Grigore Iunian, prim-ajutor de primar al capitalei în anii `30 declara nostalgic: „Aș paria că nu există bărbat din generația mea care să nu regrete, împreună cu mine, farmecul și pitorescul bordelurilor de odinioară, pline de zburdălnicia și vânzoleala voioasă a tinerelor preotese ale amorului, așa cum le-am cunoscut în tinerețile noastre…”.

„Șchioapa”, „Pica”, „Tanti Berta”, „Mița Biciclista”, „Mița Baston”, „Maria Studenta”, „Foamea Neagră”, „Napoleon” sau „Cur de fier” iată o trecere în revistă aleatorie a celor mai cunoscute prostituate din Bucureștiul interbelic. Întrucât prostituția fusese reglementată printr-o lege din 1908, meseria cea mai veche din lume era cât se poate de onorabilă. Astfel, celebra „Napoleon” (nicio legătură cu personajul istoric) locuia în blocul Carlton, unul dintre cele mai luxoase imobile din Bucureștiul acelor vremuri și își permitea să-și crească copila cu guvernantă. Ca să nu mai amintesc pe „Mița Biciclista” care, în pofida poreclei ușor ironice, își trăia viața la nivel princiar: deținea în 1930 o trăsură, o mașină și servitori din Polonia. În afară de bicicletă, bineînțeles. A fost curtată de bărbați celebri, precum Nicolae Grigorescu sau Octavian Goga, chiar și de regele Ferdinand, care i-a făcut cadou o casă în apropiere de Piața Amzei. Regele se deghiza când apela la serviciile ei. Casa Miței, care avea 28 de camere, 15 băi și o suprafață de aproximativ 1900 de metri pătrați l-ar face invidios chiar și pe Țânțăreanu.

Citește și Lecţia de istorie. Tristul record al lui Alexandru Lăpuşneanu

Bineînțels, este vârful aisbergului. Majoritatea își trăiau veacul pe mai multe paliere în funcție de aspectul fizic, gradul de educație, puterea de seducție și, până la urmă, de soartă. Unele acceptau să locuiască în diferite bordeluri, cu condicuță, sub protecția matroanelor care erau foarte atente ca totul să fie în regulă, în special controlul medical cerut atât de autorități, dar și de clienți. Erau celebre bordelurile de la Crucea de Piatră, cele din mahalaua Sfinții Apostoli de lângă Calea Rahovei, din zona Pieței Rosetti sau din înprejurimile Cișmigiului, chiar în buricul târgului. O altă categorie lucra semiclandestin prin hoteluri sau ”case de rendez-vous” cu clienți aleși pe sprânceană. Cea din urmă categorie era a celor care făceau trotuarul pe Bulevardul Elisabeta, Calea Victoriei sau Academiei. Un episod amuzant se referă la faptul că prefectul de atunci, un oarecare Șaită, le-a obligat să poarte berete roșii, dar a renunțat repede datorită mulțimii de berete roșii apărute în plin centrul capitalei.

Citeșteși Lecţia de istorie. Sfârşitul tragic al Iuliei Hasdeu

Cât privește câștigurile, acestea nu erau deloc de neglijat. În anii `20 prostituatele câștigau în medie 7.500 lei pe lună. Cele de lux depășeau chiar 10.000 lei. Aceasta în vreme ce un muncitor câștiga în medie 2.000 lei, un avocat 6.000 lei, un medic 9.000 lei.

Pentru elevii de liceu și studenți se făceau reduceri. Băieții care se duceau prima dată la Crucea de Piatră erau scutiți de plată, prima ședință fiind din partea casei. Printre cei mai frecvenți clienți se situau adolescenții, plini de acnee și chinuiți de hormoni, dar și tați de familie „onorabili”, militari dar și „onești” patroni de prăvălii, hamali sau scriitori renumiți, precum marele matematician Dan Barbilian, celebrul poet Ion Barbu. Însuși regele Carol al II-lea, cunoscut pentru apetitul său sexual năvalnic, apela deseori de serviciile acestor dame care aveau expertiză, ca să folosesc un termen foarte la modă acum. Ministrul de Interne de atunci, Constantin Argetoianu, îl descrie în stilul său inconfundabil în celebrele sale „Memorii”, „…Carol ieșea într-un Ford cu două locuri îndată ce se însera pe străzile Brezoianu și Sărindar, aborda câte o prostituată, o ducea la Palat și după o ședință mai lungă sau mai scurtă, îi da drumul cu un bilet de 500 sau 1.000 de lei. La ieșirea din Palat era ridicată de agenții lui Gavrilă Marinescu, prefectul Poliției Capitalei, care îi mai da 5.000 lei și o amenința cu moartea dacă spune ceva”. Ulterior, Gavrilă Marinescu a găsit soluția: a plantat pe itinerariile de deplasare ale regelui clientele lui, îndepărtând astfel pericolul unor consecințe nedorite.

Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare…

Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Caligula, cel mai nebun împărat din istorie