Web Analytics
scris joi, 14.12.2023

Împunsături preelectorale. Trenul de la Câmpulung, pe traseul PNL-Lasconi

Revenirea pe traseu a automotorului Siemens Desiro a provocat o nouă dispută între primărița câmpulungenilor beneficiari de transport feroviar în condiții decente și tabăra PNL. Asta în condițiile în care, până la urmă, înlocuirea vechiturilor Malaxa este efectuată, treptat, de CFR, în cauză nefiind doar ruta Câmpulung-București.

Împunsături preelectorale. Trenul de la Câmpulung, pe traseul PNL-Lasconi

De două ori în câteva luni au mers cu trenul liderii liberali care au ajuns în gara de la Câmpulung. Prima oară a fost ocazia de a promite schimbarea automotorului Malaxa cu un mijloc de transport mai nou, mai ales că pe peron s-a aflat și secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ion Popa, a doua oară s-a marcat intrarea în gară a automotorului Siemens, vechi de doar două decenii, nu de nouă.

Citește și Orban, la Pitești: „Eu, în locul PSD și PNL (…), le-aș cere scuze românilor că mi-am bătut joc de puterea de cumpărare a pensiilor”

”Demersurile pentru înlocuirea trenului vechi au început acum trei luni, când am constatat condițiile în care se circula cu acela. Iar acum călătorii au parte de un tren nou, de confort sporit și se va ajunge și la reducerea duratei călătoriei. În plus, pe retur, venind de la București trenul va merge și la Pitești, întorcându-se apoi la Golești spre Câmpulung”, a precizat președintele PNL Norris Măgeanu în ziua de sâmbătă, atunci când a sosit în municipiul muscelean cu trenul, însoțit de ministra Justiției, Alina Gorghiu, de prefectul Radu Perianu și de secretarul de stat Ion Popa. Acesta a mai spus că în PNL va exista o persoană responsabilă pe infrastructură feroviară care va ține legătura cu pasagerii pentru a afla care le sunt doleanțele legate de mersul trenului de la Câmpulung la București.

Lasconi: „Ministerul nu schimbă trenurile la solicitarea unor persoane fizice”

„Ministerul Transporturilor nu schimbă trenurile la solicitarea unor persoane fizice sau a unor formațiuni politice”, a transmis ulterior primărița Câmpulungului. Elena Lasconi a prezentat demersurile pe care administrația locală le-a întreprins pe subiectul transportului feroviar, indicând adrese transmise către responsabili. Iar într-unul dintre răspunsuri se indica data de 9 decembrie 2023 ca termen limită de repunere în circulație a noului tren. Și chiar pe 9 decembrie a apărut trenul… doar că era plin cu liberali.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Florin Cîțu s-a retras din PNL după ce a început oficial ancheta privind achiziția de vaccinuri din pandemie

Citește și Primăria Câmpulung, din nou bună de plată

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *