# Divizia de imobiliare a Grupului Ana, controlat de George Copos, stă cu ochii aţintiţi pe piaţa terenurilor din zonă # De când a preluat uzina, Copos a concediat aproape 2.500 de oameni şi a redus producţia cu mai mult de jumătate. Fabrica de motoare electrice Ana IMEP din Piteşti a ajuns în situaţia în care se vorbeşte tot mai mult de închiderea unităţii, decât de relansarea ei. Din ce în ce mai dese sunt semnalele că patronul George Copos este tot mai interesat de valorificarea potenţialului imobiliar al societăţii, nicidecum de mărirea capacităţii de producţie. Construită în 1967, la limita dintre municipiul Piteşti şi comuna suburbană, pe atunci, Ştefăneşti, fabrica a lucrat tot timpul pentru export (97% din producţia actuală), fiind unul dintre puţinele branduri româneşti recunoscute pe piaţa occidentală, în special în Italia. Când, în 1996, a fost preluat de George Copos, IMEP-ul avea aproape 3.000 de angajaţi, pentru ca astăzi să numere puţin peste 400. Ca o paranteză, trebuie reamintit că, la preluare, Copos a luat ochii angajaților făcându-le cadou câte un televizor color marca Samsung. În cei 15 ani de la privatizare, Ana IMEP şi-a restrâns constant atât numărul salariaţilor, cât şi producţia, în ciuda numeroaselor greve care au avut loc aici.
O afacere cu substrat imobiliar
A devenit obişnuinţă în ultimii ani ca unităţile industriale argeşene să fie închise sub pretextul lipsei de profitabilitate, demolate parţial sau total şi valorificate ca afaceri imobiliare. Fabrica de Bere, Rolast-ul (care realizează deja profit din activităţi imobiliare) şi, mai nou, Arpechim-ul sunt doar cele mai răsunătoare exemple. Ana IMEP ocupă aproximativ 14,5 hectare, la care se adaugă câteva suprafeţe limitrofe, achiziţionate de-a lungul timpului de către magnatul George Copos, un total care se apropie simţitor de 18 hectare. Interesul lui Copos pentru cumpărarea oricărui teren din vecinătatea fabricii arată că miza imobiliară este cea care primează în final.
Florian Stănculescu, liderul SLI „Solidaritatea”: „Jumătate din spaţiile de producţie sunt goale”
Liderul Sindicatului Liber Independent „Solidaritatea” din Ana IMEP, Florian Stănculescu, ne-a confirmat că „la ora actuală, mai bine de jumătate din spaţiile de producţie sunt nefolosite, nici măcar pavilionul administrativ nu mai este folosit de la etajul trei în sus (n.r. clădirea are opt etaje). Ce să vă spun, nu e bine deloc. Știm și noi că domnul Copos a mai cumpărat niște terenuri prin zonă, dar nu ne spune nouă despre planurile dumnealui. Cert e că disponibilizări s-au tot făcut, producția s-a tot diminuat, așa că nu e exclus ca la un moment dat să fie închisă și fabrica. Poate să o închidă când vrea, vă dați seama…”
Gheorghe Bădescu, manager general Ana IMEP: ”Trebuie să ne adaptăm în permanenţă pieţei”
”Nu știu nimic despre interesele imobiliare de care vorbiți, nu am informații despre interesele și intențiile viitoare ale domnului Copos. E adevărat că nu o ducem deloc bine, atât din cauza crizei, cât și din cauza producătorilor chinezi care vin pe piață cu prețuri mult mai mici decât noi. Ana IMEP lucrează numai la comandă, nu are o piața generală de desfacere, ci una dedicată. În aceste condiții depindem de piață și trebuie să ne adaptăm în permanență pieței. Iar dacă piața nu ne va mai cere motoare electrice și ne va cere altceva, va trebui să facem altceva. Referitor la patrimoniul imobiliar, pot să vă spun că fabrica deține o suprafață de aproximativ 145.000 de metri pătrați (n.r. 14,5 hectare). Este adevărat că activitatea s-a restrâns mult şi avem multe spaţii care sunt neutilizate”, ne-a declarat Bădescu, directorul general Ana IMEP.
Dorin Bărbuceanu, primarul oraşului Ştefăneşti: ”Am auzit şi eu că sunt interese să închidă fabrica”
Ana IMEP se află pe teritoriul oraşului Ştefăneşti şi este unul dintre contribuabilii importanţi la bugetul localităţii. Referitor la variantele de viitor ale societăţii, primarul Dorin Bărbuceanu ne-a spus că „am auzit şi eu de mai multe ori că până la urmă se intenţionează desfiinţarea fabricii şi valorificarea activelor acesteia din punct de vedere imobiliar. Ei au o suprafaţă de vreo 14 hectare şi ceva, plus încă aproximativ 2,5-3 hectare, nu ştiu exact suprafaţa, pe care Copos le-a cumpărat în jurul fabricii. Sunt, într-adevăr, destule semnale că există şi un puternic interes imobiliar la Ana IMEP”.
Doar terenul valorează 1,45 milioane euro
La ora actuală, în ciuda crizei şi a prăbuşirii pieţei imobiliare, metrul pătrat de teren în zona Ana IMEP- Ştefăneşti se vinde cu cel puţin 10 euro. Asta înseamnă că doar terenul deţinut de societate valorează minimum 1,45 milioane de euro. Dacă adăugăm şi terenurile achiziţionate de Copos în vecinătatea societăţii, atunci valoarea totală a acestora se apropie de 1,8 milioane de euro. Toate acestea, în condiţiile în care patronul Ana IMEP a anunţat pierderi pentru 2010 şi nici prognosticul pe 2011 nu pare a fi unul prea fiericit.
Reţeta Rolast poate fi aplicată cu succes şi la Ana IMEP
La începutul lui 2007, Fondul de investiţii cipriot NANEIRO, acţionar majoritar al Rolast SA Piteşti, anunţa schimbarea obiectului principal de activitate al combinatului din producţia de articole tehnice din cauciuc în afaceri imobiliare. A urmat închiderea definitivă a Rolast la 1 mai acelaşi an, și concedierea tuturor angajaţilor, de la director la femeia de serviciu, dezafectarea utilajelor şi demolarea majorităţii clădirilor. La scurt timp a fost ridicat un centru comercial care a fost înglobat în reţeaua de hypermarketuri Real. Pentru prima oară de la momentul 2007, Rolast a anunţat profit în primul semestru al lui 2011, e vorba de 710.000 de euro numai din chirii. Reţeta pare că se va aplica cu succes şi la Ana IMEP, cu precizarea că aici nu mai este nevoie de schimbarea domeniului de activitate, deoarece Ana Grup, firma care controlează Ana IMEP, prin off shore-ul Banwell Limited Cipru, deţine deja o divizie de imobiliare.
Florin Silvestru
0 Comentarii