Naționala feminină U20 de handbal a României a obținut calificarea în faza principală a Campionatului Mondial din China, după victoria cu 30-28 în fața Braziliei, într-un meci spectaculos și plin de răsturnări de situație.

Succesul elevelor pregătite de piteșteanul Alin Oprescu le asigură prezența între primele 16 echipe ale competiției și continuarea parcursului mondial într-o grupă principală în care vor întâlni Spania și Coreea de Sud. Calificarea a devenit posibilă și în contextul rezultatului din celălalt meci al grupei C, unde Germania a dominat categoric Canada și s-a impus cu 46-11.
După debutul excelent de la turneu, câștigat cu 40-15 în fața Canadei, România a avut parte de un test mult mai dificil împotriva Braziliei. Prima repriză a fost echilibrată, iar tricolorele au intrat la pauză în avantaj, scor 16-14.
În partea secundă, defensiva României a arătat mai bine, iar recuperările au permis desprinderea la cinci goluri diferență, 24-19. Teodora Damian a fost una dintre jucătoarele decisive, gestionând foarte bine momentele în care adversarele au trecut la o apărare avansată.
Totuși, Brazilia a revenit spectaculos în joc după un time-out inspirat și a reușit o serie impresionantă de șapte goluri consecutive. România a traversat o perioadă de peste zece minute fără gol marcat și s-a văzut condusă în finalul partidei.
Tricolorele au reacționat însă excelent pe final, au recuperat deficitul și au gestionat mai bine momentele decisive. Execuțiile de la 7 metri și greșelile adversarelor au înclinat balanța în favoarea României, care s-a impus cu 30-28.
Cele mai bune marcatoare pentru România au fost Teodora Damian, cu 10 goluri, urmată de Anamaria Șerban, Sara Trușcă și Alexia Niță, fiecare cu câte 4 reușite. Pentru Brazilia s-au remarcat Raquel Cardoso, autoare a 8 goluri, Vitoria Da Silva, cu 6 goluri, și Samanta Hevelin, care a înscris de 4 ori. Ultimul meci al României din grupa C este programat sâmbătă, 27 iunie, de la ora 13:30, împotriva Germaniei.



0 Comentarii