Web Analytics

articol scris luni, 26 octombrie 2026

Adrian Mutu, pregătit să revină pe banca tehnică: „Îmi face plăcere să lucrez cu ei”

Adrian Mutu (47 de ani), ultima dată tehnician la Petrolul Ploiești în perioada 31 decembrie 2024 - 17 martie 2025, a declarat că este pregătit de revenirea în antrenorat, numele „Briliantului” fiind asociat cu naționala U21 a României, pe care a mai pregătit-o în perioada ianuarie 2020 - iulie 2021.

Federația Română de Fotbal este așteptată să ia o decizie privind numirea noului selecționer al reprezentativei U21, plecarea lui Costin Curelea fiind iminentă, după ce „tricolorii” mici au ratat calificarea la Campionatul European, selecționerul fiind implicat și în scandalul de la Ibiza, unde alături de alți membri ai staff-ului tehnic s-a fotografiat alături de controversatul Nicu Gheară.

„Sunt pregătit! Nu țin neapărat, în sensul că aștept calm, nu îmi fac iluzii. De pregătit, sunt pregătit, bineînțeles. Dacă nu vine, nu vine! Aștept și vedem ce se va întâmpla. 

Așa cum am mai spus, m-aș întoarce la Under-21, pentru că a fost o experiență plăcută, condițiile sunt ca la naționala mare... Cred că generația de Under 18, Under 19, chiar 17 pot forma un Under 21 important pe care să îl ai câțiva ani. Potențial este, știu ce înseamnă echipa națională de tineret, așa că îmi face plăcere să lucrez cu jucători tineri de valoare.

De aici până la ce se va întâmpla, la ce decizie va lua FRF e drum lung”, a declarat Adrian Mutu, potrivit sport.ro.

CV-ul lui Adrian Mutu

Crescut de FC Argeș, Adrian Mutu a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Dinamo, Inter Milano, Hellas Verona, Parma, Chelsea, Livorno, Juventus, Fiorentina, Cesena, AC Ajaccio, Petrolul Ploiești, Pune City și ASA Târgu Mureș.

77de selecții, 35 de goluri și 6 pase decisive are Adrian Mutu la prima reprezentativă a României, fiind golgheterul all-time al naționalei, la egalitate cu actualul selecționer, Gică Hagi (61 de ani). „Regele” are în palmares și 23 de assist-uri în cele 124 de apariții în „tricolor”

Adrian Mutu și-a început cariera de antrenor în aprilie 2018, când a preluat-o pe FC Voluntari și a reușit să salveze echipa ilfoveană de la retrogradare în urma barajului câștigat în fața Chindiei Târgoviște la loviturile de departajare.

„Briliantul” a preluat reprezentativa U21 a României în ianuarie 2020 și a pregătit-o până în aprilie 2021, urmând ca apoi să le mai antreneze pe FCU Craiova (12 meciuri), Rapid (54 de meciuri), Neftchi Baku (23 de meciuri), CFR Cluj (11 meciuri) și Petrolul Ploiești (10 meciuri).

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avans de doar 5% pentru locuințe mai scumpe de 70.000 de euro. Senatul a votat schimbarea programului „Noua Casă”

Tinerii care vor să își cumpere o locuință prin programul guvernamental „Noua Casă” ar putea beneficia de condiții mai avantajoase […] Citește!

Schimbări importante în spitalele din România: Ministerul Sănătății vrea verificarea săptămânală a medicamentelor pentru a preveni crizele de aprovizionare

Ministerul Sănătății pregătește noi măsuri pentru a preveni situațiile în care spitalele rămân fără medicamente necesare tratării pacienților. Ministrul Alexandru […] Citește!

Veste bună pentru agricultura României: Exporturile de alimente au crescut puternic, iar importurile au început să scadă

România a reușit să reducă diferența dintre valoarea alimentelor și animalelor vii pe care le importă și cea a produselor […] Citește!

Cât a costat organizarea galei Balonul de Aur

Decernarea „Balonului de Aur” 2026 a avut loc luni, 26 octombrie. Evenimentul s-a mutat în acest an la Londra, întrucât […] Citește!

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Vama Otopeni. Banii fuseseră confiscați de la un pasager venit din Dubai

Aproape 700.000 de euro au dispărut din sediul Vămii de la Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce suma fusese reținută […] Citește!

CFR Cluj vrea să protesteze la meciul din Cupa României Betano

Nemulțumit de calendarul extrem de încărcat al celor de la CFR Cluj, Marius Șumudică (55 de ani) a lansat un […] Citește!

Omul care i-a marcat cariera lui Chivu, mesaj emoționant de ziua antrenorului lui Inter

Marian Bondrea, unul dintre primii antrenori ai lui Cristi Chivu din carieră, a vorbit despre succesului fostului său elev și […] Citește!

Adrian Mutu: „Anamaria Prodan nu s-a bucurat de victoria lui Reghe cu Rapid”

Adrian Mutu a făcut o serie de glume pe seama Anamariei Prodan, după victoria categorică obținută de FCSB în derby-ul […] Citește!

România vrea să țină software-ul rusesc departe de instituțiile statului până în 2035. Senatul a votat prelungirea interdicției

Autoritățile și instituțiile publice din România ar putea avea interdicție să achiziționeze, să instaleze sau să utilizeze anumite produse și […] Citește!

Schimbare majoră pentru fermierii din România: APIA pregătește un portal unic de aproape 94 de milioane de lei

Fermierii din România ar putea scăpa de o parte dintre procedurile administrative complicate în relația cu Agenția de Plăți și […] Citește!

Adrian Mutu, pregătit să revină pe banca tehnică: „Îmi face plăcere să lucrez cu ei”

Adrian Mutu (47 de ani), ultima dată tehnician la Petrolul Ploiești în perioada 31 decembrie 2024 - 17 martie 2025, […] Citește!

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Decizia Tribunalului București poate fi contestată

Tribunalul București a respins luni, 26 octombrie, cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu și […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete