Alina Gorghiu: „Singura reţetă pentru dezvoltarea Argeşului nu trebuie ratată”

de | 15.07.2021 12:57 | Actualitate, Politica si Administratie

Nevoia de reforme, de proiecte solide care să aducă prosperitate argeșenilor și dezvoltare întregului județ este mare. Soluția de a fi concretizate în reușite există, dar asta presupune într-o primă etapă reforma PNL Argeș, transmite Alina Gorghiu, senator liberal originar din Curtea de Argeș.
„Dezvoltare fără reforme nu se poate face. Românii au înțeles asta și vor schimbarea în bine. Este în principal meritul PNL, care, de când a preluat guvernarea, a demonstrat că progresul și viziunea liberală fac casă bună, se completează una pe cealaltă.

Ca argeșeancă, îmi doresc să văd județul în care am crescut și am învățat în eșantionul celor mai dezvoltate la nivel național. Și este nefiresc să vezi că în județul Brătienilor, care au contribuit masiv la crearea statului român modern, PNL nu are o organizație puternică.
De aceea, reforma PNL Argeș devine urgență.

Iar reforma trebuie să pornească de la nivelul conducerii organizației PNL, unde este nevoie de reîmprospătare, de integritate și de profesioniști. De aceea, mă bucură nespus decizia lui Radu Perianu de a candida la șefia PNL Argeș. Pentru că am convingerea că, împreună cu echipa sa, va construi o filială etalon pentru întregul PNL și va putea realiza acea colaborare solidă cu premierul Florin Cîțu, viitorul președinte al PNL. Singura rețetă sănătoasă care va asigura faptul că proiecte de investiții cruciale pentru creșterea calității vieții argeșenilor se și vor concretiza în rezultate. Singura și noua interfață care va susține proiectul reformist PNL 2024”.
M.S.

Citește și Alina Gorghiu: „Statul trebuie să lucreze pentru cetăţean, nu invers!”

Citește și Alina Gorghiu: „Educaţia sexuală ca disciplină şcolară, o necesitate pentru România”

 

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii