La ceasul amintirilor! Remus Gâlmencea: „Dacă băteam, Halagian ne premia cu 100 de dolari din banii lui. Dacă pierdeam, îi dădeam noi câte 50”

La aproape 53 de ani, pe care îi va împlini în septembrie, Remus Gâlmencea, fostul fundaș central al FC Argeșului din perioada Constantin Stroe, a rememorat episoade uitate, precum și momente memorabile petrecute în tricoul echipei din Trivale.

„FC Argeș m-a furat de la Steaua”

Cum ați ajuns la FC Argeș, domnule Remus Gâlmencea?

- Este o poveste aparte, dar interesantă, pot spune. Inițial, eu am semnat cu Steaua București, dar FC Argeș m-a „furat”. Nu am regretat nicio secundă că am ales să merg la Pitești. M-au convins domnii Constantin Stroe, Gabriel Sicoe și Oleg Iacomi. Semnasem cu Steaua un contract pe patru ani, dar cei de la Pitești m-au dorit cu orice preț. După ce am semnat cu Steaua, am plecat împrumut la Chindia Târgoviște, o jumătate de an, apoi am revenit la Steaua, am mers cu ei în cantonament, dar atunci a intervenit FC Argeș și am semnat un contract. Domnul Stroe a fost un om minunat, mi-a părut atât de rău când a murit! Mi-a dat o sumă de bani pentru a veni la FC Argeș și am acceptat. Banii au venit la fix… Aveam mare nevoie în acea perioadă, deoarece urma să mă căsătoresc și să-mi botez copilul. Steaua nu-mi plătise contractul, așa că am plecat de acolo. Știți ce mi-a zis domnul Stroe? „Îți dau cu drag acești bani; dacă nu va fi să rămâi la Pitești, această sumă o păstrezi, nu trebuie să-mi dai nimic înapoi. Să nu-ți faci probleme în această privință!”.

Ați stat mulți ani la Pitești, ați jucat și în Europa, haideți să vorbim puțin despre acea perioadă. Ce vă amintiți acum?

- Îmi amintesc totul, a fost o perioadă senzațională. Am ajuns la Pitești în sezonul 1996-1997 și am plecat în 2000 de acolo. M-a luat regretatul Halagian la Piatra Neamț. Aveam o echipă foarte bună, atunci au apărut la seniori Neaga, Mutu, Dani Coman, Dică, jucători de excepție. În acel an câștigaseră campionatul la juniori și au fost promovați toți. În scurt timp, au ajuns printre cei mai buni din țară… În ceea ce privește acea perioadă, am jucat în Cupa UEFA și cea mai tare amintire de atunci o am. După ce am eliminat pe Istanbulspor. Eram acolo și Gicu Dobrin, când a aflat de la reputatul jurnalist Ovidiu Ioanițoaia că urma să jucăm cu Celta Vigo, în turul următor, a spus: „Nu am auzit de ei. Cine-s aceștia?” Aoleu, Doamne! În anul ăla, Celta a câștigat Cupa UEFA, după ce ne-a bătut pe noi. Pe urmă, mergem pe la Curtea de Argeș să vizionăm niște meciuri cu ei. Celta tocmai ce bătuse pe Real Madrid, pe Barcelona. Când am ieșit de acolo, nici n-apucaserăm să jucăm, fiindcă deja eram bătuți (n.r. - Celta Vigo s-a impus cu 7-0 în Spania). Toți jucătorii erau aproape căpitani la naționalele lor…

Citește și La ceasul amintirilor. Mihai Iatan: „Meciul pe care l-aş retrăi e cel cu AEK Atena, am învins cu 3-0”

Citește și La ceasul amintirilor. Gheorghe Cristian: „Înainte de sezonul 1978-1979, Halagian a tras la sorţi cine apără. A ieşit Speriatu – acasă, iar eu – în deplasare”

„Halagian a fost ca un tată pentru noi”

Domnul Halagian cum era?

- Toți spuneau că este rău. Nimic mai fals. Punea preț pe lucruri sănătoase; nu ne alerga foarte mult la antrenament, dar ținea la disciplină și ne cerea să dormim când și cât trebuie. Seara, mai venea la noi acasă, pe neașteptate, să verifice dacă totul este în regulă, dacă este vreunul în stare de ebrietate etc. A fost ca un tată pentru noi. Făceam niște pariuri cu domnul profesor… De exemplu, ne spunea: „Dacă astăzi câștigăm, pe lângă prima de la club, vă dau și eu câte o sută de dolari. Dacă pierdem, îmi dați voi câte 50 de dolari!”. Ne motiva în felul acesta. După meci, dacă învingeam, scotea din valiză banii și îi dădea căpitanului să împartă suma. Dacă pierdeam, îl punea pe Bogdan Vintilă să adune de la noi bani și să-i dea. Nu era deloc rău, era cel mai blând om, îți dădea și sufletul. Dar știa foarte mulți jucători care vindeau meciuri și nu-i suporta. Dacă erai corect cu el, era cel mai bun cu tine. Am avut trupă de elită la Pitești, nr. 1 era Jean Barbu, un băiat deosebit. Dacă-i dădeai pase în teren, erai cel mai bun prieten al lui. Nu aveai voie să faci fițe în fața lui Barbu. Când ajungea mingea la el, știai că va ieși ceva, o pasă, un dribling fin, o execuție magistrală sau un gol de senzație… Mai erau Emil Săndoi, Vintilă, Vasile Popa….

Dacă ar fi să retrăiți un meci în tricoul lui FC Argeș, care ar fi acela?

- Când am marcat două goluri într-un meci cu FC Național, i-am învins cu 3-1, la Pitești. Era Răzvan Lucescu în poarta lor. Un gol frumos am marcat și în poarta lui Lung jr., în meciul contra Universității Craiova. Doamne, ce vremuri!

Cum l-ați descrie pe Nicolae Dobrin?

- Ca fotbalist, nu l-am prins, dar ca antrenor, atât pot spune: senzațional. L-am avut antrenor, în 1992, la Chindia Târgoviște. Rămâneam după antrenamente și executa niște lovituri libere care ne lăsau pe toți cu gura căscată. Nu am văzut în viața mea un om care să lovească mingea cu atâta lejeritate și s-o transmită chiar acolo unde voia. Nu cu glezna încordată, ca alții… L-a pus la FC Argeș antrenor și ne-am bucurat toți. Când ne-a pus să alergăm la antrenamente, am murit toți… I-am zis: „Nea Gicu, dumneata erai cu mingea, cu driblingul, pe asta puneai accent, pe noi ne-ai omorât cu niște alergări!”. Știți ce-a răspuns? „Băi, eu eram valoros, nu ca voi, care trebuie să munciți de la foarte mult în sus!” Avea dreptate. Ne-a rupt la antrenamente, dar ne-a prins bine.

Ce diferențe majore observați între fotbalul din acea perioadă și cel de acum?

- Acum, jucătorii aleargă mai mult, sunt mai tehnici. Atunci, în momentele alea, din zece pase, dacă greșeam două, eram foarte triști. Astăzi, din zece pase, dacă reușesc să dea două pase decisive, se bucură, e prea mult. Și nici devotament parcă nu mai există la jucătorii de astăzi. Înainte, noi jucam prima dată și apoi luam bani. Acum te întreabă câţi îi dai… să ofere și apoi să ceară. Știți pe ce sume jucam eu, de exemplu? Când am semnat cu Steaua, aveam, atenție, într-un an 2000 de dolari, nu era ca acum. Știți și dumneavoastră care sunt salariile pe care le primesc acum jucătorii. Și mai adaug ceva. Înainte de bani, la Pitești a fost unitate, a contat enorm aspectul acesta, eram prieteni, nu erau bisericuțe. Nu aveam în echipă tineri șmecheri și bătrâni care voiau să facă legea… toți puneam umărul pentru binele clubului. Aveam valori, iar aici nu mă refer la mine, ci la alții. Îl aveam pe Mutu, de exemplu, care câștiga meciuri de unul singur. Îmi vine în minte victoria din jocul cu FC Onești, din deplasare, când am învins cu 3-0, toate golurile fiind marcate de Adrian. Doamne! Terenul era înghețat, dar l-au ajutat ghetele, și-a bătut niște cuișoare și a dat trei goluri, unul mai frumos ca altul. Ne-a spus înainte: „Băieți, eu îi bat azi, o să vedeți!”. Și chiar așa a fost! A făcut ce-a vrut cu mingea în acel meci.

Ce adversar v-a pus cele mai mari probleme?

- Penev, de la Celta Vigo. De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, toți adversarii din meciul cu Celta au fost periculoși, pentru că nu-i vedeam pe teren, s-au distrat cu noi. Parcă eram pe altă planetă, treceau pe lângă noi, ne driblau…

Ce face în prezent Remus Gâlmencea?

- Mă ocup de copiii și juniorii din cadrul clubului Chindia Târgoviște, îmi place mult ceea ce fac. Din păcate, am o perioadă mai dificilă. Sunt pescar înrăit, dar acum nu pot merge să pescuiesc, este iarnă. Sufăr în tăcere și aștept ca vremea să devină mai blândă…

Urmăriți evoluțiile echipei FC Argeș?

- Piteștiul merită foarte mult să fie în SuperLiga. Îmi place cum joacă echipa. Îi salut pe toți de acolo și le țin pumnii.

Citește și Dincolo de gazon! Florin Borţa: „Aveam 5 ani şi jumătate când m-am apucat de fotbal”

Citește și La ceasul amintirilor. Alexandrina, soţia fostului fotbalist de la FC Argeş, Alexandru Mustăţea: „Sandu avea un umor fin, aproape imperceptibil pentru cei care nu-l cunoşteau”