Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un eveniment diplomatic care a reunit reprezentanți ai corpului diplomatic și invitați din mediul public și de afaceri.
Cu această ocazie, parlamentarul a avut un schimb de cărți de vizită cu ambasadorul Algeriei, discuțiile vizând inclusiv posibilitatea dezvoltării unor relații de colaborare în domeniul afacerilor și al construcțiilor.
„Am fost invitat marți la recepția Republicii Algeria. Am făcut schimb de cărți de vizită cu ambasadorul Algeriei și am discutat despre o colaborare cu ei pe zona de afaceri, construcții etc.”, a declarat deputatul Dorin Popa.
Participarea la astfel evenimentele diplomatice oferă prilejul unor întâlniri și dialoguri care pot deschide noi perspective de cooperare internațională, inclusiv în domenii economice.




























0 Comentarii