Web Analytics

articol scris miercuri, 19 august 2026

UEFA îl bagă în ședință pe Istvan Kovacs! Ce se întâmplă la Geneva

UEFA îi convoacă la Geneva pe cei mai importanți arbitri europeni înaintea noului sezon. Patru români se află pe listă, iar oficialii vor fi testați fizic și tehnic.

Istvan Kovacs se pregătește pentru un nou sezon la cel mai înalt nivel al fotbalului european. Arbitrul român se află pe lista oficialilor din categoria Elite care au fost convocați de UEFA la cursul de vară organizat înaintea startului noii stagiuni europene.

Kovacs face parte dintr-un grup extrem de select. La Geneva vor ajunge nume importante precum Szymon Marciniak, François Letexier, Clément Turpin, Michael Oliver, Felix Zwayer sau Danny Makkelie. Românul și-a consolidat în ultimii ani poziția în elita arbitrajului european și continuă să primească delegări la meciuri importante organizate de UEFA.

România va avea însă nu mai puțin de patru reprezentanți la cursul din Elveția. Pe lângă Istvan Kovacs, aflat în categoria Elite, au fost convocați Marian Barbu, Horațiu Feșnic și Radu Petrescu. Cei trei fac parte din Categoria 1 și se află imediat sub cel mai înalt nivel din ierarhia arbitrilor UEFA.

UEFA îi bagă în cantonament pe cei mai buni arbitri!

Cursul de vară UEFA pentru arbitrii de top ai sezonului 2026/2027 va avea loc la Geneva, în perioada 31 august – 2 septembrie, potrivit Fanatik.ro. Au fost invitați toți arbitrii din categoriile Elite și Categoria 1, cu excepția oficialilor din Rusia. Întâlnirea are loc înainte ca noul sezon european să intre în perioada meciurilor din fazele principale ale competițiilor UE

Pe agenda întâlnirii se vor afla mai multe teme importante. Comisia de Arbitri UEFA le va transmite oficialilor principalele indicații pentru noul sezon și modul în care trebuie interpretate anumite faze de joc. În același timp, arbitrii vor fi supuși unor verificări ale nivelului de pregătire fizică. Practic, UEFA vrea să se asigure că oamenii pe care se va baza la cele mai importante meciuri ale sezonului sunt pregătiți atât din punct de vedere tehnic, cât și fizic.

Citeşte şi: Portarul Luca Crăciun, împrumutat la SCM Râmnicu Vâlcea

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

UEFA îl bagă în ședință pe Istvan Kovacs! Ce se întâmplă la Geneva

UEFA îi convoacă la Geneva pe cei mai importanți arbitri europeni înaintea noului sezon. Patru români se află pe listă, […] Citește!

13 Sandoi

Exclusiv. Emil Săndoi, despre FC Argeş: „O echipă incomodă, disciplinată, care ştie ce vrea”

FC Argeș traversează o perioadă destul de bună, având 10 puncte acumulate în clasament, după cele cinci runde disputate din […] Citește!

CFR Cluj, reclamată la FIFA de un club din Polonia. Litigiul a pornit de la transferul lui Marian Huja

Problemele se adună pentru CFR Cluj. Clubul din Gruia s-a ales cu un nou litigiu la FIFA, după ce polonezii […] Citește!

Stadionul Rapid din Giulești găzduiește un meci din play-off-ul Ligii Campionilor. De ce nu au avut acces microbiștii români

Stadionul Rapid din cartierul Giulești găzduiește miercuri seară un meci din play-off-ul Ligii Campionilor. Campioana Israelului, Hapoel Beer Sheva, o […] Citește!

Alertă ANSVSA: Budincă proteică retrasă de la vânzare din cauza unei bacterii periculoase

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează consumatorii cu privire la un lot de budincă proteică retras […] Citește!

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pentru persoanele fizice. Când încep înscrierile și cât valorează ecotichetele

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pentru persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare. Administrația […] Citește!

Medic rezident de 28 de ani, găsit mort la Spitalul Universitar de Urgență București. Unitatea medicală confirmă un act suicidar

Un medic rezident în hematologie, în vârstă de 28 de ani, a murit miercuri, 19 august, la Spitalul Universitar de […] Citește!

CNAIR anunță progrese pe Autostrada Pitești-Sibiu. Ce se întâmplă pe lotul Boița-Cornetu

Un pas important a fost făcut pentru continuarea lucrărilor pe Secțiunea 2 Boița-Cornetu a Autostrăzii Sibiu-Pitești. CNAIR a transmis pe […] Citește!

Premieră pentru consumatorii de energie: ANRE aprobă plata celor care reduc voluntar consumul

Consumatorii de energie electrică vor avea posibilitatea să obțină venituri prin reducerea temporară și voluntară a consumului, în urma unui […] Citește!

Amenzi de 7 milioane de lei după controalele ANPC pe litoral. Ce i-a revoltat pe inspectori

Sezonul estival din 2026 a venit cu un număr important de sancțiuni aplicate operatorilor de pe litoral. Autoritatea Națională pentru […] Citește!

ENESCU jupuit de viu

În seara asta la 20.55, pe Cinemaraton, „Enescu jupuit de viu” – cel mai premiat film românesc

Astăzi, la ora 20.55 va rula filmul „Enescu jupuit de viu”, pe programul Cinemaraton, cu ocazia sărbătoririi a 145 de […] Citește!

S-a pensionat cel ce a fost directorul model al Colegiului „Carol I” Câmpulung

George Radu a fost elev, profesor și director al Pedagogicului timp de cinci decenii La trecerea dintre milenii, nu rare […] Citește!

Omul săptămânii

Bogdan Andone şi Dani Coman

Opinie

De la „Fără penali în funcţii publice”, la „Fără condamnaţi în funcţii publice”

Din ediția tipărită

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!

Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură

Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!

Foto-pamflete

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!