Web Analytics
scris miercuri, 09.09.2015

O după-amiază la Dacia, cu preşedintele Iohannis şi câţiva figuranţi de lux

Nu e niciun moft! Iohannis s-a purtat soft, după vorbă, după port, și a lăsat cu ochii în soare oficialitățile județului la rendez-vous-ul de la Dacia, prilejuit de Renault Day. Bineînțeles, cu complicitatea celor din staff-ul uzinei. De unde se așteptau să fie, dacă nu personaje  principale, măcar un rol secundar să primească de la Renault, șefii județului și parlamentarii de Argeș au fost tratați ca figuranți de lux. Asta ca să-l cităm pe Constantin Stroe, singurul care parcă nu merita un asemenea tratament. Din două motive: unul, că Stroe nu își câștigă pâinea ca atârnător în politică și, doi, că, nefiind agreat niciodată de stânga, a fost practic obligat de viață să susțină dreapta, prin urmare și pe președintele Klaus Iohannis. Nu mai vorbim de faptul că el, Constantin Stroe, a fost și este încă un vector cvasieficient pentru politica uzinei, și deci și pentru francezi, ca interfață între Dacia și țară, cu tot ceea ce înseamnă aceasta, clasă politică, sindicate, presă, societate civilă. Ori când tu, conducere de la Dacia, te retragi strategic să discuți confidențial cu președintele și îl lași uitat în cortul alb, de culoarea deșertului, rezervat ca pentru beduini, pe principalul tău vector de imagine, automat îl decredibilizezi. Nu știu dacă e o gafă sau o strategie urzită de alunecosul secretar general al uzinei, Gabriel Sicoe, eu vă spun ce s-a văzut. Un peisaj dezolant, cu un Stroe aproape abandonat în cort, alături de Păcăliciul consilier onorific al premierului, Mircea Drăghici. Care, nimic nou sub soare, s-a și grăbit să posteze pe Facebook, spre seară, o fotografie cu el dând mâna cu președintele Iohannis, de parcă șeful statului n-ar fi venit la Renault Day, ci la Drăghici Day. 
Ca să  revin, totuși, la personajele esențiale ale filmului de duminica trecută, primul care a sesizat ridicolul situației, dar și nedreptatea tratamentului a fost Stroe însuși, care, ca să mai salveze ceva pe ultima sută de metri, l-a invitat pe tânărul prefect Mihai Oprescu să-i arate uzina. A fost ca o întoarcere nostalgică în timp, dar și ca o palmă dată prezentului ingrat.
Gabriel Grigore  

O după-amiază la Dacia, cu preşedintele Iohannis şi câţiva figuranţi de lux

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită