Nume de gardieni care bagă telefoane în Penitenciarul Colibaşi

de | 7.08.2013 19:48 | Dezvăluiri

# Exclusivitate! Dezvăluirile deţinutului Cristian Chira. # „Gardienii percep între 1000 și 1500 de euro de telefon” # „Telefoanele se introduc în bidoanele de ulei din mașinile de escortă” # „Clanurile Semaca și Oancea conduc închisoarea de la Mioveni!” Marți, 30 iulie a.c, în baza Legii 544/2001, am trimis o cerere către Penitenciarul Colibași prin care solicitam realizarea unui interviu în închisoare cu una dintre persoanele private de libertate. Deși nu știm să se mai fi întâmplat acest lucru, într-o epocă în care, ca urmare a aderării la UE,  sistemul penitenciar din România dădea dovadă de o deschidere fără precedent în țara noastră, am primit un răspuns negativ. Într-un fel, refuzul ne-a surprins mai ales că în aceeași zi în care am expediat e-mailul, am discutat telefonic cu subcomisarul Raluca Dinișor, purtătorul de cuvânt al instituției, iar doamna, foarte amabilă, ne-a spus că nu este nicio problemă, nici măcar nu trebuie să ne formalizăm în solicitarea noastră, trebuie obținut doar acceptul deținutului și, desigur, semnătura directorului. Ei, bine directorul Conea Emanuel Daniel nu a fost de acord să călcăm în penitenciarul pe care cu onor îl conduce, invocându-ne, printre alte citate acoperitoare din lege, „posibilitatea periclitării locului de deținere sau a drepturilor și libertăților persoanelor private de libertate”.
Păi noi tocmai despre respectarea drepturilor și libertăților vroiam să discutăm cu deținutul Cristian Chira, dacă nu ne-ar fi fost îngrădit accesul la Colibași! Este drept că, între timp, apăruse un articol critic la adresa penitenciarului. Neștiind care este cel mai grav motiv pentru care am fost obstrucționați în exercitarea profesiei și menirii noastre de jurnalist, faptul că Jurnalul de Argeș este incomod, semnatarul articolului este indezirabil sau subiectul este deranjant, am luat legătura în căutarea unei explicații și cu purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Dar nici de această dată nu am fost lămuriți, oferindu-ni-se, într-un fel sau altul, cam același răspuns ca și cel dat de conducerea de la Colibași și specificându-ni-se că, potrivit prevederilor legale, stă la latitudinea directorului locului de deținere să permită, sau nu contactarea de către mass-media a persoanelor condamnate definitiv. Și totuși, uzând de abilitățile noastre de jurnaliști, am reușit în cele din urmă să realizăm  interviul cu deținutul Chira Cristian, condamnat pentru tâlhărie 12 ani, dintre care mai are de executat doar un singur an. Asta dacă nu cumva, între timp, i se va da vreun supliment de pedeapsă pentru că este prea guraliv și dezvăluie lucruri deloc comode pentru conducerea Penitenciarului Colibași. Veți vedea că în răspunsurile la interviul pe care ni l-a acordat, deținutul Cristian Chira vorbește despre abuzuri, șpăgi, încălcări ale legii și  îngrădiri ale drepturilor persoanelor în Penitenciarul de maximă siguranță de la Colibași. Aceasta da, ar putea fi într-adevăr explicația pentru care nu ni s-a permis să avem o discuție cu deținutul incomod și care dorea să vorbească despre ce se întâmplă la Colibași. Deloc întâmplător, a doua zi după apariția anchetei noastre cu titlul „Pușcăria Groazei”, Cristian Chira a fost transferat la Penitenciarul Rahova, unde se află în prezent.  Dar să-i dăm cuvântul…

„Nu v-au lăsat la Colibași pentru că tot ce v-a spus soția mea e adevărat”

# De ce credeți că nu ne-a fost permis accesul în Penitenciarul Colibași pentru a avea o discuție cu dumneavoastră?
– Pentru că este adevărat tot ce v-a spus soția mea în legătură cu abuzurile care mi s-au întâmplat și mi se întâmplă. Conducerile penitenciarelor Giurgiu și Colibași sunt pe fir  cu directorul general al Penitenciarelor (n.n Administrația Națională a Penitenciarelor), Cătălin Bejan. Pentru că eu îmi caut dreptatea,  ei caută să mă înfunde în pușcărie. Nu mă transportă la procesele pe care le am pe rol la mai multe instanțe, ăsta ar fi unul dintre abuzuri. V-a povestit soția mea că am o clemă metalică uitată în mine, iar doctorii care m-au operat, doctorița Mazilu și doctorul Doru Velicu (n.n de la Penitenciarul Rahova) au fugit din țară pentru că m-au nenorocit pe mine și pe alți deținuți. Le este frică să intre presa la mine pentru că am curajul să vorbesc și să fac public tot ce se întâmplă. Acum m-au mutat pe Rahova, nu știu de ce m-au adus aici. Eu pe la Giurgiu și pe la Călărași trebuia să-mi ispășesc pedeapsa. Dar Justiția nu ia măsuri, nu am văzut să vină cineva la mine decât clanurile acestor mafioți din Administrația Națională a Penitenciarelor. Mi se violează corespondența, îmi desfac scrisorile și le fac pierdute pe unele dintre ele, mi se ascultă telefoanele. Mi se încalcă dreptul la vizită și o scot pe soția mea mai devreme chiar și cu 30 de minute de la vizită, spunându-ni-se că timpul a expirat. Am sesizat și ANP pentru că nu vreau decât să se facă dreptate. Dar ei au vile și mașini scumpe. Pe ce bani și le-au făcut, la ce salarii au?!

„Ne bagă sifoane în celulă și înscenează bătăi”

# Cum sunt tratați deținuții în Penitenciarul Colibași și cine anume îi tratează rău?
– Mascații sunt băgați mereu în linia întâi. Roman Gabriel, care la ordinul lui Bloju Viorel, directorul adjunct, și al fostului director Dinișor m-a nenorocit în bătaie, Duță Florin care introduce telefoane la greu, Ghiță Alin, verișor cu Dinișor. Mascatul Manole Pompiliu, care m-a băgat într-o cameră pe spital și m-a nenorocit cu bătaia, pe mine și pe alți deținuți, ne maltratează la ordinele lui Dinișor (n.n. comisar Viorel Marian Dinișor). Deținuții sunt tratați rău, mulți nu spun de frică pentru că ne terorizează și ne înscenează  manevre, „chei”, adică ne bagă deținuți de ai lui Dinișor și Zidaru și ne bat, se taie la ordinele lor.
# Ați vorbit de introducerea de telefoane în Penitenciarul Colibași. Prin cine și prin ce metode se comite această faptă și ce bani se percep pentru introducerea unui aparat telefonic?
– Telefoanele se introduc în bidoanele de ulei sau mai bine zis presupusele bidoane de ulei din mașinile de escortă. Prin gardieni și prin presupusele neveste care intră la vizită la Oancea și la Semaca (clanurile Oancea și Semaca, n.n). Acești deținuți conduc penitenciarul, iar unii dintre gardieni sunt vecini cu Oancea. Mai bagă telefoane Duță Florin, Iordache Alexandru, Dicu Laurențiu, mascat Pătrașcu Liviu, finul lui Constantin Nicolae, Nașul, gospodarul unității. Au băgat și recent 12 telefoane pe mașina de escortă. Popescu Florin, care lua 100 de euro de telefon, dar acum a mărit prețul, Albu Florin, venit de la Permise, agent șef,  vinde telefonul cu 1000-1500 de euro, Florin Popescu supraveghetor, bagă telefoane pentru Oancea pe tura lui Lazăr și a lui Ciobanu Costel. Totul se face cu acordul comandantului de pe secție. Șerban Chircea bagă telefoane la greu pentru Oancea, iar soția lui, Gina, care lucrează la Femei,  pentru cumnatele lui Oancea, surori, verișoare, pentru că toți din familia lui Oancea sunt arestați pentru trafic de persoane.

„Creierele sunt comisarul Dinișor și Zidaru”

# Se mai percep și alte taxe, eventual de protecție și cui?
– Creierele sunt Dinișor și Zidaru, de la ei pleacă totul.
# Ce alte abuzuri se mai fac și ce clanuri domină în Penitenciarul Colibași?
– Deținuții Semaca, clanul Oancea, așa cum v-am spus mai devreme. Oamenii lor sub acoperire sunt alde Cuzea, cei din Bascov, oamenii lui domnul Dinișor băgați la înaintare, ăștia domină Penitenciarul Colibași. Deținutul Ciobanu Floriniță-Săgeata, zis și Robă, care la ordinele lui Dinișor mi-a fost băgat în celulă și mi-au băgat în bagaje o carcasă de telefon și mi-au făcut raport. Mă judec și acum cu ei.  Pe 18 septembrie 2012, domnul Amzărescu Florin fost comandant pe sectorul E6 a intrat peste mine și peste mulți nevinovați, ne-a pus pe burtă și a întrebat: “cine este Chira aici?” M-au băgat în altă celulă cu din ăștia, „sifoane” de ai lor, ca să îmi facă rău. Ne maltratează pe mine și pe alți deținuți. Fiindcă tot m-ați întrebat de abuzuri, vreau să vă spun și despre judecătoarea delegată  Achim Alina Mihaela care face rapoarte, fără să verifice.
Alina Crângeanu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii