Cred că-i adevărat că România este o țară tristă, dar plină de umor. În toată istoria noastră, umorul, bășcălia, jocul de table, țuica adevărată, mica ciupeală și o înjurătură de aia a mă-sii ne-au salvat în momentele cele mai grele prin care a trecut acest neam. Consultând în câteva decenii zeci de mii de conaționali, pot spune cu certitudine că tristețea nativă face parte din structura genetică a multora.
N-ai ce să le faci unor oameni cărora toată ziua le ninge și le plouă în suflet. De aici vine și o patologică vocație a distrugerii sau a murdăririi frenetice a tot ce este curat și frumos, dar nu le aparține. În drumul spre cabinet trec zilnic prin zona ultracentrală a orașului. Nu știu de unde au apărut în ultimii ani tot soiul de troglodiți care mâzgălesc cu litere scălâmbe fațadele clădirilor, cerșesc sau se înjură în gura mare, ca la ușa cortului. Iar foarte aproape de „Apicola” scrie de câțiva ani: „M..e”. Vizibil și cu litere colorate.
A trecut ceva vreme de când am citit că niște cercetători britanici au lansat pe piața media un clasament al celor mai fericite popoare. Cică ne-am situa pe poziția 136! Or fi englezii cei mai încliftați și scorțoși dintre europeni. Mulți dintre noi om fi triști, needucați, săraci, bolnavi și goi de năzuințe mărețe. Dar nici chiar spre coada acelui clasament. Englezii chiar n-au auzit de Păcală, Tândală, Mazăre, Becali, Adi Minune, Guță. Andreea Marin, Țociu, Palade, Mitică Dragomir sau Vântu?
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. O boală inestetică de care nu se scapă toată viaţa
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Bolnavă de sifilis: o copilă în vârstă de 2 ani!
0 Comentarii