Din Pitești până la Lisa/Proletarul plânsu-mi-sa/Că nu mai poate străbate/De amar și nedreptate…  Versificația poate părea naivă, de brigadă artistică sătească, dar așa am considerat eu potrivit să-mi încep editorialul din această săptămână. Cu o adaptare, mai actuală ca oricând, a celebrei doine eminesciene. 
M-am tot gândit și paragândit, pornind și de la relatarea brută a evenimentului în toată presa din județ, cam din ce perspectivă mai pot aborda greva (cu final fericit, zic unii, cu unul amar, susțin eu) de la Lisa Draexlmaier. Iar concluzia, ce m-a scuturat ca o mână pusă aiurea la o priză de 360 volți, este exact cea conținută în titlu. Suntem o țară UE, dar cu venituri de India, din filmele alb negru ale anilor șaizeci cu Raj Kapoor. După aproape o săptămână de proteste la limita disperării, cei 2400 de salariați de la fabrica de cablaje BMW au obținut de la patronatul nemțesc 100 lei în plus la salariu. Dacă împărțim cât au primit angajații de la Lisa la 22 zile lucrătoare, media lunară, rezultă 1 euro pe zi în plus la salariu. Nu sunt ipocrit, nici populist, știu ce înseamnă un loc de muncă în vremurile absolut câinești din ziua de azi. Dar nu pot să nu remarc că, în vreme ce Comisia Europeană ne cere să fim contributori importanți la bugetul Uniiunii, cot la cot cu statele greucene, investitorii veniți de pe la Berlin sau aiurea ne tratează, la nivel salarial, ca pe pauperii din Bombay-ul lui Raj Kapoor. Aceasta e atitudinea unora dintre investitorii străini, ca să nu generalizăm, față de muncitorul autohton și ea e pe deplin acoperită de condiția României de stat slab, administrat de politicieni corupți și incompetenți. Străinul simte bătătura nemăturată și acționează în consecință. Te muncește ca pe Fefeleaga. Lecția grevei de la Lisa Draexlmaier ne mai arată ceva. Nu doar cine suntem și pe ce loc stăm la masă în ochii investitorilor din spațiul UE, dar și cât de mare s-a căscat prăpastia, în plan autohton, dintre țepari și proletari. În vreme ce unii au furat cât să asfalteze drumul până la Cercul Polar și înapoi, alții fac greve ale disperării, ca să obțină ce, la salariu? Jumătate din prețul unei perechi de pantofi.
Gabriel Grigore