Web Analytics
scris joi, 17.01.2013

USL Argeş pierde învăţământul pe mâna lui Gardin

Când ești inspector general și inunzi școlile argeșene cu sarmale sleite, sub formă de culegeri de exerciții, pe care le semnezi tu și consoarta, ca să câștigi un ban grămadă, să nu te aștepți la respect. Nici din partea părinților, nici din partea profesorilor. Pentru că și unii și alții s-au săturat de disprețul de tip fanariot care a ajuns să sufoce învățământul argeșean. Alba-neagra cu cărțile băgate pe gâtul elevilor argeșeni, de către familia domnitoare Gardin, trebuie să aibă o limită. Limita suportabilității. Mai mult de 90% din profesorimea județului se zbate în lipsuri și frustări cauzate de salariul de mizerie și tu, ca șef uns politic de către liberali  peste învățământul argeșean, bați toate recordurile în materie de sfidare.  Citiți articolul din pagina 7 despre familia Gardin și vă veți întreba, ca și noi, cât de ridicol trebuie să fii ca să-ți pui semnătura, în calitate de co-autor, alături de alți patru colegi dintre care unul e chiar soția ta, pe o amărâtă de culegere de exerciții vândută en-gros și en detail elevilor din școlile argeșene? E feudalism târziu, nu altceva.
Nimeni din PNL nu îndrăznește  să-i bată obrazul generalului Gardin pentru că toți știu că e protejatul președintelui Iani Popa. Nimeni din PSD nu se complică să-i rașcheteze cheresteaua lui Iani, pe subiectul Gardin, pentru că acesta este co-președinte al USL, deci co-vătaful acestei alianțe. Prin urmare, cine ar putea îndrăzni să-i dea o palmă dojenitoare peste ceafă scriitorului prolific, metamorfozat din învățător de penitenciar, care a ajuns astăzi Florin Gardin? Singura speranță se leagă de Victor Ponta și Crin Antonescu, co-liderii USL la nivel național, singurii în măsură să-l mai oprească din scris pe acest Cioran, la propriu și la figurat, care a urcat învățământul din Argeș pe culmile disperării. 
Gabriel Grigore

USL Argeş pierde învăţământul pe mâna lui Gardin

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită