Web Analytics

„E deja alianţa făcută între procuror şi dr. Manu, şeful Medicinei Legale”

de | 22.04.2021 14:48 | Actualitate, Dezvăluiri

# Cecilia Tatia de la Sindicatul Poliţiştilor pune gaz pe foc în dosarul poliţiştilor acuzaţi că au omorât un om # Reprezentanta Sindicatului Național al Polițiștilor, Filiala Argeș, mai spune că nu se face practică în poligon pentru folosirea pistoalelor și că nu se aduc profesori care să predea procedurile, care există doar în teorie
Doi poliţişti au fost reținuți duminică, după ce raportul medico-legal a indicat “moarte violentă” în cazul bărbatului de 63 de ani care a intrat în conflict cu forţele de ordine în Autogara Sud din Piteşti. Cei doi poliţişti reținuți duminică sunt Ilie Nicolae Florea şi Daniel Petruţ Drăghici. Pe lângă avocați, pe polițiști i-a însoțit la Parchet și Cecilia Tatia, președintele SNPP Argeș (Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual), care ne-a vorbit despre poziția sindicatului față de incident, precum și despre intervenția în forță a polițiștilor. Trebuie spus că șeful interimar al IPJ Argeș, comisarul-șef Gabriel Gherghe, nu a dorit să comenteze nimic despre cele întâmplate, invocând anchetă în derulare de la Parchet.

„Partidele politice își fac imagine pe discreditarea Poliției și a profesiei de polițist…”

# Ați fost la Parchet în cazul celor doi polițiști cercetați. De ce?
– Am condus avocații părților, atât. Nu am participat la audieri, fiindcă nu am dreptul. Polițiștii sunt parte, ca membri, dintr-un sindicat care e reprezentativ. Fiind membri, noi trebuie să le asigurăm asistență juridică.
# Și câți avocați ați angajat pentru cei doi polițiști?
– Am angajat avocați separat pentru fiecare, că așa e normal. Eu sunt fost anchetator și mi se pare că așa este corect, ca fiecare să aibă alt avocat. Plus că a venit de la București un alt avocat din partea SNPPC. Deci, au fost doi avocați de aici, din Argeș, la care se adaugă și avocații de la București, angajați de SNPPC și trimiși aici.
# Am văzut că un lider sindical din poliție, ca și dvs., spunea că această tragedie s-a întâmplat pentru că polițiștii nu sunt pregătiți…
– Nu vreau să comentez, nu cred că era de la noi, de la SNPPC, acel lider sindical (e vorba de Iulian Surugiu, președintele de onoare al Sindicatului Agenților de poliție, n.red.). Eu atâta spun, vinovați pentru situația asta sunt ministrul, șeful IGPR și toți cei care nu au depus diligențe, în 12 ani de zile, ca polițistul să aibă într-adevăr performanță profesională, așa cum cer partidele politice. Partidele politice își fac imagine pe discreditarea Poliției și a profesiei de polițist, fiecare bravează într-un anumit fel, iar când se ajunge la o situație de genul acesta toți fug. Și șefii poliției și politicienii. Eu sunt sătulă de ceea ce spun toți.
Știți că eu sunt dintr-o bucată și o spun pe șleau! Asta este mizeria în care s-a ajuns din cauza politicienilor care nu au dat, în timp, miniștri de Interne calificați. Punct.

Cecilia Tatia dă vina pe „polițiștii băgați în sistem cu japca, fără o vechime într-o școală”

# Ce ar fi trebuit să facă acei miniștri calificați, în opinia dumneavoastră?
– În primul rând, acei miniștri ar fi trebuit să ia legile, care sunt din anul 2002, și să le actualizeze la nivelul anului 2021, conform zilelor pe care le trăim. Au adus modificări în timp, care sunt proaste și care se aplică și mai prost, din cauza polițiștilor băgați în sistem cu japca, fără o vechime într-o școală…
# La ce vă referiți, mai exact?
– În cazul de față, avem un polițist tânăr, în vârstă de 24 de ani, și un polițist în prag de pensie. Cel în prag de pensie pleacă cu un gust amar că, după 26 de ani de activitate, legislația nu l-a ajutat să poată să pună în aplicare o măsură de încătușare a unei persoane în vârstă de 63 de ani. Noi toți regretăm ce s-a întâmplat cu acea persoană. Aceste proceduri de încătușare nu sunt valabile anului 2021, mai ales că am mai trecut prin astfel de cazuri. Responsabili sunt miniștrii și toți care au fugit de la minister. Un Igaș „branconier”, un Cristian David, un infractor, un Blaga penelist și care nu a făcut nimic pentru acest minister, un Vela „gecuță” și un Bode de la Transporturi care nu vede decât vinovați. Ia să facă domnul ministru o zi de activitate polițienească și să vadă dacă poate, cu niște pistoale aduse anul trecut, pe sfârșit de an, cu care nu s-a făcut practică în poligon și pentru care nu se depune nicio diligență de îndemânare a folosirii pistoalelor… Nu se aduc profesori care să predea aceste proceduri, pe care, teoretic, suntem buni să le expunem pe media că le avem, dar în practică nu există. Nu există timp alocat pentru astfel de activități.
Citește și Medicul legist Dan Manu: „E greu să facă cineva presiuni asupra mea”
Citește și Tânărul poliţist Daniel Drăghici şi istoricul său controversat! Eroul din 2018 a devenit „fiara” din 2021
Citește și EXCLUSIV! Chestorii Fătuloiu, Stoica şi Berechet comentează incidentul de la Piteşti. Toţi sunt foşti şefi ai IPJ Argeş
Citește și Unul dintre polițiștii reținuți după intervenția care a condus la moartea unui bărbat, implicat în mai multe scandaluri

„Polițistul mai tânăr regretă, dar regretă situația în care a ajuns”

# Vorbiți despre pregătirea polițiștilor?
– Exact! Toți cer fișa postului, cu toate atribuțiile minunate pe care trebuie să le facă polițistul, ca o moașă comunală. Păi, procurorul trage de el să facă dosare, șeful trage să aplice sancțiuni, normele de la IGPR la fel… Să îl înțelegem și pe polițistul ăsta, ajuns într-o stare de solicitare maximă profesională și psihică. Ăsta este adevăratul motiv pentru care se ajunge în situația celei de la Pitești, din autogară. Pentru că polițistul este băgat la înaintare și lăsat singur.
# Revenind acum la cei doi… Ați vorbit cu ei? Ce v-au spus? Regretă?
– V-am spus, unul are 24 de ani și cel de al doilea este în prag de pensionare. Acestuia din urmă eu i-am recomandat deja de vineri să se pensioneze, că are vârsta, are vechimea. Are 30 de ani de activitate. I-am fost șef. Pe omul ăsta niciodată nu l-am văzut să își iasă din fire, e un om calm, un om care a făcut din activitatea de polițist o profesie de vocație. Cum să spună acest ministru Bode: să plătească vinovații! Păi, să plătească el și toți miniștrii lui! Cel tânăr are experiență de doi ani și câteva luni. E promoție 2018. Chiar vorbeam cu el vineri și mi-a spus: «Doamna Tatia, eu nu am fost niciodată, de când am terminat școala, să mi se arate vreo procedură. Eu am învățat doar teoretic. Acelui om nu i-am pus piciorul pe gât!». Regretă, dar regretă situația în care a ajuns. Din punctul lui de vedere, a intervenit legal, pentru că a văzut că acel individ era băut, a ridicat mâna la un polițist din patrulă și normal că, pe fondul refuzului, a intervenit. Păi, dacă Legea 192 din 2019, care modifică legea esențială a polițistului, spune că i se permite polițistului să intervină în astfel de situații, stau să mă gândesc la domn procuror, care sper să facă o cercetare obiectivă…

„Se vrea dezonorarea Poliției Naționale și întărirea Poliției Locale”

# De ce spuneți asta?
– Pentru că, cel puțin din ceea ce am văzut în media, e deja alianța făcută între procuror și domnul Manu, șeful Medicinei Legale (dr. Manu și prim-procurorul Marius Ștefan au făcut o conferință de presă comună, n.red.). Cum să vină doctorul Manu, care are o vechime în spate cu polițiștii, să expună un punct de vedere atât de grav? Îmi pun și eu întrebarea dacă nu cumva s-au acoperit față de media, pentru ca ziariștii să nu mai vină la porțile Parchetului și ale Serviciului Medicinei Legale… Au vrut să arunce pisica moartă în curtea Poliției? Iar aceasta să se descurce, pentru că și așa este discreditată de sus, de la miniștrii, de la Guvern și până la cetățeanul din stradă, care nu se mai simte protejat. Asta se vrea, dezonorarea și lipsirea de autoritate a polițistului de la Poliția Națională și întărirea Poliției Locale. Cine este Poliția Locală? E poliția politică, pe plan local.

„Polițistul nu s-a dus la un conflict, s-a dus la un incendiu și de aici toată tărășenia!”

# Avocații care îi apără pe cei doi polițiști sunt plătiți de sindicat?
– Normal! O cotă parte plătesc și părțile, dar suportăm și noi pe normele noastre de ajutor, cu contract cu tot. Chiar acum, de dimineață (luni, 19 aprilie, n.red.) le-am încheiat contracte și le-am pus la dispoziția avocaților, să le prezinte la procuror. Avocații vin de la București pentru ei. Noi ne-am făcut treaba și acum ținem legătura cu avocații.
# La ce vă așteptați, în continuare?
– Trebuie ca judecătorii să înțeleagă că acest act preliminar nu este bătut în cuie, iar infracțiunea reținută în sarcina polițiștilor, chiar dacă este foarte gravă, nu este cea care s-a întâmplat la locul faptei. Acolo totul a plecat de la un incendiu pe 112. Intervenția polițiștilor a fost legală. Nu exagerez când spun că poate momentul intervenției a fost depășit. Dar… depășit ca proceduri și acte care să îl acopere pe polițist. Polițistul a fost lăsat singur să se descurce cum a știut el mai bine și experința și-a spus cuvântul. Un polițist la vârsta de pensionare, care nu este apărat de legislație, și un polițist la început de carieră, speriat de ceea ce a întâlnit în acest sistem care nu îl protejează… Am văzut cum victima insista să intre în continuare pe acea terasă cu fum, iar procedura spune că trebuie să îl îndepărtezi pe om. Polițistul nu s-a dus la un conflict, s-a dus la un incendiu și de aici toată tărășenia!

Corpul de control al ministrului a cerut fişele postului şi evaluările psihologice

Din câte am aflat, în Argeș a ajuns și Corpul de control al ministrului. Au fost cerute fișele de post și evaluările medicale, respectiv psihologice ale polițiștilor de la Secția 4 de Poliție Prundu. Polițistul în vârstă de 51 de ani, Ilie Nicolae Florea, a făcut cerere pentru depunerea dosarului de pensionare, așa cum ne-a declarat că l-a sfătuit chiar și președinta SNPPC, Cecilia Tatia.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Si totusi se invarche … ! Daca beatu’ ar fi facut o nasaramba, cum „prea-cinstitul / prea-onestul” de la Onesti, cum ar fi fost ?