Web Analytics

Înfrângerea cu Petrolul i-a fost fatală lui Prepeliță. Acesta a fost înlocuit cu Schumacher

de | 24.10.2022 21:06 | Actualitate, Home, Sport

Consiliul Director al FC Argeș a anunțat în această seară că antrenorul Andrei Prepeliță (36 de ani) nu va mai conduce echipa începând de mâine. Resposnabilitatea îi va reveni „secundului” Constantin Schumacher (46 de ani).
Eșecul suferit de FC Argeș contra Petrolului, scor 0-2, i-a fost fatal lui Prepeliță. Consiliul Director, întrunit de urgență după meci, a emis un comunicat extrem de dur în care îi acuză pe managerul Jean Vlădoiu și pe antrenorul Andrei Prepeliță că au pierdut din mână situația. Prima măsură luată a fost înlocuirea lui Prepeliță.

Citește și: FC Argeș a pierdut și la Ploiești. Petrolul a învins cu 2-0 și a urcat pe loc de play-off


„Consiliul Director al Clubului FC Argeș s-a întrunit în această seară, în ședință de urgență, pentru a face o analiză a rezultatelor echipei după cele 15 partide (turul) dispuate în Superligă, dar și a rezultatului din meciul cu Minaur Baia Mare, din Cupa României.
În afara evoluțiilor nesatisfăcătoare, în general, înregistrate de alb-violeți în aceste partide, membrii C.D. au analizat și actele de indisciplină înregistrate în ultima perioadă și acoperite de către antrenorii echipei, precum și deficiențele de organizare careu au condus la o stare de tensiune în cadrul lotului și clubului și care pun în pericol îndepliniarea obiectivelor stabilitate.
Printr-o decizie unanimă, C.D. a decis ca de mâine, marți, 25 octombrie, antrenorul Constantin Schumacher să fie singura persoană care va organiza și va răspunde de programul de pregătire al echipei și care va răspunde de rezultate în perioada următoare.
Ignorarea publicului, a suporterilor și a conducerii clubului nu pot fi tolerate, iar manifestările de nemulțumire ale suporterilor echipei noastre și numărul tot mai redus de spectatori reprezintă adevăratul semnal de alarmă că echipa merge în direcția greșită și că e nevoie de o schimbare. Concluzia e simplă: această schimbare trebuie făcută imediat.
După cum știți, întreaga responsabilitate a strategiei de transferuri aparține managerului Ion Vlădoiu și antrenorului Andrei Prepeliță”, se arată în comunicatul lui FC Argeș.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Decizia trebuia luată mai de mult! Cand aduni 5 puncte în 8 etape nu prea mai sunt multe de spus. Am ajuns să ne batem cu Mioveniul la retrogradare! Daca Vlădoiu are onoare ar trebui să plece urgent cu Prepelita, sa nu il lase singur. Dani Coman e liber!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *