”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (64)
Faceți parte dintr-o famile numeroasă; mama dumneavoastră a născut zece copii, fiind considerată „mamă-eroină”. Aveți un frate geamăn pe nume Vasile…
– Da, băftosul de mine, am fost înfiat de sora mai mică a mamei mele naturale, mătușa mea Aurelia Toader, căsătorită cu Dumitru Toader. Am avut șansa să copilăresc sub ocrotirea și iubirea nemăsurată a bunicii mele, Duța, și a mamei adoptive, Aurica. Șansa și norocul meu de a fi înfiat și „extras” din familia numeroasă a Comișeilor s-a datorat faptului că fiul mamei adoptive a decedat la scurtă vreme după ce a fost botezat. Tatăl adoptiv a trebuit să plece pe front în 1942 și să lupte în Al Doilea Război Mondial, unde a căzut eroic, fiind ucis. Mama Aurelia era deja văduvă la 26 de ani și tânără pensionară de I.O.V.R. (Invalizi, Orfani și Văduve de Război), cu o pensie foarte mică dată de statul român, pensie care nu-i ajungea decât „să cumpere chibrituri și câte un litru de gaz lampant” – cum îi plăcea mamei Aurica să glumească.
Tot în cartea dvs. povestiți „O întâmplare care nu poate fi uitată: Foametea din 1947”. Împărtășiți-ne câte ceva din acel an…
– Îmi aduc aminte de foametea din 1947, aveam pe atunci șapte ani. M-am nimerit să fiu în vizită, în acea perioadă a foametei, la ei, frații mei, și când mama adevărată, Rița, împărțea mămăligă la cei nouă copii, m-a invitat și pe mine la masă și am obsevat că eu primisem o porție mai mare (poate pentru că eram musafir). Cu toate că nu aveam decât șapte ani, am refuzat-o și atunci mi-am dat seama, copil fiind, că se face un favoritism; am plâns și nu am uitat toată viața acest episod.
Un alt episod din perioada foametei din 1947: într-o zi, în familia adoptivă, s-a întâmplat să nu avem mălai sau pâine; o singură zi, pentru că, în rest, mama Aurica, o femeie luptătoare, în timpul foametei, cu riscuri mari, mergea în zona de câmpie a țării cu butoiașul de țuică și făcea troc cu cereale ca să avem ce mânca toți trei: eu, mama și bunica. Ne povestea mama că, în acele vremuri grele, pe tren erau controale severe, așa numitele „echipe fulger”, care, fără milă, confiscau săculeții de cereale obținuți cu multă trudă. S-a întâmplat, în acea zi fatidică, să nu avem nimic, nici mălai, nici pâine. Bunele mele mame, bunica Duța și mama Aurelia, au făcut o combinație foarte inteligentă. Aveam vaca cu lapte și au fiert lapte dulce și cartofi și au dumicat cartofi în laptele dulce fiert, astfel a ieșit un prânz foarte consistent. Eu, ca și copil, nu voi uita toată viața acea zi de foamete care a fost rezolvată onorabil de cele două femei văduve.
0 Comentarii