Elevii intră în vacanța de toamnă vineri, 23 octombrie, după încheierea cursurilor, potrivit calendarului anului școlar 2026-2027 aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Vacanța se va încheia duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie.
Anul școlar 2026-2027 cuprinde 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor. Există însă excepții pentru clasele terminale, care vor încheia anul școlar mai devreme. Pentru elevii claselor a XII-a, învățământ de zi, și a XIII-a, seral și cu frecvență redusă, anul școlar va avea 34 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe 4 iunie 2027. În cazul elevilor de clasa a VIII-a, cursurile se vor desfășura timp de 35 de săptămâni, până pe 11 iunie 2027.
Calendarul cursurilor în anul școlar 2026-2027
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, cursurile se vor desfășura în următoarele intervale: 7 septembrie – 23 octombrie 2026; 2 noiembrie – 22 decembrie 2026; 11 ianuarie – 12 februarie 2027, 11 ianuarie – 19 februarie 2027 sau 11 ianuarie – 26 februarie 2027, în funcție de decizia inspectoratului școlar; 22 februarie – 23 aprilie 2027, 1 martie – 23 aprilie 2027 sau 8 martie – 23 aprilie 2027, în funcție de varianta stabilită la nivel județean; 5 mai – 18 iunie 2027, pentru majoritatea elevilor
Pentru clasele din învățământul liceal tehnologic, cu excepția clasei a IX-a și a claselor terminale a XII-a și a XIII-a, precum și pentru clasele din învățământul profesional, cursurile se încheie pe 25 iunie 2027.
Vacanțele elevilor în anul școlar 2026-202: Vacanța de toamnă: 24 octombrie – 1 noiembrie 2026; Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027; Vacanța din februarie: o săptămână, în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027, stabilită de inspectoratele școlare; Vacanța de primăvară: 24 aprilie – 4 mai 2027; Vacanța de vară: începe pe 19 iunie 2027 pentru majoritatea elevilor și se încheie pe 5 septembrie 2027. Pentru clasele care termină cursurile pe 25 iunie, vacanța de vară începe ulterior.
Când se încheie anul școlar pentru clasele terminale
Elevii claselor a XII-a, învățământ de zi, și a XIII-a, seral și cu frecvență redusă, încheie cursurile pe 4 iunie 2027, după 34 de săptămâni de cursuri. Pentru elevii clasei a VIII-a, anul școlar se încheie pe 11 iunie 2027, după 35 de săptămâni de cursuri.
În cazul majorității celorlalte clase, cursurile se încheie pe 18 iunie 2027, iar pentru clasele prevăzute în calendar cu o durată de 37 de săptămâni, pe 25 iunie 2027.




























0 Comentarii