UE alocă 14,8 milioane de euro sub formă de sprijin de urgență pentru fermierii din România, se arată într-un anunț al Comisiei Europene.

Fondurile sunt destinate agricultorilor afectați de pagube semnificative provocate de fenomene climatice nefavorabile.
Citește și: Prins la Domnești cu lemne fără acte. Cât a luat amendă
În România, seceta severă și valurile repetate de căldură din perioada iunie–august 2025 au afectat puternic producțiile de porumb și floarea-soarelui.
Sectoarele și culturile agricole eligibile pentru acest sprijin sunt floarea-soarelui și porumbul.
Autoritățile naționale trebuie să se asigure că fermierii primesc rapid acest sprijin, iar ajutoarele trebuie distribuite cel târziu până la 28 februarie 2027.
Bani pentru fermieri din mai multe țări
Statele membre au aprobat propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane de euro din rezerva agricolă. Agricultorii din Portugalia vor primi 30 de milioane de euro, cei din România 14,8 milioane de euro, cei din Cipru 4,6 milioane de euro, cei din Croația 4,4 milioane de euro, iar cei din Slovenia 2,8 milioane de euro.
Aceste fonduri vor sprijini agricultorii afectați de pagube semnificative cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile. Sprijinul va fi destinat agricultorilor care cultivă fructe, nuci, viță de vie, măsline și culturi arabile, inclusiv celor care practică creșterea mixtă a animalelor. Bugetul alocat poate fi completat cu până la 200 % din fonduri naționale.



0 Comentarii