Musceleanul Anton Arghira, cel mai bun antrenor de lupte greco-romane al anului 2018

0 194

Musceleanul Anton Arghira a fost desemnat cel mai bun antrenor de lupte greco-romane al anului 2018 în cadrul Galei Laureaţilor Federaţiei Române de Lupte, care a avut loc săptămâna trecută la Poiana Braşov. În cadrul aceleiaşi gale, luptătorul Mihai Mihuţ a fost ales cel mai bun sportiv al anului la seniori, la fel şi Nicu Ojog, care a fost desemnat cel mai bun sportiv, dar la juniori.
”Am încheiat cu succes anul competițional 2018, fiind desemnat cel mai bun luptător din România în cadrul Galei Laureaților organizate de către Federațtia Română de Lupte. A fost un an plin de realizări pe toate planurile și pentru asta le mulțumesc antrenorilor și tuturor celor care mi-au fost alături”, a declarat Mihai Mihuț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata