Web Analytics

articol scris joi, 15 ianuarie 2026

Dincolo de gazon! Vadim Raţă, mijlocaşul lui FC Argeş: „Mama şi tata au jucat şi ei fotbal”

În vara anului trecut, mijlocașul central moldovean Vadim Rață semna un contract pe două sezoane cu echipa FC Argeș. Nu a avut nevoie de prea mult timp de acomodare. A devenit rapid unul dintre cei mai importanți elevi ai lui Bogdan Andone. În vârstă de 33 de ani (născut pe 5 mai 1993), Vadim Rață este originar din Chișinău și a crescut la academia celor de la Sheriff Tiraspol. Rață a strâns peste 50 de selecții pentru naționala de pe malul celălalt al Prutului, reușind și 3 goluri.

Primul gol marcat pentru națională a fost unul care a rămas în istoria fotbalului basarabean, el deschizând scorul pe Stade de France, într-un meci cu Franța, din cadrul preliminariilor pentru EURO 2020. Despre stilul său de joc, nu stă pe gânduri: „Un singur cuvânt - muncitor”. Iar când vine vorba de modele, nu se lasă dus de valul idolilor globali: „Sunt fan Manchester United. Idolii mei au fost Paul Scholes și Ryan Giggs, jucători cu o etică a muncii excepțională. Eu sunt mai cu ăștia, muncitorii…”

„Nu am jucat de la început mijlocaș, ci portar”

Despre primii pași în fotbal, ce-mi poți spune?

- La mine în familie, deși pare incredibil, fotbalul a fost pasiunea numărul unu, în sensul că și părinții mei l-au practicat în tinerețe. Astfel, nu a fost nevoie să depun efort pentru a-i convinge să mă înscrie la un club din Chișinău, orașul meu natal. Ai mei au considerat că este momentul oportun să practic un sport, să continui tradiția familiei, practic.
La 7 ani am început. Fiind singur la părinți, ai mei și-au canalizat toată atenția în direcția mea. Nu am jucat de la început mijlocaș, ci portar. Îmi plăcea mult să sar, să prind mingile, eram fascinat să stau în poartă. Cu timpul, antrenorul, pentru că eram cel mai înalt din grupa aceea, a venit și m-a sfătuit părintește, zicându-mi: „Copile, dacă vrei să ai vreo șansă în fotbal, trebuie să fii în teren, nu în poartă. Nu este locul tău acolo. Ce spui? Ne apucăm de treabă?” Așa a început totul… Normal că îmi doream enorm să joc fotbal, să ajung un nume în acest sport. Am plecat la Sheriff Tiraspol, la vârsta de 13 ani, și am crescut acolo, am fost atent la fiecare sfat al antrenorilor, am fost mereu preocupat să acumulez cât mai multe informații, să mă pregătesc cât mai bine pentru a reuși în viață. Am debutat la echipa de seniori la vârsta de 17 ani. A fost o experiență de neuitat perioada Sheriff, pot spune că acolo m-am format ca jucător…
Drumul până aici nu a fost deloc ușor, iar acum, după ani, pot spune că fotbalul nu a fost o simplă întâmplare, ci o pasiune clară, intensă, trăită cu seriozitate de la primul contact cu mingea. Nu talentul m-a scos în evidență, ci dorința de a învăța. Munca a devenit rapid obișnuință pentru mine, iar disciplina – o a doua natură.

Unde te vezi peste zece ani?

- Noi, jucătorii, nu ne putem face planuri pe termen lung, totul este imprevizibil. Mi-ar plăcea să antrenez copiii, dar nu exclud nici posibilitatea de a pregăti o echipă de seniori. Totul este posibil.

Citește și Dincolo de gazon! Povestea de la Londra a lui Gabi Dumitru: a lucrat în construcţii, apoi ca şofer, iar acum şi-a făcut academie de fotbal

Citește și Dincolo de gazon. Povestea portughezului Ricardo Matos: „Dacă n-aş fi fost fotbalist, aş fi lucrat în domeniul imobiliar”

Pasionat de matematică, fizică și chimie…

Cum era la școală elevul Vadim Rață?

- Mi-a plăcut cartea foarte mult și am învățat. Până în clasa a IX-a, am fost premiant, am participat la olimpiada de chimie. Eram pasionat și de fizică, de matematică… acestea erau disciplinele mele preferate. Când treaba cu fotbalul a devenit serioasă, am fost nevoit să fac o alegere grea, dar necesară. Am ales să mă dedic fotbalului, dar nu am renunțat definitiv la învățătură. Cartea te ajută mult în viață, îți poți croi un drum foarte ușor, dacă studiezi și muncești zi de zi. De asemenea, am și un motto în viață: Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi!

Știu că ești un familist convins. Cum ai cunoscut-o pe Oxana, soția ta?

- Am plecat la Sherif Tiraspol și am studiat la singurul liceu cu predare în limba română, Liceul ”Lucian Blaga”. Acolo era elevă și soția mea. Câțiva ani am fost amici, prietenia noastră a decurs normal, natural, am crescut împreună, pot spune. Relația de iubire a început la 18 ani. Pentru mine, a fost dragoste la prima vedere, nu cred că același lucru a funcționat în cazul soției mele, deoarece am avut nevoie de mult timp pentru a o convinge că eu sunt alesul. Eu am fost sigur de la început de sentimentele mele. M-a fascinat frumusețea ei. Când ești tânăr și vezi o fată, te uiți prima dată la înfățișare, la aspectul fizic. Iar soția mea era și este foarte atrăgătoare. Ochii ei mari și expresivi m-au atras din prima clipă. Dar și caracterul frumos, plăcut, este blândă, calmă, sinceră și devotată… Nu s-a schimbat deloc. Am o familie frumoasă, un copil minunat. Robert are cinci ani și este comoara noastră. Nu-l văd atras, deocamdată, de fotbal, dar cine știe?! Oricum, eu îl voi susține necondiționat. Pentru un fotbalist, familia este coloana vertebrală a carierei. Soția mi-a fost alături, m-a ajutat tot timpul să iau cele mai bune decizii în viață și în carieră; prezența ei constantă face ca drumul să fie mai ușor și provocările mai suportabile pentru mine. Ca om, familia îți amintește mereu că succesul nu se măsoară doar în performanțe, ci și în dragostea și susținerea celor apropiați.

Trei calități și trei defecte…

- Îmi controlez foarte bine emoțiile, sunt un om bun și foarte vesel. În ceea ce privește defectele, vă rog s-o întrebați pe soția mea… Sunt mai multe, orice om are defecte. Într-o perioadă, îmi plăcea foarte mult să fac curățenie, eram obsedat și deranja acest aspect. Sportul m-a învățat reguli esențiale, cum ar fi disciplina de fier, dar nu toată lumea înțelege…

Ce alte pasiuni ai?

- Ador să gătesc. Pregătesc des masa, în special preparate din pește și fructe de mare. Fac tot felul de combinații. De exemplu, pește la cuptor, cu sparanghel. Îmi plac somonul și dorada. O alimentație sănătoasă este esențială pentru un sportiv, face parte din disciplină; să știi să dormi, să mănânci corect și să te antrenezi – iată câteva secrete ale reușitei în orice sport!

„Orașul ne-a primit foarte bine”

Cum ai ajuns la FC Argeș și cum te simți?

- Excelent mă simt, o spun din toată inima. Am semnat cu FC Argeș anul trecut, după un sezon nu foarte reușit la U Cluj. Am dorit să schimb ceva în cariera mea. Atunci au apărut cei de la FC Argeș, Am avut discuții cu Dani Coman și cu domnul Bogdan Andone, în aceeași zi. Au fost insistenți, au spus că vor să vin acolo și eu am acceptat. Orașul ne-a primit foarte bine, chiar soția mea spunea acest lucru.

Ce urmează pentru FC Argeș?

- Suntem într-o perioadă destul de bună, echipa merge bine și ne dorim rezultate cât mai bune. Deocamdată nimic nu e rezolvat, deși totul pare a fi bine. Dacă ne relaxăm, în secunda doi se poate schimba totul. Așa că trebuie să fim foarte concentrați și să ne antrenăm la capacitate maximă mereu. Cuvântul de ordine este munca, iar noi știm acest lucru. Va fi bine, sunt convins.

CItește și Dincolo de gazon! Caio Ferreira Martins, revelaţia FC Argeş şi a SuperLigii: ”Când mi-am pierdut mama, am simţit că totul se prăbuşeşte în jurul meu”

Citește și Dincolo de gazon! Florin Borţa: „Aveam 5 ani şi jumătate când m-am apucat de fotbal”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FC Argeș s-a despărțit oficial de Jakov Blagaic. Mijlocașul croat pleacă după un singur sezon

FC Argeș a anunțat oficial încetarea colaborării cu mijlocașul croat Jakov Blagaic. Cele două părți au ajuns la un acord […] Citește!

Cu ochii în telefon, un turist a fost la un pas să fie atacat de un urs pe Transfăgărășan. Imaginile au devenit virale

Un incident care putea avea un final tragic s-a petrecut pe Transfăgărășan, unde un turist a fost la doar câțiva […] Citește!

La Pitești se va decide titlul mondial la handbal feminin U18

După cum v-am informat, în perioada 29 iulie – 9 august 2026, România va găzdui IHF Women’s Youth World Championship […] Citește!

ZeroBet și sloganul care ar putea schimba percepția asupra jocurilor de noroc: „Stop Joc de Noroc!”

ZeroBet.ro este prima platformă românească de social gaming concepută ca o alternativă sănătoasă la jocurile de noroc, unde utilizatorii se […] Citește!

Lotul ISU Argeș, la concursul zonal al serviciilor profesioniste pentru situații de urgență

În perioada 28–30 iulie, lotul reprezentativ al ISU Argeș participă la etapa zonală a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de […] Citește!

Petrom

Motorina a depășit 10 lei pe litru. Ce măsuri pregătește statul 

Prețurile carburanților continuă să urce, iar în unele stații din București motorina standard a depășit deja pragul psihologic de 10 lei pe […] Citește!

Sorin Grindeanu exclude o alianță PSD cu AUR la guvernare: „Există lucruri care ne despart”

Președintele social-democrat Sorin Grindeanu a clarificat poziția PSD în privința eventualelor discuții cu AUR pentru formarea unei viitoare coaliții de guvernare. Liderul […] Citește!

Ministrul Sănătății, prima reacție după ce greva generală în spitale a fost declanșată: Asigurările sunt că nu vor scădea veniturile

Ministrul interimar al Sănătății susține că marea majoritatea a solicitărilor SANITAS este rezolvată prin ceea ce Ministerul Sănătății a cerut Ministerului Muncii ca […] Citește!

Sorin Grindeanu cere Guvernului Bolojan să meargă cu legile în Parlament: „Este calea sigură”

Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat marți, la Parlament, că Executivul poate adopta hotărâri de guvern doar în limitele atribuțiilor unui cabinet […] Citește!

Se suspendă amenzile și obligativitatea instalării repartitoarelor de căldură până pe 31 decembrie 2030

Comisia pentru Industrii si servicii din Camera Deputaților a adoptat în unanimitate, marți, două amendamente care amână până pe data […] Citește!

Ștefănești sărbătorește Ziua Orașului pe 5 august

Primăria și Consiliul Local Ștefănești, prin Centrul Cultural Ștefănești, sărbătorește pe 5 august 2026, începând cu ora 18:00, 574 de […] Citește!

Lucrări spectaculoase pe Autostrada Sibiu–Pitești. Au început cele mai dificile operațiuni la viaductele de la Boița

Construcția Autostrăzii Sibiu–Pitești intră într-o nouă etapă pe una dintre cele mai dificile secțiuni ale traseului. Pe Valea Oltului au […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

ANCPI, lipsa de predictibilitate și efectele asupra unei întregi piețe – OPINIE

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!