În ziua de 4 mai 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită la praznicul Înălțării Domnului Iisus Hristos. A urmat o întrerupere pe timpul regimului comunist, ea fiind reluată în 2001, când a fost proclamată, în mod ciudat, doar sărbătoare națională bisericească. Aceasta în condițiile în care sunt multe sărbători mai puțin semnificative care beneficiază de zile libere. Dar de ce să ne mai mirăm dacă nici după 35 de ani noi nu avem stemă pe drapel, certându-ne încă cu Ciadul pe tema dispunerii culorilor?!
Este cunoscut faptul că pe timp de război ostașii poartă plăcuțe de înmatriculare pe care sunt trecute date care să poată duce la identificarea celui ucis. Deși aceste plăcuțe sunt din oțel și sunt purtate la gât ca un medalion, sunt foarte des întâlnite situațiile când nu se mai poate face identificarea, pentru că trupul a fost sfârtecat sau s-a pierdut din diferite cauze. Din acest motiv, pentru a se comemora zecile de mii de eroi care nu au mai putut fi identificați, s-a hotarât, după modelul altor state europene, comemorarea Ostașului Necunoscut.
Ceremonialul desemnării a fost deosebit de emoționant. Acesta s-a desfășurat la 14 mai 1923, la Mărășești, acolo unde s-a dat una dintre cele mai mari bătălii din 1917 de pe întreg frontul Primului Război Mondial. În prealabil, în perioada 11-13 mai 1923 au fost dezgropate trupurile a zece ostași căzuți pe câmpurile de luptă unde s-au dat marile bătălii de la Jiu, Olt, Prahova, București, Dobrogea, Mărăști, Mărășești, Oituz, Târgu Ocna, Ardeal și Basarabia. Sicriele, înfășurate cu drapelul tricolor, au fost așezate pe două rânduri pe un mare catafalc în fața altarului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Mărășești.
Pentru desemnarea Ostașului Necunoscut a fost selecționat dintre mii de copii orfani, copilul de trupă Amilcar Săndulescu, elev cu rezultate remarcabile la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza” din Craiova. El s-a născut la 20 februarie 1911 într-o familie de învățători, Maria și Constantin Săndulescu. A rămas orfan de la vârsta de 5 ani, când mama sa a decedat, iar tatăl său a căzut pe front în campania din 1916.
În ziua de 14 mai, în cadrul unui impunător ceremonial militar și religios, copilul de trupă Amilcar Săndulescu, ținut de mână de generalul Gheorghe Mărdărescu, ministrul de război, a ales dintre cele 10 sicrie pe cel de-al patrulea din primul rând, a îngenuncheat în fața lui rostind simbolic: „Acesta este tatăl meu!” A doua zi, Ostașul Necunoscut a fost adus la București și depus pentru pelerinaj la biserica „Mihai Vodă”. Pe data de 17 mai 1923, în prezența regelui Ferdinand în uniformă de general, a prim-ministrului Ionel Brătianu, a numeroase personalități civile și militare din țară și din străinătate și a numeroși veterani de război, Ostașul Necunoscut a fost înhumat cu mari onoruri în Parcul Carol, unde se află și acum. Pe lespedea criptei s-a încrustat următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață în jertfă pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite”. S-a păstrat un moment de reculegere în întreaga țară și s-au tras 21 de salve de artilerie.
Mâine, de Înalțarea Domnului, în toate bisericile din România se vor ține slujbe de pomenire a celor aproape un milion de români căzuți în cele două Razboaie Mondiale, iar la ora 12 se vor trage clopotele. Nu cred că există familie de români în care să nu se afle la loc de cinste fotografia eroului care a luptat pentru patrie.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Miracolul de la Nucşoara
Citește și Lecţia de istorie. Bărbaţii faimoşi ai Piteştiului
0 Comentarii