Web Analytics

Lecţia de drept. Anularea autorizaţiei de construire emise nelegal

de | 21.03.2019 12:58 | Opinii

Când o persoană intenționează să ridice o construcție, trebuie să ceară autorizarea administrației publice locale pentru emiterea autorizației, în conformitate cu prevederile legale.
Valabilitatea acesteia ca act administrativ depinde de respectarea documentației de urbanism, de obținerea avizelor și acordurilor stabilite de lege, de calitatea de proprietar, de respectarea servituților legale.
În situația în care autorizația de construcție nu respectă prescripțiile de urbanism aprobate ori când nu au fost obținute avizele și acordurile cerute în mod expres de lege în vederea emiterii acesteia, singura cale de remediere este cea juridică.
Fiind un act administrativ individual, orice persoană care se consideră vătămată poate solicita instanței de contencios administrativ anularea autorizației de construire, dacă demonstrează nerespectarea condițiilor de valabilitate, fiind însă necesară efectuarea procedurii prealabile prin care se solicită autoritătii publice emitente sau celei ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării autorizației, revocarea, în tot sau în parte a acesteia.
Plângerea prealabilă se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, acesta fiind un termen de prescripție.
În cazul în care persoana care a formulat plângerea prealabilă nu primește un răspuns favorabil de la autoritatea publică competentă sau nu primește niciun răspuns în termenul de 30 de zile de la data înregistrării plângerii, se va adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea autorizaţiei, precum şi repararea pagubei materiale sau/și morale.
Acțiunea trebuie depusă în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice sau de la expirarea termenului legal de 30 de zile, în care autoritatea publică era obligată să o soluționeze.
Termenul de 6 luni ar putea fi depășit pentru motive întemeiate, dar nu mai mult de 1 an de la data la care persoana interesată a luat cunoștință sau i-a fost comunicat actul administrativ individual.
Prin introducerea acțiunii în anulare, se poate cere și suspendarea efectelor autorizației de construire, urmând ca în acest caz instanța să dispună oprirea lucrărilor până la soluționarea pe fond a cauzei.
În situația în care instanța constată că cererea având ca obiect anularea autorizației de construire este întemeiată, va dispune anularea acesteia și, după caz (dacă s-a solicitat), intrarea în legalitate, prin emiterea unei noi autorizații sau demolarea construcției ridicate în baza autorizației emise nelegal.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii