […] Citește!

Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate

O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!