Web Analytics

Irimia, către prefectul Perianu: „Vă rog să retrageți acțiunea din instanță, știți prea bine că pierdeți procesul. Se pierd milioane de euro…”

de | 11.10.2023 12:28 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Prefectul Radu Perianu a anunțat, luni, 9 octombrie, că a atacat în instanță hotărârea de Consiliu Local prin care Pădurea Trivale urmează să devină pădure-parc (detalii, AICI). Consilierul local Tiberiu Irimia, unul dintre inițiatorii acestui proiect, i-a cerut prefectului să își retragă acțiunea, precizând: „Nu faceți altceva decât să blocați accesul cetățenilor la un parc de mare importanță pentru cetățenii Piteștiului. Se pierd milioane de euro fonduri europene din cauza acestui demers”. Mesajul complet:

„Domnule Prefect, ati gresit grav a doua oara! Dupa modelul Bulevardului „Pardon” din Campulung Muscel, in care Prefectura si -a batut joc de un oras intreg blocand reabilitarea centrului 1 an si jumatate, acum este randul pitestenilor sa treaca prin aceasta bataie de joc. Eu inteleg perfect ca la Campulung au fost nereguli in emiterea autorizatiei de construire in ceea ce priveste inclusiv regimul de monument istoric, dar puteati sa-i lasati sa termine lucrarea si apoi sa inaintati actiunea in instanta. De ce trebuie sa sufere cetatenii? Ca oricum in afara de acea autorizatie prefectura nu a atacat nicio autorizatie de construire nelegala din Pitesti, unde intr -o anumita perioada de timp se putea face ordine.

Eu in continuare voi face tot posibilul ca padurea Trivale sa ramana a pitestenilor, verde pentru totdeauna. Nu vrem sa o donam Bucurestiului si nici nu vrem sa mai retrocedam nimic din ea; nu vrem nici sa construiasca cineva si nici s-o taiem nu vrem . Totul este o mascarada mincinoasa legata de aceste lucruri care s-ar putea intampla daca nu o declaram „arie protejata”. Tot ce vrem este un parc superb, complet reabilitat si extins, monument istoric, practic primul obiectiv turistic al Pitestiului; pentru ca in Pitesti alte brand-uri in afara de parcul Trivale si echipa FC Arges nu avem si este un mare pacat sa nu le folosim. Nu ar fi mai bine sa va implicati dumneavoastra sa stim cum s-au retrocedat unele parcele din Trivale? Sau sa aflati daca cineva taie ilegal copaci in padure. Sau daca cineva construieste ilegal in padure. Exista legislatie pentru aceste lucruri si aveti in mana toata puterea sa luati masuri. Faptul ca avand toate parghiile in puterea functiei dumneavoastra si nu ati luat nicio masura in acest sens, ma face sa cred ca actiunea in instanta impotriva realizarii padurii parc este foarte ciudata.

Conform legilor nu e nevoie sa transformati o padure in arie protejata doar ca sa nu existe defrisari sau constructii ilegale. Ati descoperit in padure in vizita cu ministrul mediului niste case posibil ilegale. Ce masuri ati luat? Prefectura a atacat in instanta hotararea de consiliu prin care se dorea reabilitarea si extinderea parcului Trivale pe motiv ca proiectul de hotarare nu a fost publicat pe site-ul primariei timp de 30 de zile inainte de vot. Acesta este un argument care o sa pice in prima instanta, dar cetatenii vor pierde 2 ani din viata in care acest proiect va stagna.

Din informatiile mele acest proces este folosit strict pentru blocarea proiectului reabilitarii parcului Trivale si nicidecum pentru protejarea padurii. Inteleg ca exista o frica extrema a catorva politicieni care traiesc cu impresia ca daca cineva va duce la bun sfarsit acest proiect de reabilitare a parcului, va beneficia de multe voturi la viitoarele alegeri. Si, dupa cum deja ne-am invatat , unii politicieni prefera sa nu se faca lucruri in beneficiul cetatenilor ca sa poata sa spuna in campanie ca „vedeti? nu s-a facut nimic in acesti ani”.

Niciodata nu o sa inteleg minciuna, tupeul si bataia de joc pe care unii politicieni o creaza in interes strict politic si in defavoarea totala a cetatenilor cinstiti. Liste de semnaturi, mitinguri cu 20 de membri de partid …. pentru niste minciuni ordinare. Oameni buni !!! Unde vrei sa ajungeti cu aceasta bataie de joc? Cetatenii Pitestiului au nevoie de investitii, liniste, curetenie, aer curat… si le vor repede.

Citește și Zelenski, întrebat dacă recunoaște inexistența limbii moldovenești în Ucraina: “ Înțeleg că unii oameni ar spune că Moldova este România”

Terminati odata cu politica asta mizerabila pentru ca viata e scurta si noi vrem sa ne bucuram de un oras frumos acum. Nu cand vrea prefectura si nici instanta de judecata. Terminati sa fiti doar „Gica Contra” la orice proiect doar ca sa castigati politic cateva voturi. Discutam de cel mai important proiect care ne poate pune pe harta turismului in Romania, crearea unui super parc Trivale.

Domnule Prefect, nu ne luati padurea !!! Nu vrem sa o donam Bucurestiului !!! Nu vrem un custode pe padure !!! Nu vrem program stabilit si zone de vizitare ca sa intram in padure !!! Nu vrem lacat pe padure !!! Nu va luati dupa acesti politicieni care nu cauta altceva decat imagine politica !!! Stiti ca unii asa zisi „salvatori” ai padurii care aduna semnaturi au luat numerele de telefon ale unor fetite minore spunandu-le ca salveaza parcul si padurea de la taiere? Pe motiv ca ” cineva vrea sa o taie si sa construiasca blocuri”. Stimati cetateni bine intentionati, listele pe care se strang semnaturi si numere de telefon atat pe strada cat si cele din mediu online nu folosesc decat sa primiti mesaje inainte de alegeri. La altceva nu folosesc. Jucati padurea noastra strict politic si o sa iasa ca la pacanele. Adica aproape intotdeauna jucatorul pierde, dar traieste cu impresia ca castiga.

Va rog sa retrageti actiunea din instanta pentru ca stiti prea bine ca pierdeti procesul. Nu faceti altceva decat sa blocati accesul cetatenilor la un parc de mare importanta pentru cetatenii Pitestiului. Se pierd milioane de euro fonduri europene din cauza acestui demers al dumneavoastra. Pe mine ma criticati ca iau decizii in afara partidului dar stiti foarte bine ca actiunile mele sunt corecte si strict in interesul general al cetatenilor. Nu pot sa ma supun unor decizii luate strict din interes politic in defavoarea pitestenilor. Nu aveti niciun motiv sa sustineti proiectele de imagine ale USR- ului. Nu ma indoiesc de buna credinta a dumneavoastra, dar decizia ati luat-o pe baza unor informatii eronate care servesc total unor alte interese decat viitorul verde al padurii Trivale”,a transmis, pe Facebook, consilierul local Tiberiu Irimia.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *