Web Analytics
scris vineri, 08.09.2023

După cort de nunţi în Pădurea Trivale, patronul de la Rehoma vrea să construiască şi complex de agrement

Consilierul Sorin Apostoliceanu: „A încercat să ne prostească în față”
Afaceristul Nicolae Popescu: „Am toate avizele. Puteți să le luați de la Primărie”

Un afacerist vrea să construiască un complex de agrement în Pădurea Trivale, pe teren privat. Anul trecut, Nicolae Popescu, patronul de la Rehoma, a ridicat un cort de nunți, o construcție demontabilă, după cum ne spunea nonșalant atunci, care a funcționat fără autorizație toata vara, cât a ținut sezonul de nunți și pentru care a primit amendă de 5000 lei, dar pe care l-a demontat toamna târziu, când s-a închis sezonul. A venit din nou vara, cea a lui 2023 și a fost iarăși amendat, la finalul lunii iulie, cu 10.000 de lei, tot pentru că salonul a funcționat fără autorizație, și i s-a dat posibilitatea să intre în legalitate în două luni.

După cort de nunţi în Pădurea Trivale, patronul de la Rehoma vrea să construiască şi complex de agrement

Acum, patronul de la Rehoma vrea să construiască un complex cu foișor, locuri de odihnă, parcare, tiroliană, trasee și o alee pietruită, care, în poze, pare a fi mai mult drum decât alee. Controale la cortul de nunți face acum Ocolul Silvic Pitești, însă abia după ce consilierul local Sorin Apostoliceanu a trimis sesizări către Garda Forestieră, Prefectură, ISU și Agenția de Mediu. Subiectul a fost adus în atenția publică și joi, 31 august, în ședința de Consiliu Local, când Sorin Apostoliceanu l-a întrebat pe Sorin Balaș, șeful Ocolului Silvic Pitești, de ce nu a făcut controale la cortul de nunți până acum, întrucât zona, chiar dacă este privată, este administrată de această instituție.

Complex cu foișor, pergole, bănci, tiroliană, locuri de parcare și alee pietruită

În ședințele Comisiei Tehnice de Amenjare a Teritoriului și Urbanism s-a prezentat un studiu de oportunitate pentru zona de pădure cuprinsă între străzile Zamfirești și Grigorești, în intravilanul și extravilanul municipiului Pitești, o zonă de pădure cu valoare peisagistică la care accesul se va face prin drumul privat al S.C. REHOMA S.R.L., existent deja. În total, are o suprafaţă de 80.023 mp. Proiectul „propune scoaterea definitivă din fondul forestier a suprafeței de 2798,00 mp, fără defrișare cu compensare echivalentă ca suprafață și bonitate, introducerea în intravilan a suprafeței de 1695 mp și reglementare urbanistică prin PUZ pentru amenajarea unui complex de agrement ce va cuprinde o structură modulară destinată găzduirii activităților de loisir (S=300 mp), un foișor (S=89mp), locuri de odihnă și relaxare (pergole, bănci), amenajări specifice parcurilor de aventură în natură (tiroliană, trasee de diferite dificultăți – platforme, scări, podețe din lemn, etc), a unei platforme pietruite cu rol de circulație ocazional carosabilă (S= 723mp) și a unei alei pietruite cu rol de asigurare a accesului pietonal (S=1468mp)”. Există deja o parcare și s-a mai propus încă una cu 78 locuri.
Documentația a fost supusă spre analiză în ședințele din 8 mai a.c., 13 iulie, și mereu a fost amânată pentru detaliere, clarificări. La ședința CTATU din 22 august, proiectul n-a intrat la vot, doar au fost discuții pe seama acestuia, dar se va introduce pe ordinea viitoarei ședințe, pentru analiză.

Citește și Patronul de la Rehoma, amendat cu 5000 lei pentru terasa construită ilegal în Pădurea Trivale

„Specialiștii de la Ocolul Silvic Pitești nu au văzut doi ani că se fac nunți acolo”

Pe Sorin Apostoliceanu l-am întrebat dacă există un risc pentru pădure prin acest proiect. „Există un risc imens, ca și în cazul pădurii statului pe care Consiliul Local, format din majoritatea PSD, PNL, PMP, a făcut-o pădure-parc. Cei de la Rehoma, dl Popescu, că este persoană fizică, deja au construit și drum cu barieră, curent electric tras până acolo, un drum pietruit, care e făcut de câțiva ani. Și anul trecut a funcționat, vă dați seama că a tăiat copacii. Eu am primit poze de la vecini și cu camioane acolo, cu mașini de marfă care au intrat. E foarte clar că a defrișat între timp. La ultima ședință (CTATU, n. red.) a fost un reprezentant al Gărzii Forestiere, eu i-am spus aceste lucruri și a spus că Ocolul Silvic are în administrare respectiva pădure, chiar dacă e privată, trebuie administrată, și noi nu am fost anunțați cu absolut nimic. Acești domni specialiști (de la Ocolul Silvic Pitești, n. red), care au venit în CL să ne dea nouă lecții că e mai bună pădurea-parc, n-au văzut absolut nimic doi ani de zile. Eu am făcut sesizări scrise la Garda Forestieră, la Prefectură, la ISU, pentru că este curent electric tras prin pădure, și la Agenția de Mediu.

Am făcut sesizări acum o săptămână și, după sesizarea mea, au zis și cei de la Ocolul Silvic, în sfârșit, că o să verifice, o să vadă ce se întâmplă. Dar doi ani, cât a funcționat, pentru că Primăria a fost și anul trecut și a dat amendă acolo, nu i-a interesat, nu i-au făcut nimic. Acele celebre căsuțe despre care se spunea (în ședința de CL, n. red.) că nu e nicio problemă că le faci, cred că are vreo 50 de căsuțe, de 15 m, și el vrea să intre în legalitate, adică a venit cu documentație să facă salon de evenimente, adică exact ce a făcut deja. Iar, după lege, e ilegal să faci o documentație de urbanism pe ceva deja construit; ceva ilegal să îl aduci în legalitate, deci este interzis așa ceva. Și 78 de locuri de parcare, pentru că, bineînțeles, acele căsuțe de 15 m au nevoie de locuri de parcare. 15 mp, exact ce trebuie ca să închiriezi oamenilor și să distrugi definitiv pădurea. A încercat să ne prostească în față și, din păcate, de la Primărie am văzut că doar doamna arhitectă a spus adevărul. El (Nicolae Popescu, patronul de la Rehoma, n.red.) a făcut deja aceste lucruri. Repet, este ilegal să intri în legalitate, nu ai voie, cu un lucru făcut ilegal. Trebuie dărâmat, refăcut totul la starea inițială și apoi să obții sau nu. Iar el, căsuțele, a zis că poate să și le construiască oricând fără să întrebe Primăria, fără să întrebe pe nimeni.

Cum vă spuneam, în pădure-parc poți să faci ce vrei tu, că legea îți dă voie. Și în pădurea statului s-a hotărât să se facă acea pădure-parc, o să vedem noi în perioada următoare ce o să pățim, la piteșteni mă refer. Iar dl de la Rehoma asta a făcut de doi ani. Dl primar se bătea în piept, anul trecut, că, gata, l-a dărâmat (cortul, n. red.). L-a desfăcut în septembrie, în momentul în care era deja frig și nu mai voia nimeni evenimente în pădure. Din păcate, dna arhitectă nu a putut decât să îi dea un termen de 2 luni ca să îl dea jos și amendă modică, o face într-o oră de evenimente acolo, și 2 luni, exact cât îi trebuie ca să aibă salonul de nunți acolo. Vă dați seama, în pădurea-parc oricine poate să facă ce vrea, nimeni nu vede. Specialiștii de la Ocolul Silvic Pitești nu au văzut doi ani că se fac nunți acolo, evenimente. Și dvs. ați scris în ziar că este salon, ei n-au văzut absolut nimic. Iar dl de la Garda Forestieră a spus că el nu poate să se sesizeze decât dacă este anunțat de Ocolul Silvic”, ne-a declarat consilierul local.

Citește și Pe principiul „câinii latră, ursul merge”! Abia după ce a trecut vara, au demontat cortul de nunţi construit fără autorizaţie în Pădurea Trivale

„Vrea să scoată din domeniul silvic terenul pe care deja a făcut un drum, a defrișat, a băgat curent și a făcut barieră”

Ne-am interesat și ce a spus afaceristul Nicolae Popescu în ședința Comisiei de Urbanism. „A venit și a spus că vrea să facă un salon de evenimente. În momentul în care i-am spus: «e făcut deja, ai făcut deja drum acolo», a zis «facem acum, mi-ați dat amendă, aia e, și acum vreau să am și acte pentru ce am făcut». Repet, de la Primărie doar dna arhitectă i-a ținut cât de cât piept, pentru că acolo a fost și dl primar în vizită, a fost și dl Irimia în vizită, au recunoscut în ședință.

Dl de la Rehoma asta le-a spus: «dl primar, ați fost acolo, dl Irimia, ați fost acolo». N-au văzut și ei că e drum făcut, că este barieră cu cablu electric tras prin pădure? N-au văzut, abia acum au aflat și după ședință a trimis din nou dl primar Poliția Locală și i-au dat amendă, anul acesta. După ce anul trecut, la fel. Și atunci când a fost poliția, că nu s-a dus călare prin pădure, poliția s-a dus pe drumul pietruit pe care el, acum, vine cu acte să scoată din domeniul silvic. El, acum, vrea să scoată din domeniul silvic terenul pe care deja a făcut un drum, a defrișat, a băgat curent și a făcut barieră ca să nu mai poată să intre nimeni. Asta a făcut, asta se poate în pădure-parc, și asta se poate din cauză că la Primărie cu chiu cu vai se iau niște măsuri. Ocolul Silvic a zis că abia acum o să meargă să verifice, cu toate că ei au în administrare pădurea. Iar Garda Forestieră a zis că doar dacă este sesizată (poate să verifice, n. red.). Am făcut eu sesizări către toată lumea, să vedem ce spun acum”, a spus, revoltat, Sorin Apostoliceanu.

Cât despre actele prezentate de omul de afaceri: „În ședință a venit cu un aviz de la Minister, prin care a spus că a transformat pădurea în pădure-parc și că poate să facă ce vrea acolo. Și, iarăși, (aviz, n. red.) de la Garda Forestieră, că a început – știți că, normal, după lege, oricine are pădure are voie 5% parcă să scoată din domeniul forestier, să defrișeze și să construiască, și ei deja au toate actele astea acolo, dar, vă dați seama, i le-au dat fără să se ducă pe teren – să facă acum, să intre în legalitate cu ce deja au defrișat. Au făcut drum, salon de evenimente…”, a încheiat Sorin Apostoliceanu. Un alt proiect controversat din ședința CTATU din 22 august a fost cel legat de construcția unor blocuri și case chiar în pădure-parc, pe Zamfirești-Grigorești. Proiectul a picat la vot.

Citește și Avem rechizitoriul primului caz de răspundere penală pentru tăieri din Pădurea Trivale

Nicolae Popescu: „Haideţi să aşteptăm luna asta şi vorbim după”

L-am contactat telefonic și pe Nicolae Popescu, patronul de la Rehoma, și l-am întrebat, întrucât sunt niște neclarități prezentate în ședința CTATU și documentația este contestată de membrii comisiei de Urbanism, ce crede că este greșit în proiectul complexului. Ne-a spus doar că luna aceasta va intra din nou proiectul în ședință și așteaptă răspuns. „După, vedem despre ce este vorba”. Nu ne-a spus de la ce instituții are avize, doar că: „Am tot, toate avizele. Puteți să le luați de la Primărie. Eu am totul acolo, dar puteți să mergeți acolo și vă uitați, analizați”.
Nici despre controlul care se face acum la cortul demontabil nu a dorit să vorbească: „V-am zis, haideți să așteptăm luna asta și vorbim după”. Ne-a trimis iarăși la Primărie când l-am întrebat ce termen are să demonteze cortul de nunți și ne-a urat „o zi frumoasă” deși i-am spus că mai doream să îi adresăm o întrebare!

Citește și „Sunt probleme grave legate de modul cum se dau certificatele de urbanism la Piteşti”

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Cine este acest parvenit de la Rehoma care nu respecta legile din aceasta țară??
    Sa fie amendat cu maximul admis de legislația în vigoare cu privire la regimul silvic și obligat sa readucă în starea initiala , pentru ca nu a plantat el și cu neamul lui aceasta pădure..
    Astfel de porniri ale unor parveniți trebuie oprite urgent și aspru sancționate, deoarece astfel de indivizi ajunși milionari peste noapte se cred mai presus decât legea , ceea ce este foarte grav..
    Acest milionari de carton trebuie puși la punct urgent de către instituțiile abilitate ale statului român, iar noi cetățenii putem sa sancționam pornirile acestui parvenit prin ignoranță si mai precis sa nu mai facă nimeni nunti în restaurantele lor, sa nu se mai cazeze nimeni la ei, sa nu meargă nimeni în aceasta zona asa zis de agrement și atunci poate se trezește la realitate și se duce sa facă astfel de egalitate pe moșia lui de la Șerbănesti..
    Încă o data se adeverește proverbul cu parveniți care uita de unde au plecat și cine au fost..
    Astfel de mizerii cu chip de oamenii trebuiesc pedepsite aspru pentru încălcarea legilor …

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *