Jurnalul de Argeș a demarat încă din luna octombrie 2021 campania „O stradă și un bust pentru Constantin Stroe în Pitești”, pentru recunoașterea meritelor celui care a fost președinte al DACIA și al ACAROM – Asociația Constructorilor de Automobile din România. În decembrie s-au împlinit și 5 ani de la moartea lui Constantin Stroe.
În această ediție, invitat pentru a-și expune punctul de vedere este juristul Mircea Andreescu, fost secretar general adjunct la Direcția Afaceri Publice a SC Automobile Dacia-Renault: ”Uitarea, care se așterne peste oameni și faptele lor, pare că și-a găsit un adversar redutabil în memoria câtorva dintre aceia care l-au cunoscut, l-au înțeles și l-au respectat pe Constantin Stroe. Am avut privilegiul să lucrez cu Constantin Stroe, atât în marele proiect al revigorării Dacia, cât și în cadrul altui proiect pe care l-a iubit, acela de reconstrucție a FC Argeș. L-am cunoscut și la nervi (nervii săi, evident!), dar și când își arăta adevărata față a sufletului său de om bun, de român adevărat, plecat dintr-un colț de lume, din județul Dâmbovița, cu misiunea asumată să rescrie codul genetic al mărcii Dacia. A reușit. O stradă cu numele lui, un bust, evident că le merită, deși urmele existenței sale depășesc cu mult o astfel de celebrare.
„Cu o cărămidă proastă, cum suntem fiecare dintre noi, nu se poate clădi o casă trainică”, vorba altui Constantin, numit și Noica, dar el, Constantin Stroe, a reușit să găsească, în fiecare dintre cei care au reușit să-i rămână aproape, talentul și dorința de a construi, el asumându-și rolul dificil de liant al tuturor energiilor. A reușit.
Rămâne ca autoritatea locală să se aplece cu atenție asupra unui asemenea proiect și cu adecvată măsură să evite, mai ales, riscul subevaluarii personalităţii lui Constantin Stroe, pentru că, nu-i așa, de la sublim la ridicol nu este decât un pas”.
0 Comentarii