Web Analytics

Dacii în arta romană

de | 7.11.2019 13:11 | Cultură

Sala de conferințe a Bibliotecii Județene Argeș „Dinicu Golescu” i-a primit pe iubitorii de istorie veche, miercurea trecută, la prelegerea „Statuile monumentale de daci și Columna din Forul lui Traian”.
Dl. Leonard Velcescu, doctor în arheologie și în istoria artei, a prezentat structura Forului lui Traian și importanța Columnei pentru istoria noastră. Din Forul lui Traian, cea mai întinsă construcție de acest fel, realizat după cucerirea Daciei, grație bogățiilor aduse la Roma, a făcut parte, începând cu anul 113, și Columna lui Traian, la ora actuală singurul monument care mai există din mărețul edificiu.
Statui sau părți ale statuilor de daci, adăpostite odinioară în For, se află astăzi în mari muzee ale lumii: Luvru, Hermitage, Palatino, Capitolino ș.a. Dacii sunt cel mai bine reprezentat popor, ca număr de statui în for, în ceea ce privește materialul folosit (marmură albă de Carrara sau porfir, care era monopol imperial), dar și în ceea ce privește înălțimea, de aproximativ trei metri.
Columna nu semnifică doar măreția armatei romane și a conducătorului acesteia, împăratul Traian, ci poate fi considerată și o cronică a acestui război dur, cu o miză excepțională, având în vedere că scrierile despre el s-au pierdut. Reprezentările de daci de pe Columnă sunt adevărate portrete psihologice, individuale, nu se repetă și au fost lucrate după modele vii.
Simona Nagîţ

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii