Oricâte lucruri rele s-au scris despre Elena Lupescu (născută la Iași, la 15 septembrie 1895, fiică a lui Nicolas Lupescu, pe numele său real Nahum Grünberg, evreu care s-a botezat în ritul creștin ortodox, de meserie farmacist, și a Elizei Falk, evreică trecută la religia catolică), trebuie să recunoaștem că a reușit acolo unde rataseră pe rând Ella Filitti, Zizi Lambrino, Marie Martini și multe altele, nu în ultimul rând regina Maria, de care prințul Carol, dincolo de toate aparențele, a fost foarte atașat. Sper că nu mă înțelegeți greșit…
A trata apropierea dintre Elena Lupescu și Carol al II-lea numai în cheie sexuală înseamnă a face istorie de budoar. Relația lor, bazată în primul rând pe siguranța și liniștea sufletească și – de ce nu? – trupească pe care i-o oferea „Duduia”, cum o alinta el, a durat până când moartea i-a despărțit. Nu trebuie să exagerăm nici în privința deviațiilor sexuale ale „armăsarului” de la Cotroceni. Cine va parcurge o istorie amoroasă a capetelor încoronate ale Europei din acea vreme va trage concluzia că acesta era chiar mic copil în comparație cu alții… Nu mai departe, ruda sa mai îndepărtată, regele Angliei, Eduard al VII-lea, era renumit pentru nestăvilitul său zbucium sexual. Palmaresul său, care îl întrece cu mult pe cel al lui Carol, cuprindea actrițe, printre care celebra Sarah Bernhard, prințese, prostituate, activiste socialiste bisexuale și câte și mai câte. Urmașilor săi nu li se ştie numărul. A rămas celebru pentru scaunul pe care îl inventase cu mânere arcuite în așa fel ca partenera să stea într-o poziție confortabilă, astfel încât regele să rămână în picioare și să nu o strivească cu greutatea sa.
Ionel Brătianu, inamicul său numărul unu, îl sfătuiește pe regele Ferdinand să-l trimită în Anglia la funeraliile reginei Alexandra. Intuind doar unul ditre motivele pentru care acesta a insistat să fie trimis, putem considera că era un test din care să reiasă lipsa sa de maturitate politică și, în ultimă instanță, de atașament și responsabilitate față de ceea ce însemna coroana României. Dacă acesta a fost motivul, puntem spune că a fost o reușită deplină.
Elena Lupescu a părăsit și ea România, mergând la Paris, unde sosește la câteva zile și „iubitul”. Evident însoțit de o armată de agenți secreți care le urmăresc orice mișcare. Pentru mai multă libertate, cei doi fug în Italia, stabilindu-se la Veneția. Sătul să fie fugărit ca un câine, cu câteva zile înainte de Crăciun, Carol trimite regelui Ferdinand și reginei Maria scrisori în care anunță intențiile sale, materializate într-o declarație datată 12 decembrie 1925, prin care renunță la drepturile dinastice, cerând să fie șters dintre membrii familiei domnitoare a României. În acel moment, doi oameni exultă: Elena Lupescu și Ionel Brătianu. Marele om politic care se bătuse ca un leu la Versailles pentru România Mare nu suporta ideea ca pe tronul României atât de greu încercate de marea conflagrație mondială să fie un impostor, un dezertor care rămăsese nepedepsit și care, fapt reprobabil al regelui Ferdinand, mai și fusese decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, care se acorda ofițerilor superiori remarcați prin fapte de vitejie cu totul remarcabile pe câmpul de luptă.
După un periplu prin Milano, Nissa, Monte Carlo, Cannes, Biaritz, cei doi se reîntorc la Paris. Aici au trăit mult timp în cea mai domestică relație de cuplu. Bineînțeles, dacă excludem nopțile. Dar erau și zile în care Carol era fericit: acelea în care Duduia îi făcea mămăligă. Carol Caraiman, după numele luat din moment ce renunțarea la tron fusese oficializată, era un mare consumator de mămăligă.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii