Web Analytics

articol scris vineri, 01 octombrie 2021

O piteşteancă încearcă să-l execute pe iordanianul Basem, însă acesta nu are bunuri pe numele lui

# Fostul patron al cluburilor Evo și Ilusion are de achitat o chirie de 32.000 euro pentru spațiul în care a ținut restaurantul ”La Pasha” din Piața Smârdan # Instanța a pronunțat încă de acum 5 ani o sentință care confirmă datoria iordanianului

Au trecut aproape cinci ani de la deschiderea unui dosar de executare pe numele iordanianului Basem Elayyan pentru neplata chiriei datorate pentru spațiul în care a funcționat restaurantul ”La Pasha”, din zona Smârdan, Pitești. Este vorba despre 32.000 de euro, reprezentând chiria neachitată pe 3 ani, conform contractului de închiriere cu proprietarii, plus alte penalități. Aceștia au solicitat și au obținut, în instanță, în 2017, încuviințarea executării silite împotriva lui Basem Zaki Elayyan și a firmei sale, prin poprire asupra debitorului până la recuperarea integrală a datoriei. Păgubiții s-au dus cu titlul executoriu în mână să depisteze bunurile… numai că, în acte, acestea nu există.

Citește și Exclusiv. Abia când tatăl şi fratele au ajuns lângă ţărm, marea l-a scos pe Adrian din valuri

Daniela Florea: „Nu îl pot executa, pentru că nu mai are bunuri pe numele său”

„Spațiul respectiv este situat pe str. Frații Golești, la scările care urcă la Piața Smârdan, vizavi de Mc. Donald’s. Acest spațiu i l-am închiriat lui Basem. Avea un restaurant. Eu nici nu am fost de acord inițial cu închirierea spațiului, dar era pus la închiriere de câteva luni și soțul meu s-a panicat că nu găsește chiriași. Am acceptat. Dar nu mi-a achitat chiria, utilitățile, în total prejudiciul s-a ridicat la 32.000 de euro, cu expertize contabile cu tot. Până la urmă, i-am cerut să părăsească locația. Problema este că nu îl pot executa, pentru că nu mai are bunuri pe numele său. La 31 octombrie 2018 figura cu 2 Peugeoturi, din 2002 și 2005. Pe ele sunt puse 3 sechestre în ordinea asta: BEJ Negoescu, ANAF Pitești și Primăria Pitești…. Și atât la vremea aceea… Mașinile nu au fost oprite în trafic și sechestrate în vederea recuperării parțiale a debitului. De ce oare? L-am avut ca executor pe domnul Gheorghe Negoescu. L-am sunat, nu mi-a răspuns și, în final, când mi-a răspuns, a zis că s-a pensionat și că a predat dosarele colegului Moromete Constantin. Nu m-a anunțat. Am înțeles, nu e problemă că s-a schimbat executorul! Merg la următorul, dl. Moromete, care nici el nu este de găsit. Am fost la cabinetul dânsului și angajatele nu au știut ce să îmi spună. Le-am pus mai multe întrebări și nu au știut răspunsul.
Dar ai ce să mai îi iei lui Basem? Eu l-am verificat, nu mai are nimic pe numele lui! Rog pe cine are informații să îmi spună!”, ne-a spus proprietara Daniela Florea.
Femeia bănuiește că bunurile sunt trecute pe numele altor persoane, fosta soție, rude sau pe cel al actualei iubite a lui Basem, o tânără în vârstă de 28 de ani.

Citește și Cristian Gentea: „Au fost colegi din PSD care au intervenit la mine pentru anumite proiecte imobiliare, dar i-am refuzat”

Basem Elayyan: “Nu vreau să vorbesc despre dosarele mele”

Am vrut să obținem un punct de vedere și de la iordanianul Basem și am sunat la fast-food-ul „Bunătăți la jar” din Pitești, pe numărul de telefon postat pentru comenzi. Ne-a răspuns o angajată, care ne-a confirmat că patron este domnul Basem. Apoi am făcut rost din altă parte și de mobilul acestuia și l-am sunat: „Nu vreau să vorbesc despre dosarele mele”, ne-a spus acesta scurt, după care a închis telefonul.

Patron al clubului Evo, Basem a fost reținut pentru trafic de influență

În 2016, ofiţerii de poliţie din cadrul Direcției Generale Anticorupție Argeş au pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unuia dintre patronii clubului EVO din Pitești, Basem Elayyan, cetățean iordanian.
Se întâmpla după ce, în luna septembrie, o femeie a sesizat prin denunț lucrătorii D.G.A.–S.J.A. Argeş cu privire la faptul că, în cursul lunii august 2016, Basem Elayyan i-a cerut suma de 1.000 de euro „pentru a interveni pe lângă funcționarii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări Argeș pentru obținerea vizei de ședere a unui cetățean irakian, motivul fiind încheierea unei căsătorii între femeia care a depus denunțul și cetățeanul irakian și obținerea vizei de ședere”.
Față de Basem Elayyan s-a luat atunci măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat penal pentru trafic de influență. Basem a mai deținut în Pitești, pe lângă clubul EVO, un alt club celebru – Ilusion. El a venit în România încă din 1981, pentru a face facultatea, după care s-a stabilit în județul Argeș.

Citește și Viorel Hrebenciuc, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Giga TV

Citește și Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD-Dragnea, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru că și-a cumpărat casă din subvențiile primite de partid

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Basem este palestinian la baza, nu iordanian. Este un mare hot. Pui la jar nu este al lui, patron este altcineva. El are proprietăți și la o fiica.

    • Ești și proasta după ce ca ești tare in clanța! “Pui la jar” scrie acolo? A scris “bunătăți la jar” chiorete 🤦🏽‍♀️

Avans de doar 5% pentru locuințe mai scumpe de 70.000 de euro. Senatul a votat schimbarea programului „Noua Casă”

Tinerii care vor să își cumpere o locuință prin programul guvernamental „Noua Casă” ar putea beneficia de condiții mai avantajoase […] Citește!

Schimbări importante în spitalele din România: Ministerul Sănătății vrea verificarea săptămânală a medicamentelor pentru a preveni crizele de aprovizionare

Ministerul Sănătății pregătește noi măsuri pentru a preveni situațiile în care spitalele rămân fără medicamente necesare tratării pacienților. Ministrul Alexandru […] Citește!

Veste bună pentru agricultura României: Exporturile de alimente au crescut puternic, iar importurile au început să scadă

România a reușit să reducă diferența dintre valoarea alimentelor și animalelor vii pe care le importă și cea a produselor […] Citește!

Cât a costat organizarea galei Balonul de Aur

Decernarea „Balonului de Aur” 2026 a avut loc luni, 26 octombrie. Evenimentul s-a mutat în acest an la Londra, întrucât […] Citește!

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Vama Otopeni. Banii fuseseră confiscați de la un pasager venit din Dubai

Aproape 700.000 de euro au dispărut din sediul Vămii de la Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce suma fusese reținută […] Citește!

CFR Cluj vrea să protesteze la meciul din Cupa României Betano

Nemulțumit de calendarul extrem de încărcat al celor de la CFR Cluj, Marius Șumudică (55 de ani) a lansat un […] Citește!

Omul care i-a marcat cariera lui Chivu, mesaj emoționant de ziua antrenorului lui Inter

Marian Bondrea, unul dintre primii antrenori ai lui Cristi Chivu din carieră, a vorbit despre succesului fostului său elev și […] Citește!

Adrian Mutu: „Anamaria Prodan nu s-a bucurat de victoria lui Reghe cu Rapid”

Adrian Mutu a făcut o serie de glume pe seama Anamariei Prodan, după victoria categorică obținută de FCSB în derby-ul […] Citește!

România vrea să țină software-ul rusesc departe de instituțiile statului până în 2035. Senatul a votat prelungirea interdicției

Autoritățile și instituțiile publice din România ar putea avea interdicție să achiziționeze, să instaleze sau să utilizeze anumite produse și […] Citește!

Schimbare majoră pentru fermierii din România: APIA pregătește un portal unic de aproape 94 de milioane de lei

Fermierii din România ar putea scăpa de o parte dintre procedurile administrative complicate în relația cu Agenția de Plăți și […] Citește!

Adrian Mutu, pregătit să revină pe banca tehnică: „Îmi face plăcere să lucrez cu ei”

Adrian Mutu (47 de ani), ultima dată tehnician la Petrolul Ploiești în perioada 31 decembrie 2024 - 17 martie 2025, […] Citește!

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Decizia Tribunalului București poate fi contestată

Tribunalul București a respins luni, 26 octombrie, cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu și […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete