Web Analytics

articol scris vineri, 12 iunie 2026

Cum s-au cunoscut Simona Halep și noul ei partener

Simona Halep (34 de ani) și Dorin Mateiu (58 de ani) au fost surprinși de paparazzi într-o minivacanță în Mykonos, Grecia.

Cei doi nu și-au oficializat relația, însă, potrivit cancan.ro, legătura dintre ei ar exista de mai mult timp. Halep și Mateiu s-ar fi cunoscut pe un teren de golf, sport pe care marea noastră campioană a început să-l practice destul de des după ce s-a retras din tenis.

Sursa menționată anterior a notat că Dinu Pescariu (52 de ani), fost jucător de tenis (75 ATP), om de afaceri și prieten comun al Simonei Halep și al lui Dorin Mateiu, le-ar fi făcut cunoștință.

În urmă cu câteva luni, Halep și-a cumpărat o casă în valoare de 600.000 de euro în afara Bucureștiului, în apropierea unui teren de golf: ”Mi-am dezvoltat pasiunea pentru golf. Mă bucur tare mult că putem şi în România, lângă Bucureşti, să avem un teren de golf cu toate facilităţile!”, a spus Simona, potrivit digisport.ro.

Cu 24 de ani mai în vârstă decât Simona Halep, Dorin Mateiu a fost supranumit ”Regele mezelurilor din Transilvania”, datorită afacerilor din industria alimentară din România. Acesta are o avere estimată la 65-70 de milioane de euro.

Simona Halep, în schimb, a câștigat peste 40 de milioane de euro din tenis și, după retragere, a derulat afaceri în mai multe domenii, inclusiv în imobiliare. Ea deține și un hotel în Poiana Brașov.

Simona Halep s-a căsătorit cu Toni Iuruc în toamna lui 2021, însă cei doi au divorțat după doar un an, înainte de cununia religioasă.

Întrebat despre fotografiile în care Simona Halep a apărut alături de Dorin Mateiu, Iuruc a oferit un răspuns scurt: "Sunt plecat din țară. Să fie sănătoasă, Doamne ajută! Le doresc numai bine! Eu sunt plecat din țară și nici nu știu ce se întâmplă. Am pus punct".

Halep, lider WTA timp de 64 de săptămâni, a avut o carieră impresionantă în tenis. A cucerit două titluri de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, și a mai jucat 3 finale, două pe zgura pariziană și una la Australian Open.

În total, a câștigat 24 de turnee WTA și s-a retras în februarie 2025, după ce a pierdut la Transylvania Open în fața Luciei Bronzetti, 1-6, 1-6.

Citește și: Dincolo de gazon! Silviu Dumitrescu: „Cu Dobrin am dormit în cameră un an şi jumătate, la Târgovişte, în 1980”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arsenal, eliminată rușinos din Cupa Ligii Angliei de o echipă din liga a patra!

Arsenal a suferit o eliminare neașteptată din optimile Cupei Ligii Angliei, după ce a fost învinsă de Fleetwood, formație din […] Citește!

Bogdan Andone, înainte de Corona Braşov – FC Argeş: „Victoria este vitală”

FC Argeș joacă miercuri, 28 octombrie, de la ora 15, pe Stadionul „Carpați” din Brașov, în etapa a doua a […] Citește!

Tudor Costescu, după eșecul de la Timișoara: „Arbitrajul a decis rezultatul”

Luni, 26 octombrie, FC Argeș Basketball a fost învinsă, în deplasare, de SCM Politehnica Timișoara, cu scorul de 100 - […] Citește!

Tencuială prăbușită peste un copil de 6 ani, într-un bloc ANL din Dej. Al cincilea incident în doi ani

Un copil de 6 ani a fost lovit de bucăți de tencuială desprinse din tavanul unui bloc ANL din Dej. […] Citește!

Corona Braşov – FC Argeş, astăzi, de la ora 15, în Cupa României Betano

Etapa a doua a grupelor Cupei României Betano a început marţi, 27 octombrie, cu 4 meciuri, și va continua astăzi […] Citește!

Incendiul de lângă fabrica de armament din Brașov: Ambasadorul rus, chemat la MAE. Moscova respinge acuzațiile și cere dovezi

Tensiunile diplomatice dintre România și Federația Rusă au crescut după convocarea ambasadorului rus la București, Vladimir Lipaev, la Ministerul Afacerilor […] Citește!

ambulanta

Probleme financiare în spitale și la Ambulanță. Ministrul Sănătății anunță o evaluare la nivel național

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut o evaluare a situației financiare și a deficitului de personal din spitalele aflate în […] Citește!

Fraudă uriașă cu fonduri europene în România: 237 de proiecte suspecte și un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Trei persoane, trimise în judecată

O anchetă de amploare a Parchetului European (EPPO) a scos la iveală o presupusă schemă de fraudare a fondurilor europene […] Citește!

Criza de la Cernavodă ar putea lua sfârșit. Debitul Dunării începe să crească, iar autoritățile pregătesc repornirea unui reactor

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea relua parțial producția de energie electrică în jurul datei de 15 noiembrie, după […] Citește!

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete