Avocatul Dan Panțoiu spune că fostul edil e „condamnat politic” și că din acest motiv n-a fost liberat în octombrie anul trecut
Tudor Pendiuc, fost primar al Piteștiului, care va împlini 70 de ani pe 5 august, ar putea fi eliberat în această lună de la Penitenciarul Mioveni. Anul trecut, printr-o sentință pronunțată pe 21 decembrie, Judecătoria Pitești i-a respins acestuia cererea de liberare condiționată, fixând termenul de 14 mai 2024 după care cererea respectivă poate fi înnoită.
Vă reamintim că fostul edil se află în detenție după ce, la începutul lunii mai 2023, deci acum un an, Curtea de Apel București a decis condamnarea lui la patru ani de închisoare cu executare în dosarul „Publitrans”. Aceeași pedeapsă o au de ispășit în dosarul cu autobuzele Constantin Scarlat și Gheorghe Văsîi.
După calculele pe care le făcusem anul trecut împreună cu avocatul Dan Panțoiu, fostul edil trebuia să execute o treime din această pedeapsă de patru ani, adică 16 luni, din care urmau a fi scăzute cele nouă luni pe care le ispăşise deja în arest preventiv, cu mai mult timp în urmă. Îi rămâneau, prin urmare, şapte luni de închisoare. Instanța însă a decis altceva. Ce se va întâmpla, însă, acum cu Tudor Pendiuc? Pe această temă am discutat joi, 2 mai, cu același Dan Panțoiu, avocatul și prietenul său, care l-a vizitat și la închisoare.
Dan Panțoiu: „În «injustiția» noastră totul este posibil!”
Domnule avocat, vrem să știm dacă dl. Pendiuc a înnoit cererea de liberare condiționată, având în vedere că a cam trecut timpul…
– Intră în Comisie după Paști! Timpul era din octombrie 2023, dar, fiind un condamnat politic, nu mai contează nimic!
E posibil ca instanța să-l mai amâne sau va fi ultima „strigare”, ca să zicem așa?
– Nu cred că vor mai trece dincolo de lege, dar în „injustiția” noastră totul este posibil!
Poate fi un impediment faptul că nu a achitat prejudiciul?
– Nu, el se judecă după legea veche, care nu condiționa liberarea condiționată de achitarea prejudiciului!
Vă rog, d-le avocat, să ne spuneți cum își petrece timpul dl Pendiuc, care e starea sa de spirit? Se duce la biserică?
– Da. Participă la toate slujbele, a absolvit o grămadă de cursuri și de programe. Are moral bun și credință în Dumnezeu și în dreptatea Sa!
Citește și Verdict pentru Pendiuc: abia în mai 2024 va mai putea cere liberarea!
0 Comentarii