Iulian Crivac, 49 de ani, a evoluat 14 sezoane în tricoul echipei FC Argeș, perioadă în care a adunat 188 de meciuri și 13 goluri. De asemenea, acesta a antrenat Argeșul în mai multe mandate, atât ca principal, cât și în calitate de secund. Ca fotbalist, a mai evoluat la Rapid București și la Dacia Mioveni.
Ai fost unul dintre cei mai importanți jucători alb-violeți. Cum a început povestea ta în fotbal?
– Am început la Aripi Pitești, la vârsta de 9 ani, sub îndrumarea domnului profesor Nicolae Vameșu, care, din păcate, nu se mai află printre noi. Dânsul mi-a predat, să spun așa, lecțiile elementare. Eram în clasa a III-a, nu știam mare lucru atunci, dar eram un copil ambițios și cu multe visuri. După un an de zile, am început să mă pregătesc cu o grupă mai mare, unde era antrenor domnul profesor Gabriel Trandafirescu, tot în cadrul acelei școli de fotbal. În 1994 am făcut pasul mult dorit. Domnul profesor Mihai Georgescu era președinte la FC Argeș, fusese și antrenor la Școala de Fotbal „Aripi Pitești”, și urmărea tineri talentați pe care să-i aducă la clubul din Trivale. Am avut emoții când am intrat prima dată în vestiarul lui FC Argeș, a fost un moment special pentru mine, pe care nu-l voi uita niciodată. Eu eram mut, nu am scos niciun cuvânt, dar totul a decurs firesc. Jucau atunci Vasile Popa, Jean Barbu, Cristescu, Ceaușu, Gabi Dumitru, Dan Lăcustă, Schumacher etc. Piteștiul avea o trupă redutabilă. FC Argeș promovase din eșalonul secund, cu Ion Moldovan pe banca tehnică, acesta a plecat la Dinamo, iar la Pitești a venit domnul profesor Marian Bondrea. Am venit la FC Argeș, m-am antrenat o săptămână cu seniorii, apoi am avut un joc între noi și am rămas la echipă. Îmi amintesc și primele cuvinte ale lui Bondrea. Mi-a spus să muncesc mult, dacă vreau să ajung fotbalist. Și l-am ascultat.
Pe vremea aceea, după fiecare antrenament, intram în sala de forță și făceam cel puțin o sută de abdomene. Nici vorbă de preparator fizic. Veneam pe jos la stadion, la început, îmi era drag. Apoi am venit cu mașina tatălui meu. Ce vremuri frumoase! Am ajuns la FC Argeș în același timp cu Cristi Negru, bunul meu prieten.
80 de lei – primii bani câştigaţi la FC Argeş
Ce antrenor ți-a influențat cel mai mult cariera și de ce?
– Primul antrenor pe care l-am avut la FC Argeș a fost Marian Bondrea, apoi am lucrat cu Constantin Stancu, regretatul Constantin Cârstea, Silviu Dumitrescu, Mihai Zanfir, Florin Halagian, Ionuț Badea… L-am avut antrenor și pe inegalabilul Nicolae Dobrin. Le mulțumesc tuturor antrenorilor și colegilor de echipă pe care i-am avut de-a lungul anilor, de la juniori și până la echipa de senori.
Primii bani câștigați la FC Argeș…
– Nu am cum să uit. Am fost cu echipa la un turneu la Constanța, în vara anului 1994, am câștigat competiția și am primit 80 de lei. Mi-am cumpărat haine…
Care a fost primul moment important din cariera ta pe care nu-l vei uita niciodată?
– Debutul pe prima scenă fotbalistică a țării, pe 25 august 1994, consemnat în partida FC Argeș – FC Brașov, 2-1; eu am intrat în minutul 56 și aveam emoții cât cuprinde.
Citește și Dincolo de gazon! Vadim Raţă, mijlocaşul lui FC Argeş: „Mama şi tata au jucat şi ei fotbal”
Ce meci sau sezon consideri că te-a definit cel mai mult ca jucător?
– Fără să stau pe gânduri vă spun: sezonul 1997 – 1998, când am jucat și în competiiile europene. Atunci am evoluat și în multe partide din campionat, am avut un sezon destul de prolific. Un moment foarte plăcut, de care suporterii argeșeni își amintesc cu drag, este meciul cu Celta Vigo, de la Pitești. Deși am pierdut cu 1-0, pe 15 septembrie 1998, în manșa tur din Cupa UEFA, am jucat în fața a 20.000 de spectatori, iar atmosfera a fost una de sărbătoare.
Antrenorii noștri erau Silviu Dumitrescu și Nicolae Dobrin. La Celta Vigo evoluau Michel Salgado, Claude Makelele, Valery Karpin, Mazinho și mulți alți foști mari fotbaliști. În retur am fost învinși cu 7-0, din păcate. La un moment dat, când tabela de marcaj indica 4-0, a înscris Mutu, crainicul Ilie Dobre a strigat goool, fără să știe că reușita fusese anulată. După joc, glumind, domnul Constantin Stroe spunea că s-a culcat la 4-1 și s-a trezit când scorul era 7-0…
Cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit în cariera de fotbalist au fost…
– Accidentările pe care le-am suferit din doi în doi ani. Din anul 2000 și până în 2008 am avut parte de momente plăcute, dar și de multe perioade triste, iar aici mă refer la faptul că am fost obligat să stau departe de gazon din cauza accidentărilor. Acestea sunt cele mai grele momente din viața unui fotbalist, nu eșecurile din teren, pentru că poți să revii, iar în jocul următor să obții victoria. Când ești accidentat, trebuie să te refaci, este mai greu să revii și să joci la capacitate maximă imediat, ai nevoie de timp, de recuperare, sunt mulți factori… Accidentările m-au dat mult înapoi.
Cum privești echipa FC Argeș de astăzi și parcursul ei în fotbalul românesc?
– Toată lumea a remarcat că are un parcurs foarte bun, este o echipă dinamică, compactă, disciplinată. Am fost coleg cu președintele clubului, Dani Coman. A performat mult, atât ca jucător, cât și în cariera de președinte de club. A dovedit că este un conducător foarte bun. Vrea să facă performanță la Pitești, să formeze o echipă puternică și competitivă. Îi doresc mult succes!
Citește și Dincolo de gazon. Marius Bilaşco: „Am debutat la FC Argeş, la 17 ani”
0 Comentarii