Web Analytics

Lecţia de drept. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

de | 30.05.2019 13:19 | Opinii

Pentru a-l putea moșteni pe defunct, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească, în primul rând, condițiile generale cerute de lege pentru a moşteni, adică să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn, dar și o condiție specială, aceea de a avea calitatea de soț la data deschiderii succesiunii.
Indiferent de durată, convieţuirea, parteneriatul între două persoane nu conferă concubinului drepturi succesorale în urma defunctului.
Soțul supravieţuitor are un drept de moștenire în concurs cu oricare dintre moștenitorii legali sau un drept de moștenire exclusiv, în lipsa acestora; un drept de moștenire special asupra mobilierului, obiectelor aparținând gospodăriei casnice și asupra darurilor de nuntă; un drept temporar de abitație asupra casei de locuit.
Din categoria obiectelor aparținând gospodăriei casnice fac parte lucrurile ce serveau la mobilarea locuinței soților (mobilier, covoare, televizor, radio), care serveau în cadrul gospodăriei (obiecte de menaj, aragaz, mașina de spălat rufe, frigider, aspirator) sau care au fost afectate în concret folosinței comune a soților.
Pentru a obține aceste bunuri în exclusivitate, este necesar ca soțul supravieţuitor să nu vină în concurs cu clasa întâi de moștenitori (copii, nepoți, strănepoți și urmașii lor în linie dreaptă la infinit) și soțul decedat să nu fi dispus de ele prin liberalități între vii (donații) sau pentru cauză de moarte (legate făcute prin testament).
Legea îi recunoaște soțului supraviețuitor, care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință, un drept de abitație asupra casei în care a locuit cu defunctul până la data deschiderii moștenirii, dacă imobilul face parte din bunurile moștenirii.
Acesta este un drept temporar, ce durează până la partajul între moștenitori, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii succesiunii sau chiar înainte de împlinirea termenului de un an în caz de recăsătorire a soțului supraviețuitor.
Comoștenitorii pot cere însă restrângerea dreptului de abitație în cazul în care locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor sau chiar schimbarea obiectului abitației, dacă pun la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuinţă corespunzătoare.
Soţul supraviețuitor beneficiază de acest drept de abitație cu titlu gratuit, nu este obligat să plătească chirie moștenitorului care a dobândit proprietatea casei.
Legea include soțul supraviețuitor în categoria moștenitorilor rezervatari, adică el moșteneşte parte din bunuri chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi (donații) ori dezmoşteniri.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii