O dezbatere tensionată despre independența justiției, criticile publice la adresa magistraților și problemele din interiorul sistemului judiciar, a avut loc la Forumul Rule of Law de la București. În timp ce judecătoarea Diana Tămagă, fiica fostului prefect de Argeș și fost parlamentar PSD, Constantin Tamagă, a denunțat ceea ce consideră a fi campanii de subminare a justiției, reprezentanți ai societății civile au avertizat că independența nu poate deveni un paravan împotriva criticilor.
În deschiderea dezbaterii, Diana Tămagă, președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), a susținut că statul de drept și libertatea de exprimare ajung adesea să fie folosite ca arme împotriva independenței justiției. Ea s-a referit, în acest context, la invocarea voinței poporului și a luptei anticorupție. „Judecătorii pronunță soluțiile în temeiul legii. Cu toate acestea, atunci când soluția nu convine anumitor actori politici, libertatea de exprimare este deturnată și folosită ca armă împotriva independenței judecătorilor”, s-a victimizat, Tămagă, după cum scrie press hub.
Judecătoarea a dat ca exemplu cazul colegelor sale care au avut de soluționat dosarul privind salariile magistraților. Potrivit acesteia, judecătoarele au fost expuse unei campanii de presă „furibunde”, iar premierul a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituțională. „Nu-mi amintesc să existe în istoria postdecembristă o ingerință de asemenea gravitate”, a susținut șefa de secție de la ÎCCJ.
Tămagă a amintit și de hotărârea adoptată în iunie 2026 de judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), despre care a spus că reprezintă o inventariere a atacurilor asupra justiției și a campaniilor mediatice împotriva judecătorilor.
Ea a susținut că informațiile prezentate în documentarul Recorder nu ar fi fost confirmate de rapoarte, invocând faptul că România este monitorizată la nivel european. „Într-un stat de drept nu poate fi permisă o astfel de campanie de subminare a justiției”, a afirmat judecătoarea. Tămagă a mai spus că ÎCCJ organizează mese rotunde cu reprezentanții societății civile pentru a construi o cultură a încrederii în justiție, pe care a descris-o drept esențială într-o democrație.
Întrebată cine stabilește dacă o critică este sau nu îndreptățită, judecătoarea a răspuns că, în cele din urmă, tot judecătorii sunt cei care fac această evaluare. Ea a susținut că atacurile la persoană și criticile îndreptate împotriva judecătorilor pentru soluțiile pronunțate depășesc limitele acceptabile. „Nu în piața publică se iau deciziile”, a mai declarat, grav, Tămagă, citată de presshub.




























0 Comentarii