Web Analytics
scris miercuri, 03.12.2025

Robert Moldoveanu, după ce FC Argeș a răpus pe Rapid: „Trebuia să ne luăm revanșa!”

FC Argeș și-a luat revanșa în fața lui Rapid și s-a impus în Cupa României Betano, scor 2-1. Ambele goluri ale gazdelor au fost înscrise de Robert Moldoveanu, jucător format de rivala Dinamo.

La scurt timp după fluierul final, Robert Moldoveanu a mărturisit că victoria este extrem de importantă. Jucătorul format la Dinamo a amintit și de înfrângerile din SuperLiga și a transmis că piteștenii și-au luat revanșa.

„A fost o seară frumoasă (n.r. marți, 2 decembrie). Am întâlnit un adversar bun, dar am arătat ca o echipă mare! Toți jucătorii am luptat până în ultimul minut! Datorită colegilor am putut să înscriu două goluri.

Nu ne-am simțit bine după acele două înfrângeri (n.r. cu Rapid, în campionat). Trebuia să ne luăm revanșa! Ne-am recuperat foarte bine în perioada asta, iar antrenamentele au fost la fel de intense. Este normal să fie puțină oboseală, dar nu cred că s-a văzut în această seară”, a declarat Robert Moldoveanu, la flash-interviu, conform Digi Sport.

În urma succesului cu Rapid, FC Argeș a ajuns la 6 puncte din tot atâtea posibile în Cupa României Betano. Piteștenii au bifat anterior un succes în fața lui Metaloglobus.

Pe poziția a doua a ierarhiei se află CFR Cluj, cu 3 puncte, iar „feroviarii” se pregătesc de duelul cu Metaloglobus. În schimb, giuleștenii rămân doar cu victoria în fața Dumbrăviței din prima etapă.

Citeșe și: FC Argeș, la un pas de sferturile Cupei României

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...