Web Analytics

articol scris miercuri, 06 octombrie 2021

Consiliul Județean Argeş a început derularea programului „Primul Ghiozdan”, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeş

Beneficiarii pachetului de rechizite școlare „Primul Ghiozdan” sunt 2110 elevi înscriși în clasa pregătitoare în unitățile de învățământ din mediul rural din județul Argeş, în anul școlar 2021-2022.

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian-Dumitru Bughiu, a fost prezent astăzi la Călinești, unde a participat la distribuirea ghiozdanelor la Școla Generală Călinești Vale și la Școala Genrală Râncăciov Urlucea.

“Educația reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Argeș, iar prin programul „Primul Ghiozdan” ne dorim să încurajăm creșterea accesului la educație pentru toți copiii. De asemenea, măsura poate să contribuie și la prevenirea și combaterea abandonului școlar, un fenomen care, din păcate, a luat amploare în învățământul românesc în ultimii ani. Dincolo de produsele propriu-zise oferite copiilor – ghiozdane și rechizite – bucuria cea mai mare pentru noi vine din faptul că reușim să aducem un zâmbet și entuziasm  pe chipurile micuților. Iar pentru unii dintre aceștia, în special pentru cei care provin din medii defavorizate, Primul Ghiozdan poate să însemne o șansă la educație și la un viitor mai bun. Educația este un domeniu important în  strategia județului Argeș și vom face tot posibilul să găsim resursele financiare pentru a continua acest program și în anii următori.”, a declarat vicepreședintele C.J. Argeș, Adrian-Dumitru Bughiu.

Valoarea fiecărui pachet este de 129, 65 RON cu TVA și cuprinde: caiet dictando, caiet de matematică, caiet de lucru comunicare în limba romanî, caiet de lucru matematică, caiet de lucru dezvoltare personală, mapă cu buton A4, etichete școlare, acuarele, bloc desen, stilou și două cartușe, set de scris : o riglă, un creion, o gumă de șters, o ascuțitoare, set creioane cerate, set creioane colorate, penar.

Valoarea totală a contractului este de 273.563, 56 lei, TVA inclus.

Cele 2110 pachete au ajuns deja în patru locații din județ, urmând a fi preluate de reprezentanții primăriilor din fiecare localitate și distribuite elevilor.

 

Distribuie!

0 Comentarii

cel mai scump ziar din lume

15 iulie este Ziua Mărcii Poştale Româneşti. Timbrul „Cap de Bour”. Povestea celui mai scump ziar din lume

În anul 1858 apărea, la această dată, prima marcă poştală emisă în sud-estul Europei, de către Principatul Moldovei – vestitul […] Citește!

Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Dialoguri despre om, dincolo de anatomie, cu neurochirurgul Alexandru Goleşteanu. Păcatul este adevărata paralizie a omului (7)

Pr. Dr. Psih. Vintilă Rafael: Cei care au participat duminică, de la ora 9:00, la Sfânta Liturghie au ascultat Evanghelia […] Citește!

Bolnavi şi… bolnavi. Amintirile unui nonagenar

Nea Mitică are aproape 90 de ani. Este un țăran român precum erau cei de odinioară: neșcolit, cu mult bun […] Citește!

Japonia. Un urs scotocea prin frigider, în bucătărie

Nu numai în România urșii se întâlnesc destul de des cu oamenii. De exemplu, o familie din nordul Japoniei s-a […] Citește!

Nicolae D. Toader DELASURANI – inginer, şeful Atelierului de Proiectare Sisteme Informatice. „Puţin am regretat că nu m-am făcut preot, dar (…) mie nu-mi place munca de rutină” (5)

”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (67) Cum a fost viața de student la Politehnica București? - După examenul […] Citește!

Sfatul psihologului. Creditului ipotecar şi anxietate financiară

Momentul semnării unui credit ipotecar este, pentru mulți români, unul dintre cele mai fericite din viață. Este clipa în care […] Citește!

Lecția de drept. „Intreabă AI-ul, e gratis!”. Dreptul pe care îl pierzi fiindcă ai urmat sfatul, nu.

Există un gest pe care îl facem zilnic, de zeci de ori, fără să îi acordăm o clipă de atenție. […] Citește!

Toată lumea are timp pentru obligaţii. Dar cine îşi face timp pentru sănătate?

Într-o lume dominată de stres și grabă, specialiștii recomandă ca relaxarea și recuperarea să devină parte din rutina săptămânală, nu […] Citește!

Se întâmplă la Topoloveni, în judeţul Argeş! Dr. Vlad Negru aduce viitorul imagisticii faciale GRATUIT pacienţilor!

La doar câțiva ani de la deschiderea Dentalix, clinica sa cu servicii stomatologice de top, Dr. Vlad Negru surprinde din […] Citește!

La mulţi ani sărbătoriţilor săptămânii!

În săptămâna 15-21 iulie, șapte personalități argeșene își sărbătoresc ziua de naștere. Primii sărbătoriți, pe 15 iulie, sunt farmacista Cristiana […] Citește!

Bărbat din Rociu, reținut după ce și-a bătut concubina

O ceartă în cuplu a dus la agresiuni fizice. Marți, 14 iulie, în jurul orei 13:00, o femeie de 51 […] Citește!

Un piteștean urmărit internațional a fost arestat. Unde va fi extrădat

Marți, 14 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Dialoguri despre om, dincolo de anatomie, cu neurochirurgul Alexandru Goleşteanu. Păcatul este adevărata paralizie a omului (7)

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!