Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, dureri de cap și de gât. Incidentul a avut loc joi, după ce într-o sală de clasă a fost simțit un miros puternic.
În urma verificărilor efectuate vineri, echipajul specializat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) nu a identificat urme de substanțe toxice în sala de clasă. De asemenea, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Neamț au precizat că în unitatea de învățământ nu au fost efectuate recent lucrări de dezinsecție sau deratizare.
Cauza exactă a incidentului nu a fost stabilită până în prezent. Autoritățile așteaptă rezultatele unor analize suplimentare, care ar urma să clarifice ce a provocat apariția simptomelor în rândul elevilor.
În urma incidentului de joi, 206 elevi și 12 adulți au fost evacuați din clădire, după ce mirosul puternic a fost sesizat într-o sală în care învățau elevi de clasa a VI-a. Cei 23 de copii transportați la spital au fost consultați și au primit îngrijiri medicale, după care au fost externați. Medicii le-au recomandat să revină la spital dacă apar noi simptome. Vineri, cursurile s-au desfășurat online, ca măsură de precauție, iar elevii nu au venit la școală.
Sursa: Știrile Pro TV.




























0 Comentarii