Web Analytics
scris miercuri, 28.02.2024

E antidemocratic? Ei, na! E chiar democraţia, pe persoană fizică!

O știre postată duminică pe pagina de Facebook a „Jurnalului de Argeș” a înregistrat doar într-o zi peste 30.000 de vizualizări. Este vorba despre o declarație a primarului Cristian Gentea, potrivit căreia „Cel târziu la returul din 2026-2027 vom juca pe noul stadion”. Edilul-șef al Piteștiului a ținut să spună, printre altele, la Politikia.ro, că lucrările de construire a noii arene au fost blocate de o contestație depusă la limită, aproape de miezul nopții. Nu e deloc ieșită din comun audiența generată de o astfel de informație. Fotbalul se citește oricând și oriunde, suporterilor nu le e indiferentă soarta echipei lor de suflet, care încă își caută busola prin liga secundă, iar perspectiva de a avea la Pitești, în viitorul apropiat, o bijuterie de stadion, la standarde UEFA, stârnește zeci și zeci de comentarii mai mult sau mai puțin pătimașe.

E antidemocratic? Ei, na! E chiar democraţia, pe persoană fizică!

Sincer, nu ne miră nici contestația respectivă. De ce? Pentru că, în democrația noastră luată pe persoană fizică, a devenit o practică să contești licitațiile, mai ales cele pentru bani mulți, cum e cazul stadioanelor, chiar dacă procedurile pentru arena din Trivale s-au făcut, cum a spus primarul, sub supravegherea autorității de profil. Și chiar dacă firma care contestă nu a fost admisă la licitație. M-ar mira însă dacă operatorii economici de acest gen ar fi sancționați drastic în cazul respingerii contestațiilor și dacă ar fi puși să plătească garanții de bună conduită pe măsura daunelor provocate prin întârzierile respective. Asta, da, m-ar mira, deși ar fi vorba despre un lucru normal…

De asemenea, nu ne mai miră, în democrația noastră luată pe persoană fizică, nici tărăgănelile unor procese de natură penală, care se sfârșesc de obicei – îmi pare rău să o spun, dar a devenit, se pare, un obicei – prin prescrierea pedepselor pentru infracțiunea comisă, ceea ce înseamnă, implicit, favorizarea infractorilor. De pildă, e de notorietate procesul șefului Ocolului Silvic Pitești, Sorin Balaș, căruia în cazul unui jaf comis cu zece ani în urmă, în păduri aflate în paza Ocolului Silvic Pitești, i-a fost prescrisă sancțiunea pentru infracțiunea de omisiune a sesizării. Iar un alt inculpat în dosar, Georgel Podeanu, tatăl secretarei lui Armand Chiriloiu, directorul Direcției Silvice Argeș, așteaptă și el peste câteva luni prescrierea izbăvitoare, pentru instigare. E un proces scandalos, în care abia acum a fost desemnat un expert silvic pentru a stabili prejudiciul! Și în care Direcția Silvică Argeș chiar „omisese” să se mai constituie parte vătămată…
Cu practici de acest gen și multe altele, strigătoare la cer, parcă nici nu se mai observă una la nivel „macro” hotărâtă zilele trecute: să comasezi alegeri cu doar câteva luni înainte de alegeri. E antidemocratic? Ei, na! E chiar democrația. Pe care o deții, pe persoană fizică, chiar și tu, cititorule!

Citește și Cristian Gentea: „Cel târziu la returul din 2026-2027 vom juca pe noul stadion”

Citește și Primarul Timişoarei, sprijin neaşteptat pentru Cristian Gentea în chestiunea unui nou stadion

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *