Web Analytics
scris vineri, 31.03.2023

Video. Răscoală la Boţeşti împotriva OMV Petrom!

Câteva sute de oameni s-au pus în calea gigantului austriac, blocându-i intenţia de a face în comună un depozit subteran de dioxid de carbon
OMV Petrom se angajase să le construiască două poduri şi să le pietruiască drumurile, dar a cedat în faţa presiunii sociale şi a abandonat proiectul

Comuna argeşeană Boţeşti a stat de ceva vreme pe un butoi cu pulbere. Întreaga suflare a localităţii, aproximativ 900 de oameni n-au mai avut linişte de când au aflat că o mare corporaţie, OMV Petrom, are de gând să facă la ei acasă un depozit subteran de dioxid de carbon, cel mai mare din Europa. Tensiunile sociale au atins, însă, punctul culminant, sâmbătă, 25 martie, când în comună erau aşteptaţi să dea explicaţii reprezentanţii concernului austriac. Puşi în gardă, aceştia nu au mai venit, dar chiar şi fără ei, detonarea s-a produs. A fost răscoală în centrul comunei, oamenii punându-l la zid pe primarul Nicolae-Mihai Bundă, pe care l-au acuzat că s-a înţeles cu OMV-ul fără să se consulte cu ei.

Video. Răscoală la Boţeşti împotriva OMV Petrom!

Era zi de târg, de Buna Vestire. Şi dintr-o dată…

Ziua era una deosebit de frumoasă. La Boţeşti, în centrul comunei, pe strada care poartă numele fostului lider ţărănist Ion Diaconescu – şi unde se află şi casa acestuia – era târg. Aşa e în fiecare an, de Buna Vestire. Sâmbătă, la prânz, oamenii păreau liniştiţi, paşnici, edilul-şef era acolo, cu ei, în faţa Primăriei, alături de soţie. Ne-a văzut că fotografiem şi a venit zâmbitor să discute cu noi. Ziarişti nu eram decât noi, subsemnatul şi colegul meu Gabriel Grigore de la „Jurnalul de Argeş”, precum şi Dorin Iacob de la Realitatea TV, post care făcuse anumite dezvăluiri legate de acest scandal. Undeva peste drum, lângă un gard, patru-cinci oameni cu steaguri tricolore se uitau fix la noi şi fumau.
Totul a izbucnit dintr-o dată. Lucrez în presă de mult timp, am fost martor la numeroase proteste şi mişcări sociale, unele ample, dar recunosc că evenimentul de la Boţeşti m-a luat prin surprindere. Discutam cu primarul, eram cu spatele la stradă şi dintr-o dată am auzit un vuiet. M-am întors şi în faţa mea apăruse deja un zid uman. Oamenii erau acolo! Veniseră să-i ceară socoteală primarului. Ei ştiau una şi bună: că alesul lor şi consilierii locali şi-au dat acordul, fără ştirea lor, ca OMV să facă în comună un depozit subteran de dioxid de carbon.

Citește și Un capitol de istorie: Înfrângerea OMV de la Boţeşti

Afacerea – din gura satului

Reprezentanta localnicilor, Maria Dinu, o femeie foarte bătăioasă, părea vocea cea mai puternică şi mai aplicată din acel vacarm. De fapt, ea a fost cea care povestise la Realitatea TV cum anul trecut, prin vară, cei de la OMV Petrom au venit pe la sătenii care aveau sonde vechi pe terenuri şi le-au propus „afacerea”, mai exact le-au cerut acces în grădinile lor pentru a-şi putea pune planul în aplicare. Unii au şi primit bani pentru o astfel de învoială – 3.000 de lei pe an, după cum a spus d-na Dinu. Conform declaraţiilor sale, reprezentanţii OMV Petrom au venit şi în şedinţa Consiliului Local şi au proiectat un film în care explicau că oamenii vor primi un dioxid de carbon aproape pur, prezentând, de asemenea, şi avantajele utilizării tehnologiei de captare şi stocare a carbonului. Consilierii au semnat că au înţeles, iar la procesul-verbal al şedinţei a fost ataşat şi contractul cu OMV, documentul incriminat, care – veţi vedea – se referea la reabilitarea a două poduri, pe banii companiei, dar care nu a fost semnat.

„Oamenii au spus că dă drumul sondelor de gaz, nu că bagă Ceodoi!”

Am închis această paranteză. Revin la mişcarea de protest. Mulţimea revoltată s-a revărsat, uşor-uşor, din drum în curtea Primăriei. Furia era la apogeu. Cu pumnii strânşi şi cu voci ţipate, unii îl acuzau pe primar de pact cu diavolul, de înţelegere ascunsă cu OMV. Voce din mulţime: „Aţi primit ordine de la eşaloanele superioare?”. Primar: „În niciun fel! Contractul nu e semnat şi nu are nicio valoare pentru satul ăsta! Era vorba despre două poduri”. Altă voce: „Cine vine să ne facă nouă poduri gratis?! Şi de ce?” Primar: „Consiliul Local a văzut oportunitatea să facem aceste poduri”. Aceeaşi voce: „Dar de ce nu construim poduri cu bani europeni? Că se dau bani pentru aşa ceva!” Alt om din mulţime: „Nu mă lua pe mine cu legislaţia! Îţi baţi joc de noi! Cine i-a chemat?” Primar: „Nimeni”. Acelaşi om: „Au venit ei aşa? Noi nu vrem lucrul ăsta! De ce nu s-a informat? Oamenii au spus că dă drumul sondelor de gaz, nu că bagă Ceodoi! Să se anuleze tot!” Primar: „Oameni buni, nu sunt doar eu implicat. Suntem zece, eu şi Consiliul Local! Nu sunt nebun, luni, la prima oră facem şedinţă de îndată şi anulăm totul!” Vasilica Iancu, reprezentanta oamenilor din Moşteni-Greci: „Dacă depozitează aici dioxid de carbon, pământul va deveni ca un burete. Am vorbit cu specialistul…”

Maria Dinu: „Dl. primar să ne spună: a arătat cuiva contractul? Mă rog, nu e semnat contractul, e semnată o scrisoare”. Primar: „Vreau să aduc procesul-verbal şi d-na Dinu să-l citească, pentru că a fost prezentă când a fost semnată scrisoarea de intenţie”. Maria Dinu: „N-am fost acolo! Mihai, ţi-aduci aminte când au venit fetele de la OMV? Eu am spus că nu am ce discuta cu ele şi am ieşit din şedinţă”.
Consilierul Emil Postelnicu, preşedinte al şedinţei CL Bogaţi, referindu-se la proiectul de hotărâre ce aproba încheierea unui contract cu OMV de acces şi utilizare în zona dumurilor comunale aflate în administrare locală, a adăugat: „Nu s-a dat împuternicire decât pentru drumuri de asfaltat la Boţeşti şi Cămin Cultural, parcare şi atât! Nu am semnat contracte cu OMV-ul! Să ştie toată lumea şi să nu fim noi incriminaţi! Nu consilierii sunt de vină! Au venit acele doamne în şedinţă şi au spus că vor reveni şi vor face ce va decide cetăţeanul!”

Citește și OMV Petrom, din nou în vizorul ANAF! Compania are de plătit taxe suplimentare de aproape 120 milioane euro

Citește și ALINA GORGHIU: “Aşteptăm, în continuare, să aflăm ce se întâmplă cu acea taxare pentru OMV Petrom”

„Îi reproşez primarului lipsa de personalitate. Îmi dă senzaţia că nu reprezintă comunitatea”

Între timp, în curtea Primăriei câţiva oameni desfăşuraseră un banner pe care sta scris „PNL şi PSD, slugile OMV”. Iar lumea era din ce în ce mai înfierbântată. Una dintre persoanele care-şi păstrase cumpătul şi făcea apel la calm era Adriana Ene, cetăţean al comunei, fiica primarului anterior, dl. Gheorghe Stancu.
Ea ne-a declarat: „Îi reproşez primarului lipsa de personalitate şi că îmi dă senzaţia, prin faptele sale, că nu reprezintă comunitatea. Cred că reprezintă interesele politice ale şefilor dumnealui şi, probabil, ale lui, personale, nu ştiu. Legat de chestiunea cu OMV, este evident că lucrurile, cărţile sunt făcute sus de tot, iar el execută ce i se spune. E ascultător. (…) Mi-aş dori ca oamenii aceştia să se trezească şi să înţeleagă cam ce li se pregăteşte. Chiar dacă acum au dat-o un pic înapoi, nu cred că se va opri… Lupta va fi pe termen lung”.

Primarul: „Marţi încheiem! E bine aşa?” Lumea: „Daaaaa!”

De fapt, cât va mai dura „lupta”? Asta era în mintea şi pe buzele tuturor celor prezenţi la protest. „Vrem un termen de anulare!” – a cerut cineva din mulţime. Primarul a spus, din nou, că luni (27 martie), „la prima oră, ne strângem cu toţii şi anulăm tot ce doriţi”. Daniela Enache, consilier local PSD, a pus, însă, lucrurile la punct: „Şedinţa va avea loc marţi, la ora 9. Pe ordinea de zi va fi revocarea Hotărârii nr. 8 din 20 ianuarie 2023. De două luni mă rog de el să renunţăm la ceea ce s-a făcut. Facem şedinţe, am făcut seara şedinţă împreună cu anumiţi cetăţeni din sat. Dl. primar nu a înţeles nimic din acea şedinţă. Motiv pentru care la şedinţa din 8 martie, când eu am cerut să se consemneze că noi nu suntem de acord cu semnarea acestui contract, d-na secretară a consemnat orice altceva, dar nu ceea ce am spus eu şi alţi cinci consilieri. S-a consemnat ceea ce ai vrut tu (primarul – n.a.) şi cu d-na secretară. Noi încercăm să modificăm hotărârea”.

La un moment dat, vocea primarului a răsunat peste cea a muţimii: „Am încheiat orice discuţie cu OMV Petrom! Marţi încheiem! E bine aşa?” „Daaaaa!” – s-a auzit din mulţime. Edilul-şef a continuat: ”Eu nu am contract semnat! Ei nu au cum să ne oblige în niciun fel cu nimic! Nea Didică (un om din mulţime, care punea întrebări – n.a.), contractele între OMV şi statul român nu le facem noi! Eu i-am găsit în localitate. M-au informat oamenii că sunt maşini ale OMV-ului pe deal”. Iar apoi a încercat să răspundă unui tir de întrebări adresate de Adriana Ene, voia să ştie clar de ce a semnat scrisoarea de intenţie: „Ni s-a prezentat în şedinţa CL Boţeşti, unde zece oameni aleşi de dv. au zis da, suntem de acord, când ni s-a prezentat proiectul, dar nu am semnat pentru a băga dioxid de carbon! În acea scrisoare de intenţie ei ne-au prezentat un proiect de cercetare. Se referea la studii geologice. Anume, că vor să vadă ce există în zăcământul rămas gol”.

Citește și Guvernul României a trimis al doilea control la OMV Petrom

„Vor să verifice dacă mai există zăcământ şi, în funcţie de asta, să vadă dacă obţin un proiect pentru înmagazinarea CO2”

În fine, după vreo două ore de scandal, oamenii s-au mai liniştit, rămânând la comentarii, în curtea Primăriei, doar câteva „bisericuţe”. Abia scăpat din încleştarea cu mulţimea, primarul ne-a răspuns şi nouă la câteva întrebări, în biroul său.
Rezumăm aici discuţia. „Anul trecut, reprezentanţi ai OMV Petrom au fost identificaţi de cetăţeni ai comunei Boţeşti pe platoul dealurilor, verificând nişte sonde. Aşa i-am găsit. Erau zece-douăzeci de maşini. Cum s-a ajuns la proiectul de hotărâre? Ei au dorit să facă cercetare şi să vină cu utilaje pentru a verifica sondele. Starea podurilor nu permitea acest lucru, să traverseze cu utilajele; de greutate până în 30 de tone – legile la nivel naţional nu permit transportul unor greutăţi mai mari de 30 de tone; nu vorbim de gabarit depăşit. Şi venind în faţa noastră să ne ceară un acord de trecere, în situaţia în care podurile se dărâmă să plătim noi şi podurile, şi utilajele, noi am refuzat acest lucru. Asta a dus la contractarea din partea lor a unor experţi pentru a evalua podurile; nici aceştia nu le-au dat acordul.

Prin urmare, au fost nevoiţi să vină în faţa noastră, a Consiliului Local, să spună, cu documente, că ei vor să construiască două poduri şi reabilitarea drumurilor până la sondă, pentru că nici acestea nu sunt într-o stare foarte bună şi trebuie pietruite. Ce intenţie aveau? Verificau puţurile. Nu ştiu, nu mi s-a explicat la momentul ăla… Mai târziu au venit şi au prezentat în Consiliul Local proiectul de cercetare, prin care ei vor să verifice dacă mai există zăcământ în substratul solului şi, în funcţie de asta, să vadă dacă vor obţine vreun proiect pentru înmagazinarea dioxidului de carbon, dar, din ceea ce ne-au prezentat ei, era vorba despre anul 2030. De aici a reieşit şi scrisoarea de intenţie în care ne-au prezentat documentele în vederea cercetării. Nu depozitării! Neexistând nici legislaţie în acest domeniu. Consiliul Local a votat în unanimitate.

Eu fusesem împuternicit să semnez contractul în care scrie foarte clar că le dăm o suprafaţă de 740 mp în vederea construcţiei pe banii OMV Petrom a două poduri, unul la părintele Mărcuşanu (450 mp) şi unul la Dinuţă Ilie (290 mp). Despre asta era vorba în contract; nimic despre dioxid de carbon sau despre alte lucuri. Mai departe, lucrurile au degenerat. La ultima şedinţă, din 8 martie parcă, am stabilit împreună cu cei din Consiliul Local să vină reprezentanţi ai OMV Petrom să prezinte amănunte despre proiectul de cercetare tuturor cetăţenilor din comună.
Între timp, au apărut presiuni din partea unor cetăţeni. O parte dintre ei, nu vreau să-i fac vedete, au făcut afirmaţii mincinoase. Le-aţi auzit şi dv. Dovadă că eu nu am niciun interes este că acest contract nu a fost semnat, pentru că din ianuarie până acum au trecut ceva luni, în care eu aveam posibilitatea să semnez. Dar din respect faţă de cetăţeni şi prin prisma faptului că nu sunt constrâns de nimeni, din niciun punct de vedere, nu am semnat. Şi am zis că nu voi semna pînă nu vin cei de la OMV Petrom. Dar aseară (vineri, 24 martie), la ora 21.40, ei au anunţat că nu vor să mai vină să continue proiectul la Boţeşti”
– ne-a spus primarul Nicolae-Mihai Bundă.

Citește și Denunţ politic al unui ofiţer de contrainformaţii: „Jaful OMV Petrom în Romania!”

Solicitarea OMV Petrom: „Nu dorim să mergem mai departe”

Iată ce a transmis vineri seara OMV Petrom, prin Anca Petre (Budu), senior expert Public Affairs, pe adresa Primăriei Boţeşti: „Venim în atenţia dv. cu privire la HCL Boţeşti nr. 8/20.01.2023, aprobată în vederea încheierii contractului de acces şi utilizare în zona drumurilor comunale aflate în administrarea CL Boţeşti, spre a vă comunica următoarele: contractul viza reabilitarea, de către OMV Petrom în favoarea CL Boţeşti, a două poduri amplasate în satul Moşteni-Greci; având în vedere informaţiile false circulate în spaţiul public cu privire la contract, vă informăm că nu dorim să mergem mai departe cu reabilitarea podurilor şi, implicit, cu încheierea contractului, motiv pentru care vă solicităm în mod respectuos, în calitate de iniţiator, să faceţi demersurile în vederea revocării hotărârii în cel mai scurt timp; totodată, având în vedere faptul că hotărârea a început să aibă efecte juridice odată cu aprobarea ei, deşi contractul nu a fost încă semnat, vă informăm că renunţăm la orice pretenţii. Vă mulţumim pentru înţelegere”.

„De ce, domnule primar?”

Am ieşit din nou pe stradă, în plin târg de Buna Vestire. Oamenii se risipiseră spre case. Mulţi plecaseră cu convingerea că au învins, că li s-a făcut dreptate. Ne-am oprit la un grătar şi am mâncat câţiva mici. Apoi am pornit spre casă. Doar o urmă a răbufnirii sociale abia încheiate se mai zărea pe strada principală: undeva, pe un gard, era afişat: „Ai semnat, domnule primar! De ce, domnule primar?” Cui şi cât să mai explice edilul că n-a făcut asta?! Era sâmbătă, trecute de ora două după amiază…

Citește și Ion Mînzînă, după anunțul OMV că nu va plăti taxa de solidaritate în țara noastră: “România lucrului bine făcut…PRAF”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită