Apropierea Sărbătorilor de Paște îi împarte pe argeșenii care mai au un loc de muncă în două categorii: unii își freacă bucuroși palmele și abia așteaptă să cheltuiască primele oferite de angajatori în timp ce ceilalți fluieră a pagubă pentru că anul acesta nu primesc decât leafa, dacă o primesc și pe aceea. Ca în fiecare an, prime frumoase se iau la Dacia dar și la Sucursala de Cercetări Nucleare (SCN). Și în buzunarele celor de la Ana IMEP se adună ceva bănuți, cât de o jumătate de miel nu prea gras în timp ce în alte părți precum la Alprom, CFR sau Arpechim e secetă mare. Dar mai bine să vedem cine și cât primește anul acesta de Paște și cine pleacă acasă cu portofelul gol.

1000 de lei pentru atomiștii de la Mioveni
Chiar dacă Regia Autonomă pentru Activități Nucleare are datorii de peste 800 de milioane de lei, administrația acestei instituții a decis să ofere anul acesta de Paște o primă de 1000 de lei angajaților proprii. Printre aceștia se numără și cei care lucrează la Sucursala de Cercetări Nucleare Pitești – Mioveni.
750 de lei net la Dacia
A devenit o obișnuință în ultimii ani ca angajații de la Dacia să se afle în top nu numai în ceea ce privește salariile, ci și primele. Și de data aceasta se află în aceeași postură pentru că primesc câte 750 de lei net, după cum ne-a informat viceliderul Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache.
Copos dă 200 de lei brut
Cei de la Ana IMEP merg acasă anul acesta cu o primă de Paște de 200 de lei brut potrivit liderului Sindicatului Liber Independent „Solidaritatea”, Florian Stănculescu. De asemenea, angajații lui Copos și-au primit mai devreme bonurile de masă lunare pentru a le putea valorifica pentru masa de Paște.
Alprom Pitești: nimic
La combinatul de prelucrare a lemnului Alprom Pitești, o societate căpușată la greu de același controversat afacerist gălățean Cătălin Chelu, liderul de sindicat Nicolae Corban ne-a dezvăluit printr-un singur cuvânt cât va lua primă de Paște fiecare angajat de aici: „Nimic”.
La Electroargeş, Chelu dă…şerveţele parfumate
O situație care ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns se înregistrează la Electroargeș Curtea de Argeș unde în afara primei de 50 de lei net, angajații au mai primit și un pachet cadou în valoare de 100 de lei. Ce conține pachetul? „Tot ce a avut Chelu de aruncat prin firmele lui. Lucruri total nefolositoare în astfel de situații. Și șervețele parfumate sunt acolo, dacă vreți să știți”, ne-a informat cu amărăciune viceliderul sindical Florin Mihai.
Rafinăria Arpechim: prime ba, majorări salariale și bonusuri da
Ionel Popescu, liderul Sindicatului Rafinorul din Rafinăria Arpechim ne-a declarat că „anul acesta nu primim prime de Paște de la angajator, în schimb s-a obținut, începând cu 1 martie, o majorare salarială de 8%. Mai mult, pentru lunile ianuarie și februarie s-au plătit bonusuri de 700 de lei pentru fiecare angajat indiferent de funcția deținută.”
Petrochimia Arpechim – în așteptarea restanțelor salariale
Parte a Oltchim Rm. Vâlcea, companie aflată în insolvență, Petrochimia Arpechim este una dintre societățile argeșene unde nici nu se poate pune problema primelor de Paște. „Noi suntem în așteptarea restanțelor salariale, așa că prima cea mai bună ar fi să ne primim leafa, mai mult nu avem ce aștepta”, ne-a spus Marian Dumitru, liderul Sindicatului Oltchim din Petrochimie.
Ceferiștii argeșeni nu primesc prime
La CFR abia s-a semnat noul contract colectiv de muncă, document care aduce o singură veste bună și anume stoparea disponibilizărilor. „Salariile au rămas cele de anul trecut, nimic în plus, iar primă de Paște nu primim. A rămas un capitol deschis pentru finalul anului în ideea că poate obținem atunci o primă de Crăciun deși sunt puține șanse”, a declarat Adrian Ion liderul Sindicatului Liber Unit MCRC Piteşti.
Florin Silvestru



0 Comentarii