Web Analytics

articol scris vineri, 13 octombrie 2023

„Avem o țară superbă, dar suntem orbi!” a spus Constantin Dulcan la vernisajul expoziției-eveniment care a avut loc la BMB

Sediul Central al Bibliotecii Metropolitane București a fost cadrul perfect pentru vernisajul unei expoziții de excepție. Dr. Mihaela Stănciulescu, o artistă cunoscută deja publicului larg piteștean, a deschis expoziția de fotografie „Puncte de vedere”, în cadrul căreia a lansat și un volum de fotografii și poeme cu același titlu.

Evenimentul a fost unul de înaltă ținută, bucurându-se de prezența a peste 60 de participanți, printre invitați numărându-se prieteni și apropiați ai artistei, oameni de cultură, iubitori de artă, jurnaliști și personalități de seamă din lumea cultural-artistică. La vernisaj au luat parte și cunoscuții critici de artă Mihaela Varga și Marius Tița, precum și Prof. Constantin Dulcan.

„Avem o țară superbă, oricine poate vedea acest lucru, dar suntem orbi, nu vedem și nu remarcăm acele lucruri pe care, la alții, le vedem imediat. Noi avem atâtea lucruri superbe, pe care nu le vedem, de aceea este mult mai lăudabil ce a realizat Mihaela, cu această expoziție, pentru că vine cu niște lucruri care sunt frumusețile noastre, ale țării noastre. Până la urmă, este și o chestiune de patriotism ca tu să îți prezinți arta, cu frumusețile țării”, a declarat Prof. Constantin Dulcan.

Piteșteanca Ana Gabriela Lemnaru, production designer pentru mai multe filme, inclusiv pelicula Imaculat, propusă de România pentru premiile Oscar 2023 – fost colaborator al Teatrelor Teatrul Alexandru Davila Pitești și Teatrul Nottara, a fost curatorul expoziției și a asigurat succesul vernisajului, menit să ofere publicului liniște și motive de meditație profundă.

Expoziția #PuncteDeVedere este cu atât mai originală, cu cât poate fi și vizionată pe o coloană sonoră în perfectă armonie cu emoțiile transmise prin cuvântul scris și prin imagine, realizată de Sebastian Zsemlye – audio designer, câștigător al premiului GOPO, pentru cel mai bun sunet.

Contributor este chiar fiica Mihaelei Stănciulescu, Sandy, iar tehno designerul expoziției este Sebastian Chiriac, Senior DTP - OWNER camera de gardă, prezenți și ei la vernisaj.

Expoziția cuprinde peste 50 de ilustrate, redate în forma cărţilor poştale: pe faţă - clipa surprinsă în instantaneele cotidianului, pe verso - poemul dedicat clipei, care-l provoacă pe observator la introspecţie, pe fundalul unei coloane sonore produsă de audio designerul Sebastian Zsemlye - câștigător al premiului GOPO pentru cel mai bun sunet și realizatorul unor coloane sonore ale unor filme de succes.

Citește și Așa arată noul refugiu Scara din munții Făgăraș

„Puncte de vedere este mesajul meu către lumea măcinată de confuzie, de căutări, de nevoia de repere, care invită la introspecție, la pace interioară, la liniște și la rugămintea ca, fiecare dintre noi să ne oprim câteva clipe, să ne dăm răgaz ca să privim ceea ce este în jurul nostru, ceea ce natura ne oferă, în fiecare clipă și la tot pasul. Este o expoziție de imagini cu România de lângă noi, o Românie frumoasă, care așteaptă să fie văzută, iubită și prețuită, de fiecare dintre noi”, a declarat Dr. Mihaela Stănciulescu, în deschiderea evenimentului.

Expoziţia „Puncte de vedere”, de Mihaela Stănciulescu, poate fi admirată, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” al Bibliotecii Metropolitane București până pe 31 octombrie.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TAS anulează suspendarea de patru ani a unui vicecampion olimpic. Sportivul japonez poate reveni în competiții

Koki Ikeda, în vârstă de 28 de ani, vicecampion olimpic la marșul pe 20 de kilometri, poate reveni în competiții […] Citește!

Elevii au intrat în vacanța de toamnă. Când începe următorul modul de cursuri și care este calendarul anului școlar 2026-2027

Elevii intră în vacanța de toamnă vineri, 23 octombrie, după încheierea cursurilor, potrivit calendarului anului școlar 2026-2027 aprobat de Ministerul […] Citește!

Universitatea Craiova, pe locul 11 în Conference League după victoria din Andorra. Oltenii sunt peste Ajax și Atalanta

Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă în deplasare, scor 3-1 cu Inter Club d’Escaldes, în etapa a doua din […] Citește!

Biserica din Cerbu, renăscută din cenușă. Lăcașul de cult va fi sfințit pe 25 octombrie

După ce a fost mistuită de flăcări în ziua de Crăciun a anului 2024, biserica din satul Cerbu, comuna Albota, […] Citește!

incendiu bloc

Pitești. Panică pe Strada Viilor după ce un apartament a luat foc

În această seară un incendiu a izbucnit la un apartament din municipiul Pitești, str. Viilor. Au intervenit pompierii de la […] Citește!

Navă comercială scufundată în Marea Neagră, după un atac cu drone, la 24 km de Constanța. Un mort și trei marinari sunt dați dispăruți

O navă comercială, identificată drept „Khoryv”, s-a scufundat în Marea Neagră, după ce a transmis un mesaj de urgență privind […] Citește!

Guvernul anunță șapte măsuri pentru siguranța în școli, după incidentele violente din Bistrița și Pitești

Guvernul a anunțat șapte măsuri urgente pentru prevenirea și combaterea violenței în școli, în urma incidentelor grave din ultimele zile, […] Citește!

Fiul lui Tudorel Toader, reținut într-un dosar de viol și agresiuni sexuale. Acuzațiile vizează mai multe studente

Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și fiul fostului ministru al Justiției […] Citește!

Judecătoarea Diana Tămagă- șefa unei secții a ÎCCJ, a acuzat atacuri asupra justiției sub pretextul libertății de exprimare, la Forumul Rule of Law

O dezbatere tensionată despre independența justiției, criticile publice la adresa magistraților și problemele din interiorul sistemului judiciar, a avut loc […] Citește!

Arest la domiciliu pentru elevul de la Armand Călinescu

Minorul de 15 ani a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar […] Citește!

Slujbă de pomenire a familiei Goleștilor, la biserica de lemn din Muzeul Golești

În preajma sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Muzeul Golești a găzduit astăzi, ca în fiecare an, un moment de rugăciune […] Citește!

Salariul și indemnizația de creștere a copilului, încasate simultan. Ce părinți ar putea beneficia de măsură

Salariul și indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi încasate în același timp, potrivit unor măsuri propuse de noul Guvern. […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Ai greşit, faraoane! Ne trebuie şcoli, canalizare, gaze şi chiar stadioane

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete