Web Analytics

Inspecţii după bătaia din Polonia a elevelor de la Liceul Tehnologic „Dinu Brătianu” Ştefăneşti

de | 16.09.2022 10:45 | Actualitate, Dezvăluiri, Home, Politica si Administratie

Dumitru Tudosoiu: „Recomandarea a fost directă şi fără echivoc – cercetare disciplinară şi sancţiune”

Dacă vă reamintiți, „Jurnalul de Argeș” a scris despre experiența horror pe care a avut-o grupul de elevi ai Liceului „Dinu Brătianu” din Ștefănești în luna iulie, în timpul unei deplasări în Polonia în cadrul unei activități incluse în programul “Eco experiences in European schools!”, un proiect care a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 168.655 euro. Ei bine, acolo, după cum a reclamat mama unei minore și a recunoscut și unul dintre profesorii însoțitori cu care am stat de vorbă, elevii au consumat băuturi alcoolice, două fete s-au luat la bătaie, în parcarea hotelului unde erau cazați, precum și în cameră, una dintre ele alegându-se cu buza spartă, iar un băiat, care a încercat să le despartă, a fost și el zgâriat pe gât. Situația ne-a fost adusă la cunoștință printr-o scrisoare semnată chiar de mama uneia dintre fete, iar sesizarea a fost transmisă conducerii liceului, fiind redistribuită de pe adresa de e-mail a unității de învățământ către presă, Poliție, Primărie, Consiliul Județean, Inspectoratul Şcolar și Ministerul Educației. Potrivit inspectorului școlar general Dumitru Tudosoiu, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a făcut deja inspecții la Liceul „Dinu Brătianu” și a cerut cercetare disciplinară și sancționarea profesorului care nu a fost vigilent.

Citește și Eleve de la liceul din Ştefăneşti au băut şi s-au bătut într-un hotel din Polonia

Dumitru Tudosoiu: „Din ceea ce au identificat colegii mei, a reieșit povestea așa cum o știți”

„Din ceea ce au identificat colegii mei, a reieșit povestea așa cum o știți dumneavoastră. Am recomandat cercetare disciplinară la nivelul unității, pentru că, indiferent de problemă, angajatorul profesorului este școala, liceul tehnologic, nu Inspectoratul Școlar și nici o altă entitate. Singurul care are raport de muncă cu acel profesor este liceul. Inspectoratul Școlar face recomandare în urma unor sesizări și, în urma analizei pe care face, școala, în calitate de angajator, este în măsură să își sancționeze propriul angajat. Nu este angajatul meu direct. În acest context, recomandarea a fost directă și fără echivoc: cercetare disciplinară și sancțiune și am rugat să se specifice în procesele verbale și să i aducă la cunoștință cadrului didactic vinovat… De asemenea, profesorului găsit vinovat să i se interzică participarea cu elevi ai școlii sau să însoțească grupuri în proiecte europene sau naționale.

Dacă nu ești în stare să ai grijă de un grup mic, nu ai cum să pleci în tabără cu un grup mare! Să fim serioși! Inspectorul teritorial a făcut inspecția și verificarea problemelor sesizate. L-am nominalizat și pe inspectorul de proiecte să meargă acolo ca să vadă și ce proiect a fost, care au fost condițiile de participare, dacă s-au respectat, și alte chestiuni legate de proiect. Nu este nicio problemă cu proiectul, nu s-a încălcat nicio procedură pe proiect în sine, pe deplasare, pe contractele care au fost făcute, că se decontează pe fonduri europene asemenea proiecte; nu e nicio problemă acolo. Singura problemă este că în perioada cât au fost acolo copiii, și aici familiile trebuie să înțeleagă chestia asta, și-au procurat alcool, l-au băut, le-a luat mințile și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Profesorul nu a luat atitudine și s-a ajuns acolo unde s-a ajuns. Dar să ne lămurim, nu i-a turnat profesorul în pahar copilului! A, că nu a fost vigilent… e altceva. Dar noi, ca profesori, nu putem să dormim cu ei în cameră, să îi păzim! Și aici familiile trebuie să ia aminte!”

Citește și Salpitflor dă bani publici pe arbori din Italia şi Polonia pentru că plantele ignorate în pepinierele proprii nu mai corespund viziunii conducerii

Comisia de cercetare disciplinară se va întruni numai după validarea noului Consiliu de Administrație

Referitor la întrunirea comisiei de cercetare disciplinară la Liceul Tehnologic „Dinu Brătianu” din Ștefănești, inspectorul școlar general, Dumitru Tudosoiu, ne-a specificat: “La momentul la care s-a făcut intervenția era vacanță. Profesorii s-au întors la școală la 1 septembrie. După cum bine știți, pe 5 septembrie a debutat anul școlar. Au fost stabilite orare, încadrări, urmează să fie legal constituit Consiliul de Administrație; CA, care are nevoie și de ședința Consiliul local ca să-i desemneze drept membri un reprezentant al primarului și reprezentantul Consiliului Local. Mai este nevoie și de reprezentantul părinților, după care se fac alegeri pentru colegii din școală. De abia după ce toate aceste forme legale impuse de Regulamentul de Organizare și Funcționare al școlii sunt îndeplinite, de abia apoi se poate întruni comisia de cercetare disciplinară. Deci, asta urmează”.

Citește și Dani Mocanu, bătaie la benzinărie: anchetatorii au schimbat încadrarea în tentativă de omor

Citește și „Generalul” Tudosoiu îşi face vilă la pădure, în Piteşti

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Nota 4 la purtare ptr bautură. Asa se da exemplu. Au ajuns betive minore sa se bată si in strainatate. Agresoarea care l a zgatiat pe gat pe coleg, ar trebui sa mearga de urgenta la psiholog, are creierul foarte dezvolat.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *