Un contribuabil din județul Prahova a prejudicat bugetul general al statului cu 8,8 milioane lei, reprezentând TVA, prin activități ilicite desfășurate cu autoturisme second-hand – după cum reieșe dintr-un comunicat ANAF, în urma unui control efectuat de Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF).

Sursa citată arată că în urma monitorizării active a transporturilor de mărfuri prin aplicația Ro eTransport, ocazie s-a configurat un risc fiscal semnificativ asociat cu activitatea desfășurată de acest contribuabil.
Astfel, acesta a achiziționat intracomunitar 435 de autoturisme în valoare de peste 40 milioane lei, pe care le-a comercializat către persoane fizice și societăți fără respectarea regimului de TVA prevăzut de lege, aplicabil în astfel de tranzacții.
„Contribuabilul a acționat în mod deliberat, nelegal și abuziv, pentru a își crea un avantaj fiscal și comercial, în detrimentul statului, prin aplicarea cu rea-credință a unui regim de TVA contrar prevederilor fiscale corespunzătoare acestor operațiuni impozabile.
Totodată, contribuabilul a comercializat un număr de 60 de autoturisme a căror contravaloare a fost încasată în numerar cu încălcarea normelor de disciplină financiară. Pentru această abatere, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 1.226.863 lei.
Există suspiciunea rezonabilă că administratorul de drept este coordonat de alte persoane care au fost implicate în cazuri instrumentate cu acest tip de fraudă fiscală” – se mai arată în comunicat.
Prin urmare, fiindcă au fost constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente. Piața autoturismelor second-hand este afectată de practici comerciale ilegale, care distorsionează concurența și dezavantajează contribuabilii corecți.
ANAF avertizează asupra consecințelor legale ale nedeclarării taxelor și impozitelor, indiferent de sursa veniturilor, și subliniază importanța respectării obligațiilor fiscale pentru menținerea unui mediu concurențial echitabil.
Citește și: Diana Buzoianu: „Așa se fură pădurile viitoare!” 250.000 de puieți găsiți doar pe hârtie, nu și pe teren



0 Comentarii