Web Analytics
scris joi, 05.10.2023

Mănăstirea Glavacioc are un nou stareţ, după decesul lui Casian Creţu

Mănăstirea Glavacioc are un nou stareț, după decesul părintelui Casian Crețu, în urma unor complicații la plămâni. Noul stareț, Visarion Sorescu, vine de la Mănăstirea Slănic. El a fost instalat de ÎPS Calinic Argeșeanul care, cu ocazia unei slujbe oficiate la Mănăstirea Glavacioc, pe 10 septembrie, a amintit că noul stareț provine dintr-o familie cu multe legături în viața clericală și monahală și a vorbit despre realizările pe care acesta le-a avut în plan pastoral-duhovnicesc la mănăstirea de metanie, Slănic.

Mănăstirea Glavacioc are un nou stareţ, după decesul lui Casian Creţu

La Sfânta Liturghie care a fost oficiată cu acel prilej în biserica așezământului monahal, chiriarhul a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru protosinghelul Casian Crețu, stareț al Mănăstirii Glavacioc în perioada 1996-2023, care, după suferințele pricinuite de boală, în dimineața zilei de 3 iulie 2023, a plecat către „Părintele Luminilor”. În ultimii 31 de ani, părintele stareț Casian, împreună cu întreaga obște monahală, a depus eforturi foarte mari pentru a salva de la ruină Mănăstirea Glavacioc, după 150 de ani în care așezământul monahal a fost părăsit.

Citește și Slujbă de pomenire pentru părintele Casian, starețul Mânăstirii Glavacioc

Citește și Mănăstirea Glavacioc, un autentic ansamblu feudal de pe valea Dâmbovnicului

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *