
Ce ți-e și cu românii moștri! Parcă n-ar ști că reclama este sufletul comerțului de orice fel. De câțiva ani, prietenii știu de ce, au căzut în plasa publicității agasante pe care televiziunile noastre o fac pentru medicamente neasumate cu semnătură și parafă de medici. Cel mai credul popor din Europa se comportă precum preșcolarii, care nu pricep că tot ce zboară nu se mănâncă, iar Medicina adevărată nu-i ca aritmetica în care 1 plus 1 fac 2 la Pitești, dar și la Fundulea sau Mar-A-Lago.
Doamnelor și domnilor, români și de alte naționalități conlocuitoare, așa cum se zicea înainte de ‘89, chiar nu înțelegeți că fiecare om este unicat și poate prezenta fel și fel de comorbidități, de la mansardă până la degetele mari de la picioare? Chiar vă comportați ca și cum plaiul mioritic este în jungla Amazonului? Nu vă puteți imagina ce succes are o reclamă ce sună cam așa: „… neocin, pentru accidente din senin”.
Oameni buni, accidentele din senin se soldează cu diferite probleme pentru piele, ochi, articulații, oase fracturate, degete retezate sau preinfarct. Pentru fiecare dintre ele decizia trebuie să o ia un medic, nu vecinul de la scara B, cumătra octogenară sau Mitică fără frică, priceput la toate. Într-o țară în care milioane de oameni se plâng că au salarii și pensii mici, mai ales aceștia cheltuiesc zeci de mii de lei pe medicamente cărora li se face publicitate prin televiziuni. Personal, în toată cariera am recomandat medicamente cât se poate de ieftine, dar cu scontate rezultate maxime.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Martor şi cronicar
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. O dramă de neimaginat



0 Comentarii