# Drama părinţilor eroului de la Mangalia
Vineri 11 mai, familia îndurerată, prietenii, colegii și localnicii din Mușătești și-au luat adio de la Adrian Ciureanu, tânărul pe care marea l-a înghițit acum o săptămână, în timp ce încerca să salveze de la înec o mamă și pe fetița ei.  Eroul argeșean a lăsat în urmă o soție devastată, un frate copleșit de durere și doi părinți pentru care lumea s-a terminat.

Cum au trăit acești bieți bătrâni coșmarul veștii că fiul lor a pierit în valuri e greu de descris în cuvinte. La fel și disperarea în care au așteptat cu înfrigurare și nădejde un semn că Dumnezeu s-a milostivit, totuși, la rugăciunile lor și  le-a scos la mal băiatul viu, pe o stâncă, undeva… 

„A prins fetița și a aruncat-o  în spate… Valul l-a perpelit și l-a dus”

Marian Olărescu, unchiul lui Adrian Ciureanu, este printre primele rude care au ajuns la Mangalia după ce, pe 8 august, tânărul, fără ca măcar să știe să înoate, a sărit să le salveze pe cele două și n-a mai ieșit din apă. Omul relatează, cu amărăciune, filmul tragic ce a urmat acestor clipe de coșmar. Iată ce s-a întâmplat între ora 10 a zilei de marți, când Adrian a fost luat de valuri, și ora 5 a dimineții următoare, când marea l-a redat familiei.
„Adrian era acolo cu copiii mei. Așa a fost să fie și nimeni nu-nțelege cum a fost posibilă nenorocirea asta… El se afla în apă cu gineri-miu și cu încă un băiat… Dar nu erau singuri, fiindcă acolo mai era lume… Adrian era cu vreo 10 metri înaintea ginerelui meu. La un moment dat, a țipat femeia aceea, pe care nici n-o cunoștea, care era cu o fetiță… Pierduse situația de sub control, căci simțea că le ia apa. El a sărit spre ele, a prins fetița și a aruncat-o în spate, dar, în schimb, l-a luat pe el valul. Băiatul celălalt a strigat, au venit salvamarii, dar pe el n-au mai putut să-l recupereze. Ei zic că nu i-au aruncat un tub cu oxigen, așa cum s-a tot dat la știri, ci colacul ăla pe care-l poartă salvamarii. L-au aruncat pe val, dar el nu l-a prins… Ce s-o fi întâmplat cu el atunci, în apă, nimeni nu știe. A dispărut de-odată, când atâția ochi erau pe el. Au intrat să-l caute, dar degeaba. Valul l-a perpelit și l-a dus departe cât ai clipi”, povestește, pentru Jurnal de Argeș, unchiul lui Adrian. Bărbatul a plecat imediat spre Mangalia. „Într-o oră, eram acolo, că eu lucrez prin apropiere, detașat… M-am dus mai mult să le susțin moralul că, deh, ce mai puteam face?!  Cum i-am găsit pe toți, e greu de spus… Tot ce se mai putea spera era o minune, deși scafandrii au zis că în primele 5 minute îți stă inima și mai lucrează doar creierul. Până la 10 minute, sunt șanse de resuscitare, apoi, nu prea… Și soția, și noi am sperat că s-a agățat pe undeva de o stâncă tot timpul în care l-au căutat scafandrii. Tot auzeam: «L-o fi scos apa pe undeva, s-o fi prins el de ceva». Dar cei de la ambulanță ne-au cam zis că nu sunt speranțe și că dacă ar fi ajuns pe undeva, l-ar fi dus cineva la spital și ei ar fi știut, că doar țin legătura… Cu toate astea, am sperat până seara. Pe soția lui am dus-o seara la cazare, cu fiică-mea, iar noi am stat pe plajă, sperând că tot, tot, o să apară”, mai povestește unchiul tânărului.

„N-au avut nici ei putere să-i zică direct”

Între timp, rudele de acasă, care aflaseră deja că Adrian e de negăsit, au avut greaua misiune de a-i anunța pe părinții lui Adrian de cumplita veste.
„Eu, unul, după ce am aflat, n-am putut să le spun și lor. I-am ținut mult până am spus mai departe și a durat ceva până când ai lui au aflat. Mamă-sa era la spital, la Pitești. Vedea de o verișoară a noastră, bolnavă. Făcea cu rândul, cu soția mea și alte rude. Ele aflaseră, iar ea, încă nu… O asistentă, care a înțeles despre ce e vorba, a luat-o deoparte și i-a spus: «Dumneata nu arăți prea bine…. Hai să-ți iau tensiunea!». Asta, ca s-o pregătească mai ușor, să nu-i zică direct și să-i dea ceva cât să nu pice jos. «Oooo, ce tensiune mică aveți!», i-a zis asistenta și i-a făcut o injecție… Când au venit s-o ia de la spital, ea s-a dus râzând la mașină și le-a spus în glumă cum că s-a ales cu o injecție. N-au avut nici ei putere să-i zică direct, așa că i-au spus că-l caută, că sunt speranțe, deși se știa că nu sunt șanse să-l mai găsească viu”, mai povestește Marian Olărescu.

„Așa a fost să apară, când au venit ai lui”

Tatăl lui Adrian a plecat într-un suflet spre Mangalia, împreună cu celălalt fiu. Tot drumul s-au rugat să se trezească din cumplitul coșmar. „La 4.30, noaptea, a sunat cumnată-miu, tatăl băiatului: «Am ajuns și noi… Cum ajungem mai repede la plajă?». Prin telefon i-am dirijat și au venit la noi. Taică-su era terminat, abia se mai ținea… Cu el, și fratele și soacra lui Adrian, plus încă un băiat. Ne-am dus toți pe plajă, pe la 5 fără 10 minute, deși, până atunci, eu și ginerele meu, ne tot uitasem, doar, doar, o apărea de undeva. Un scafandru ne explicase că poate, poate, avem noroc să-l scoată marea, dar că sunt cazuri în care durează zile… Alții au stat și o săptămână și două, i-a dus apa la bulgari, în partea cealaltă… Când am pornit iar cu taică-su și frati-su, intenționam să ne împărțim, s-o luăm unii într-o parte, alții în alta… Și, deodată, fratele lui zice: «Uite, acolo, ceva!».  Noi, care ne tot plimbasem pe plaja aia eram convinși că e vreun castel de nisip făcut de copii, că toată noaptea ne împiedicasem de-astea. «Dar parcă, totuși, n-ar fi  nisip», au zis ei. Ne-am apropiat și el era. Îl adusese apa. Probabil, atunci s-a întâmplat. Așa a fost să fie, să apară când au venit ai lui… Vă dați seama, de la ora 10 ziua, până la 5 dimineața a stat în mare!”, mai povestește unchiul tânărului.

„La accidentul din 2006 l-a ţinut Dumnezeu minte. Acum, nu”.

Toată familia îl considera pe Adrian un norocos. Sfidase deja moartea de câteva ori și avea o dorință nebună de viață. Se căsătorise în urmă cu nici un an, în octombrie 2016, copii n-avea, dar avea planuri mari. „El era un învingător. Trecuse, în 2006, printr-o cumpănă mare. A fost la Colindețe într-o noapte, cu alți patru băieți, toți cu mașina, și s-au răsturnat. El era cu încă doi pe bancheta din spate. Cei doi au murit, dar el a scăpat împreună cu cei din față. Atunci l-a ținut Dumnezeu… Acum, nu!”, mai spune unchiul lui Adrian.  Adrian a fost înmormântat lângă unul dintre prietenii morți în accidentul de acum 11 ani.