„Cât de urâte îmi sunt unele dobitoace”, cugeta un biet cățel amărât și vai de el care nu îndrăznea să se pronunțe cu voce tare despre lupi, urși, lei și alte dihănii care făceau legea în jungla animalieră. „Că se trag din neam mare, asta e o întâmplare” își continua el filosofia de odraslă a populației de jos. Și continua să clănțăne în vânt, obsedat că nu are acces la un os de ros. Deprimat că nu le putea scăpa din gheare celor stăpâni pe putere, obsedat de ideea egalității în fauna silvestră, se învârtea fără folos în jurul propriei sale cozi.
Dacă așa ceva se putea întâmpla pe vrema pașoptistă într-o poveste fabulistă a lui Grigore Alexandrescu, tâlcuită de bătrânul Esop și fățuită de La Fontaine, cum ar sta lucrurile în frumoasa noastră tranziție?
E drept că nu prea mai avem fabuliști. Însă cățeii s-au înmulțit, au ajuns dulăi comunitari, sunt protejați de lege și îi așteaptă sterilizarea.
Bine – bine, dar cum rămâne cu sloganul că „te tragi din neam mare numai dintr-o simplă întâmplare”? Ca să trecem la oameni, comuniștii au avut grijă să desființeze definitiv neamurile istorice, aristocrate și burgheze. Moșiile, prăvăliile, au trecut în proprietatea statului. Sub numele de întreprinderi socialiste sau cooperatiste. La cârmă, neamurile proletare, producătorii de până atunci.
Și hodoronc – tronc, tranziția capitalistă din care răsărise altă clasă conducătoare. Începe marea bâlbâială. Dar ajung la putere înainte de a învăța meseria. Se alfabetizează și se specializează din mers, cu cheltuieli inestimabile. Au însă grijă să se coaguleze în clanuri. În găști. În grupuri. Surogate de aristocrații…
Bietul cățel, flămând și jegos, are șansa, dacă știe s-o folosească, să ajungă în rândul câinilor de pază ai așa-zisei democrații. Sau să rămână pe dinafară. Dizolvat în marea poporului suveran, egal în drepturi la urne pentru referendumuri și alegeri electorale.
Ce nu știe cățelul și nu știe nici dulăul este că în sistem au pătruns destui inși care erau și capabili, și eficienți. Printre consilieri și primari, prefecți, președinți, miniștri, parlamentari, demnitari, oameni de afaceri – întâlnim personaje care par făcute pentru asemenea funcții. Inteligenți, devotați, incoruptibili, vizionari, buni practicieni. Aș putea să număr câțiva oameni de ispravă chiar în urbea noastră. Unii care s-au afirmat pe căi nebătătorite, alții, din păcate, încă neangajați în afaceri sau în politică.
Nu lipsesc încercările de a-i compromite, uneori chiar din partea amicilor și colegilor care nu suportă să fie alții ce pot scăpa nepătați.
Dar mulți au ajuns acolo unde sunt și de unde tind să se cațere și mai sus, nu cu merite personale, ci absolut din întâmplare. Dacă întâmplare se poate numi faptul că sunt promovați în funcții de foloasele pe care le aduc formațiunilor politice în care s-au înscris și din care fac parte tocmai cu gândul să parvină. Și ei sunt la preț. Când îți cântăresc valoarea ca să te treacă pe listă, mai sus, mai jos, sau deloc, prima dată luată în calcul este ce ai făcut pentru partid. Cum te-ai bătut pentru imaginea lui? Și mai ales, cu cât cotizezi, cu cât plătești locul pe care îl râvnești. Și nimeni nu plătește numai din milă sau din iubire. Fiecare speră că va încasa și o dobândă, dacă se poate cât mai mare, odată cu suma investită. Cunoașteți povestea de mai anțărț, când un profesor anonim din curtea voievodală, la școală de serie, a ajuns inspector școlar general pentru că un lider de partid de la centru l-a găsit urcat pe un stâlp să lipească un afiș electoral…
Că au ajuns într-o anumită împrejurare într-un neam foarte mare poate să fie o simplă întâmplare. Câți consilieri, primari, prefecți, miniștri, parlamentari, chiar de mai sus n-au ajuns pe asemenea culmi la care nici nu se gândeau folosindu-se de metodele arătate, ba chiar de șantaj și alte presiuni.
Așa că nu e de mirare că bieții căței, zgribuliți în propria piele, rămân fără glas. Egalitate, dar nu și pentru căței…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii